Cerbul de Aur 2019: M-am uitat la cel mai irelevant concurs de muzică din România ca să văd pe ce se duc banii publici

de Marius Ghenț     HotNews.ro
Sâmbătă, 24 august 2019, 9:15 Life | Muzică


cerbul de aur 2019
Foto: Cerbul de Aur 2019, pagina de Facebook
Am înțeles decizia TVR-ului de a relansa concursul „Cerbul de Aur” în 2018. A fost anul centenarului și de ce nu? Dar e o idioțenie să încerci să revitalizezi un concurs doar pentru că are un nume cu rezonanță. Ce rost are să continui să pompezi bani publici într-un eveniment care a ajuns, în cel mai bun caz, o încercare de scoate profit din nostalgie?

În cel mai rău caz, și cel mai realist, e doar o glumă proastă și prilej de miștocăreală pe social media. Dacă vrei să înțelegi exact cât de relevant e Cerbul de Aur pentru români, mergi pe stradă și întreabă zece oameni dacă știu cine a câștigat concursul anul trecut. Hai că nu a trecut atât de mult timp de atunci. De fapt, dacă stai în Brașov, încearcă schema asta pe localnici. Garantez că majoritatea vor fi pe lângă subiect sau o s-o dea pe aia cu „nu știu, maică, eu nu mă uit la așa ceva, am și eu problemele mele”.

Dar organizatorii, adică cei din conducerea TVR-ului, s-au încăpățânat și au decis să facă o nouă ediție Cerbul de Aur. Care, apropo, a costat 1,2 milioane de euro.

„Cerbul de Aur 2019” a debutat joi, tot la Brașov, și după ediția aniversară de anul trecut, când a făcut 50 de ani de la prima ediție, nu 50 de ediții, e foarte important, pentru că în realitate au fost doar 18 ediții, am zis să-i mai dau o șansă. Să văd dacă s-a schimbat ceva:

Prima parte a concursului m-a lămurit cu ce am de-a face







Deci concursul e structurat super simplu. Avem 12 cântăreți care vor băga șase piese în limba română și șase în ce vrea corzile lor vocale. Juriul va decide câștigătorul. Joi seară am văzut primele șase piese cântate în limba noastră de niște persoane total lipsite de carismă. Nu a ajutat nici faptul că înainte să intre pe scenă, producătorii le-au făcut un mic pachet video prin care îi prezintă, să ne facă pe noi, telespectatorii, să-i cunoaștem mai bine.

Mare greșeală, pentru că spre deosebire de Vocea României sau alte talent show-uri, aici ne arată doar imagini cu ei în timp ce freacă pereții unei cetăți sau zâmbesc fals la cameră. Nu avem o poveste, nu știm de fapt nimic despre ei.

Cel mai rău e că toată treaba asta îi uniformizează în ultimul hal. Eu nu văd nici o diferență între cântăreața din Georgia și aia din Armenia sau Florin, talentul local, care cu toate că-i din România, cântă la fel de aiurea ca străinii în propria limbă. În fine, capul sus, Florin, nu ai fost tu cel mai pastă, distincția aia merge la Monika din Lituania, cu un cover de la Mihail – „Mă ucide ea” care a fost cringe-ul absolut al serii.

Aproape la același nivel cu intervențiile juriului. Mamă, cât de plastic a fost totul. Absolut fiecare membru din juriu a dat-o cu un nivel de fakeness incredibil. Declarațiile lor au fost pline de „mă bucur că mă aflu aici în această seară extraordinară” și alte expresii dintr-o limbă de lemn care m-a făcut din nou să realizez că mă uit la ceva dintr-o altă epocă.

Recitalurile m-au adormit instant


După ce i-am auzit pe oameni cum cântă în română, am făcut o mică pauză și am revenit cu recitalurile serii. Mă rog, primul a fost Zoli Toth, care a deschis show-ul cu niște prunci care băteau în tobe și bidoane de apă goale, pe sistemul Sistem, doar că la câteva generații distanță. Aia a fost blană.

Și merită menționat și Big Band-ul Radio România și Orchestra Operei din Brașov, care a băgat live toată noaptea. Nu a fost totul rău.

Dar să revenim la concertele alea speciale, care au început după pauză cu un moment de „muzica ne unește” de la Laura Bretan, Ester Peony și Olivier Kaye. Am adormit instant.

M-am trezit când Laura Bretan a băgat un cover de la „Nothing Else Matters”. Băi, și mie-mi place Metallica, dar în contextul Cerbului de Aur, cover-ul ăla zici că era de la ceva spectacol de liceu în fața unor profesori care se bucură că elevul măcar încearcă.

A urmat a doua parte a concursului, cu restul concurenților care de data asta au cântat piese în limbi străine. Ralfs Eilands a dat startul cu o piesă absolut irelevantă pentru prestația lui, care a fost mult mai interesantă. Asta datorită faptului că omul era super focusat pe microfon. Doar la el se uita. Nu e bine când te uiți din apropiere la un microfon. Îți dai seama ce privire ai dacă faci asta, nu? Ei bine, bagă aici, să vezi prezență scenică:




Restul au fost la fel de buni.

Și apoi a urmat Bănică Jr.:

Ștefan Bănică Jr. a dat din fund pentru mămicile din public


Omul ăsta e ultimul cântăreț care ar trebui să deschidă seara de la Cerbul de Aur. Chiar atât de oribilă e muzica românească încât nu am găsit pe nimeni mai bun? Mai actual, măcar. Să-l văd pe Bănică în Piața Sfatului în 2019 cum reprezintă muzica autohtonă, că ăsta-i scopul recitalului lui, e trist. Nu am nimic cu muzica lui și for sure are fanii lui, care, apropo, nu au fost aseară la Brașov, publicul era super adormit când a intrat pe scenă, dar banii TVR-ului meritau să meargă la alt artist.

Îmi imaginez cum au stat artiștii străini în backstage și auzeau cum muzica românească e reprezentată de un artist fără originalitate. Toată discografia lui e un rock importat, să nu zic copiat, de afară. Nope, mai bine-i dăm șansa lui Bănică Jr. să ne minuneze cu the same old story.

Still, a meritat pentru momentul când Ștefan, în toată gloria lui, s-a apucat să facă twerking pentru mamele din public. Twerking în pantaloni de piele. Omule, ai 51 de ani.






Relevanța concursului în 2019


Care-i scopul concursului? De ce există Cerbul de Aur? Să premiem niște artiști trași la indigo, fără nimic special, doar de dragul de a ne mândri cu faptul că există acest Eurovision local? Sau să lansăm carierele unor artiști noi și cu potențial?

Florin Răduță a câștigat X Factor-ul în 2015, ceea ce spune foarte multe despre parcursul lui în industria muzicală. Cât de mult l-a ajutat competiția aia, care e o rampă de lansare mult mai importantă decât Cerbul de Aur. Mai mult, spune foarte multe despre motivul pentru care există Cerbul de Aur în 2019.

Orice artist care vrea să se lanseze o poate face la o tonă de alte emisiuni de genul. Sau pe internet, pentru că mulți au reușit să se ridice pe cont propriu, fără să câștige un talent show. Ce mai înseamnă câștigarea Cerbului de Aur în 2019?

La ce concurenți avem aici, e aproape rușinos să te mândrești că i-ai bătut pe ăștia. Dar eu o să mă uit și la finală. Vreau să văd câștigătorul Cerbului de Aur 2019, ca să uit în secunda doi de existența lui.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















37429 vizualizari

  • +22 (40 voturi)    
    Mda (Sâmbătă, 24 august 2019, 9:43)

    Tony_K [utilizator]

    “Multumita” primarului, care ignora tinerii, nu exista nici un concert pentru ei. El nu vede ce profit fac cei din Cluj, Constanta, si alte locatii din tara care au devenit o atractie si sunt cunoscute in toata lumea.
    • -4 (28 voturi)    
      Ce va mai pute (Sâmbătă, 24 august 2019, 20:37)

      Anarb [utilizator] i-a raspuns lui Tony_K

      ...cand reuseste si TVR sa faca audienta. Cum se lamentau toti ce oboseala e Eurovisionul si cum se arunca banul public degeaba. Si cand au reusit in 2016 sa taie macaroana imediat a sarit ProTv sa cumpere oboseala. Mai rasfirati baieti, mai rasfirati cu propaganda.
    • +9 (13 voturi)    
      Ironic (Sâmbătă, 24 august 2019, 23:35)

      ids [utilizator] i-a raspuns lui Tony_K

      Acum ma uit la Ronan Keating in concert. Sigur, unii or sa spuna ca nu e Robbie, dar la fel cum CJ nu e BV si Take That nu e Boyzone, e greu de facut totusi o departajare.
      Cu siguranta insa nu e naspeteala; poate doar invidie din partea unora.
  • +24 (58 voturi)    
    tot ce face PSD (Sâmbătă, 24 august 2019, 9:46)

    Francisc 1 [utilizator]

    e sa incerce sa zgandareasca nostalgia pensionarilor , poate ii mai pacalesc odata sa-i voteze , despre asta e si cerbul de aur si "noi suntem romani" si cam tot ce se intampla in ultimii 3 ani.
    • +9 (23 voturi)    
      Eșec previzibil (Sâmbătă, 24 august 2019, 15:02)

      Criticul_muzical [utilizator] i-a raspuns lui Francisc 1

      Nici măcar pe nostalgici nu i-a consolat deoarece au uitat că anul acesta s-au împlinit 30 de ani de la dispariția Mihaelei Runceanu și un an de la moartea textierilor Roxana Popescu și Eugen Rotaru.
      Aproape totul este greșit la festivalul acesta. Concursul în sine aproape că nu-i băgat în seamă, piesele obligatorii sunt prost alese, juriul necredibil, sistem de jurizare-învechit, amalgam de genuri muzicale pe principiul să mulțumim pe toți, etc.
      • -3 (27 voturi)    
        Bai ma leshi!? (Sâmbătă, 24 august 2019, 19:50)

        Anges [utilizator] i-a raspuns lui Criticul_muzical

        Numai haitareala aveti in voi. Am vazut mare parte din concertul St Banica jr si, desi nu e genul meu, chiar a fost ok. Lumea se distra de minune in public, omu’ stie sa faca spectacol si acum inteleg de ce are sala plina de Craciun. Nu toata lumea e pe bumtzi-bumtzi si oricum, la CJ cand bagara manele imediat a sarit presa online de culoare fuchsia-curcubeu ca trebuie sa invatam sa acceptam orice gen de muzica. Brusc, daca vine unu’ si canta o muzica mai umana e indian imitator de Elvis. Bai ma leshi cu vanturile astea da hipstereala ieftina!?
    • -4 (14 voturi)    
      Ai dreptate ! (Sâmbătă, 24 august 2019, 20:30)

      Observatory [utilizator] i-a raspuns lui Francisc 1

      Pe pensionarul roman, care toată ziua numără gologanii nu-i pasa de Cerbul de aur !
      O nostalgie amara de aducere aminte a celui mai iubit dinte pământeni .....
      Totuși va mulțumesc ca ați reușit sa m-a convingeți sa ...fug de voi...
      Azi am făcut 38 de ani de “ criminalul occident” si sunt un pensionar sănătos si fericit !
      Nici in tocul pantofului nu m-a doare de Cerbul de aur comunist !
    • +10 (10 voturi)    
      N-are nicio treaba! (Duminică, 25 august 2019, 10:12)

      Anarb [utilizator] i-a raspuns lui Francisc 1

      Scripcaru e independent, fost PNL, fost PDL.
  • +5 (47 voturi)    
    Ce trist e sa fii o copie indiana de Elvis in RO (Sâmbătă, 24 august 2019, 9:47)

    newIook [utilizator]

    Si sa te placa doar pensionarii caucazieni.
    • -13 (29 voturi)    
      Dar si mai trist e sa fii... (Sâmbătă, 24 august 2019, 14:25)

      newlook [utilizator] i-a raspuns lui newIook

      Dar si mai trist e sa fii o copie chinezeasca a unui user obisnuit, este, mai Iook-ule (cu "i", nu cu "l")?

      (newlook, cel adevarat)
      • +3 (21 voturi)    
        huh (Sâmbătă, 24 august 2019, 16:43)

        transpenibilus [utilizator] i-a raspuns lui newlook

        Te-ai apucat sa clonezi rusi, derbedeule?? Ce-o sa faci, o sa te dai si drept Lok???? Sau srpc, Fides ori prec viermusul?? Terminati cu prostiile si nu mai critica Pizideaua si Moscova ca nu pacalesti pe nimeni!
  • -5 (39 voturi)    
    Ok (Sâmbătă, 24 august 2019, 9:47)

    Fiiatent [utilizator]

    Oh Vice, aici erai? Si eu naiv credeam ca am scapat de textele voastre amuzante care de fapt nu sunt amuzante. Sunt cringe. Cringe.
  • +8 (40 voturi)    
    se muta vice? (Sâmbătă, 24 august 2019, 10:05)

    andrei9999 [utilizator]

    va sugerez sa lasati articolele in stilul vice celor de la vice
  • +10 (24 voturi)    
    folclorul epocii de aur (Sâmbătă, 24 august 2019, 11:01)

    floarealbastra [utilizator]

    Nu mai plange baby c-au plecat toti cerbii, a ramas magarul pentru---- stiti voi cine -e cu rima
    Adica cerbul de aur devenise din epoca de aur magarul si magarita in folclorul vremii.
    Am petrecut si eu 5 minute la tvr sa vérific zicala epocii, e reala si profunda. Total e fals si prefacut ca un magar deghizat in cerb.
    Probabil ca exista cantareti talentati, compozitori talentati, textieri etc. Eu nu vad inca nici unul doar o melodie de import cantata de unii de la inceput la sfarsit, altii de la mijloc la inceput/sfarsit si altii de la sfarsit la inceput. Tara asta sta pe un munte de muzica pe care nu-l aude tvr.
  • -6 (16 voturi)    
    spectacol penibil, exact ca si comentariul (Sâmbătă, 24 august 2019, 13:49)

    Poiana lui Occam [utilizator]

    diverse forme de manifestare a manelismului.
    Un manelism pamantean si unul cu ifose cosmopolite..
  • +3 (19 voturi)    
    Oarece rating? (Sâmbătă, 24 august 2019, 13:52)

    tontu [utilizator]

    Io cred ca e suficient daca lumea se uita si asculta, mai ales ca unora s-ar putea sa le si placa. Dincolo de tot felul de criteri valorice mai mult sau mai putin utile, scopul oricarui act artistic e sa placa, sa produca emotie, sa fie "gustat" de cei care-l urmaresc. Iar gusturile nu se discuta: ce importanta are ca-i manea, populara, simfonica. jazz sau rock? Conteza ce reuseste sa transmita.
  • +3 (21 voturi)    
    Abundenta face si ravagii (Sâmbătă, 24 august 2019, 16:19)

    Intermezzo [utilizator]

    Dar despre ce abundenta e vorba? Despre abundenta de stiluri muzicale, de trupe muzicale, de cintareti, de canale de televiziune, de emisiuni TV muzicale, de concursuri, de site-uri cu muzica precum YouTube, Deezer sau Spotify. Datorita acestei abundente muzica a ajuns o marfa de doi bani si e pe toate drumurile, oricine si-o poate procura cu usurinta si-si poate alege stilul preferat. Ea nu mai creaza nicio emotie intr-atit a devenit de accesibila. Pai asa era in anii '60 cind a aparut Cerbul de Aur? Oamenii nu aveau decit Televiziunea Romana si Electrecordul, ca si casa de discuri. Nu-si puteau cumpara discuri de vinil din strainatate fiindca n-aveau voie sa detina valuta iar leul nu era convertibil nici macar in valutele tarilor socialiste. E greu de inteles ce entuziasm si ce proportii de eveniment creau un festival ca Cerbul de Aur? Toata suflarea romaneasca la el se uita fiindca
    asa ceva nu prindea in fiecare zi. Numai acolo putea vedea vedetele vremii - desi nu pe cele mai celebre- si le vedeau cintind live caci play-back-ul la festival nu se permitea. Si pe cine vedeau, dintre celebritatile consacrate? Pe Connie Francis, pe Juliette Greco, pe Hugues Aufray, pe Gilbert Becaud, pe Rita Pavone, pe Julio Iglesias, pe Bobby Solo, pe Joe Dolan, pe Amalia Rodriguez sau pe Cliff Richard. Unde in alta parte puteau fi astia vazuti? YouTube-ul nu se inventase. Succesul festivalului si entuziasmul declansat de el erau lesne de inteles. Dar vremurile s-au schimbat iar gusturile si stilurile s-au diversificat napraznic. N-ai cum sa-i multumesti pe toti si cei mai multi N-AU NEVOIE de o concentrare de muzica fiindca o pot gasi pe toate drumurile. Cerbul de Aur redivivus e o idee nefericita caci foamea de muzica si de vedete s-a estompat pina la disparitie.
    • 0 (20 voturi)    
      cerb de ce nu ? (Sâmbătă, 24 august 2019, 22:38)

      braso [utilizator] i-a raspuns lui Intermezzo

      cerbul e singurul festival din est care a ramas , de ce incercam sa ii dam in cap ?
      • +5 (13 voturi)    
        Cateva rapunsuri (Sâmbătă, 24 august 2019, 23:43)

        Iomen [utilizator] i-a raspuns lui braso

        1. Ca nu o sa auzi de capturi de droguri aici;
        2. Ca majoritatea banilor nu merg la impresari de vedete straine;
        3. Ca BV e de nspe mii de ori mai misto decat CJ ca oras si oameni si atat ii mai trebuie si festival.
      • 0 (14 voturi)    
        Fiindca nu mai are cautare (Duminică, 25 august 2019, 0:26)

        Intermezzo [utilizator] i-a raspuns lui braso

        Iar cautare nu mai are fiindca materia pe care o oferea pe vremuri, adica muzica, a ajuns acum la indemina oricui, e pe toate drumurile si si-a pierdut caracterul de cadou de exceptie. E ca si cum ai deschide un magazin unde vinzi oamenilor aer.
  • +16 (30 voturi)    
    .... (Sâmbătă, 24 august 2019, 16:52)

    tirolez [utilizator]

    Ati uitat de prezentatori, fiul lui si fiica lui.....o mare afacere de familie acest "cerb"
  • +1 (17 voturi)    
    culmea nesimtirii (Sâmbătă, 24 august 2019, 21:14)

    microbistu' [utilizator]

    Seara de sambata, incepe cu o imitatie QUEEN, imitatie jalnica facuta de 5 'vedete' autohtone. Rusine cerbule, Rusine tvr. In fata lui QUEEN, trebuie sa ingenunchezi, nu sa-ti bati joc, intr-un mod ordinar.
    Rusine!
    • +4 (12 voturi)    
      Ai dat-o-n bara total (Duminică, 25 august 2019, 9:44)

      Anges [utilizator] i-a raspuns lui microbistu'

      Imitatia aia jalnica de Queen, cum ii zici tu, e distributia din musicalul We will rock you, care a rupt in 2 si la critica si la specatori, + Loredena, despre care se pot spune multe, mai putin ca nu ar avea vocea si prestanta sa cante Queen.
      Deci heitareala gratuita!
  • +1 (17 voturi)    
    Punct și de la capăt! (Sâmbătă, 24 august 2019, 21:59)

    Don Ciccio [utilizator]

    "Cerbul de Aur", în varianta simplă și de succes a anilor '60, a rămas doar un deziderat din ce în ce mai greu de atins.
    În schimb, se prefigurează de la an la an insistența și preponderența sceno-tehnicii de dimensiuni faraonice - cu imense panouri de tip LED, dar și cu obositoare jocuri de lumini -, totul având parcă menirea de a umbri ori minimaliza rostul și conținutul calitativ-muzical al Festivalului...

    Cineva, mare becher din TVR, pare că își dorește cu ardoare să-i ia locul lui Tudor Vornicu - în speranța neghioabă că-i va fi recunoscut, în cele din urmă, "geniul creator".

    Iluzii deșarte...
    • +8 (8 voturi)    
      Interesant (Duminică, 25 august 2019, 11:02)

      Iomen [utilizator] i-a raspuns lui Don Ciccio

      ca toata lumea comenteaza sponsorizarea unui festival de muzica romaneasca intr-un oras turistic de catre Min Culturii si Turismului (care exact asta trebuie sa faca macar in principiu - nu discutam impactul), dar nimeni nu vorbeste de Min Apararii care a bagat 1 mil de euro (si mai baga) intr-un club de fotbal de liga a 4-a(!!!) in conditiile in care sint atatia bani privati in sportul asta. Si in timpul asta Mig-urile cad ca mustele si noua ne fac politie aeriana alte tari ca n-avem bani de F16.
  • +3 (17 voturi)    
    Pareri de parerologi (Sâmbătă, 24 august 2019, 22:17)

    Craiu Daniel [anonim]

    parerologii astia care spuneti ca Nu trebuia sa se mai faca va incalzea cu ceva daca nu se facea? ?Toate tarile civilizate au spectacole muzicale .la noi de ce nu se paote?suntem talibani si nu suportam muzica?Tu asta care ai scris acest articolul denigrator ai ceva la viata ta cu care sa te lauzi?Chiar nu mai stim sa apreciem nimic?Intesesant ca un parerolog scrie o prostie si o gramada de insi oosteaza sa ii sustina proistia.Foarte bine ca sa facut si ar trebui facute cel putin doua pe an. Hai sa ne mai si civilizam putin sa mai vedem si alceva in afara de GADEA si Antena 3.BRAVO TVR VA multumim
  • +6 (16 voturi)    
    chiar crezi ce ai scris ? (Sâmbătă, 24 august 2019, 22:33)

    braso [utilizator]

    de 30 ani toti bucurestenii se inghesuie sa vina la brasov in week end si stau 5-6 ore pe valea prahovei in trafic si in continuare vin si acum si in fiecare an cind a fost cerbul , este un eveniment muzical mai mult sau mai putin important ,dar prin acest eveniment de fiecare data orasul se umple de turisti ,care vin la acest festival ,macar cei care ii sustin pe participanti,
    Brasovul are de castigat la fel ca toata tara , aeroport , masini inchiriate ,rovinieta, restaurante ,etc.
    .prieteni din australia din moldova din america au venit si au participat la festival
    .de ce crezi ca aceasta organizare a tvr la brasov e ceva ce nu aduce bani , casa inchisa , arena plina ,restaurante care sint pline toata ziua , si de ce sa nu speram ca acest festival sa devina important in europa tocmai prin faptul ca are aceasta vechime de 50 ani .
    e foarte usor sa denigram un eveniment care are totusi o popularitate , o vechime , care atrage turisti si care ne face cunoscuti in lume . nu sintem la nivel de untold dar sint si oameni care nu merg la utold si care nu apreciaza untold alte varste alte preferinte.
    cerbul de aur e evenimentul care de 50 ani cu intreruperi a adus in tara cantareti de renume care la urma urmei au facut o propaganda tarii noastre
    • -6 (10 voturi)    
      ? (Duminică, 25 august 2019, 8:49)

      tirolez [utilizator] i-a raspuns lui braso

      Cerbul nu a avut 30 de editii si Brasovul e plin de turisti mereu. Iarna se organizeaza vreun cerb in Poiana? Exact logica alora care spun ca familia regala britanica e motorul turismului. Franta si Italia fac mai multi bani din Louvru/Versailles etc. pentru ca nu sunt locuite si pot fi vizitate fara restrictii. La castelul Windsor sunt doar cateva incaperi vizitabile pentru ca in rest locuieste regina. Unele locatii nu pot fi vizitate deloc cand e regina acolo din motive de securitate. Dar gasitul de motive pentru risipirea banilor publici e la fel de important si in UK si in Ro.
      • +4 (4 voturi)    
        ??? (Duminică, 25 august 2019, 10:26)

        ids [utilizator] i-a raspuns lui tirolez

        Nu, iarna se vine mai degraba la schi si ar fi cam nepotrivit oricum sa faci festival in aer liber, nu crezi? Nici Luvru, nici Versailles nu sint in Italia. La Windsor m-am plimbat 2 ore prin zeci de incaperi; daca ar mai fost ceva de vizitat ma bagau la recuperare dupa. Mie mi-a super-ajuns!
  • +7 (15 voturi)    
    .. (Sâmbătă, 24 august 2019, 22:40)

    Keiiil [utilizator]

    Care e scopul articolului?
    Daca scopul era de a ma convinge ca acest concurs nu ar trebui sa se mai tina, ei bine... nu a reusit.
    De ce? Pentru ca nu mi-au fost prezentate date obiective precum cheltuieli, profituri, sondaje de opinie etc. ( cu exceptia unui ' apropo, a costat 1,2 milioane de euro. ' ). Nu am fost lasat sa imi formez singur o opinie pe baza unor date obiective..
    In schimb, mi-a fost bagata pe gat opinia foarte subiectiva a unei singure persoane. Dar un jurnalist nu ar trebui sa aiba totusi o limita a subiectivitatii? Daca vreau sa aud pareri personale pot foarte bine sa imi sun parintii.

    (Nu ma intelegeti gresit, sunt de acord intr-o buna masura cu ce a scris autorul, nu despre asta este vorba. )
  • +7 (15 voturi)    
    Cerbul de Aur 2019: M-am uitat la cel mai irelevan (Sâmbătă, 24 august 2019, 22:59)

    Delia Spulber [anonim]

    Ma ingrozeste lipsa dvs. de toleranta Nu va opreste nimeni sa consumati orice fel de muzica, Un pic de respect fata de cei care au platit bilet si le place. Nu sunteti superiori, doar ahtiati dupa posibilitatea de a injura si tarai in noroi pe oricine. Nu conteaza intotdeauna calitatea, e totusi un brand de tara si aveti o opriune: telecomanda. Oameni buni, lasati veninul deoparte, va face rau la sanatate. Ma refer si la autorul articolului .....
  • +5 (9 voturi)    
    ce mare afacere/? (Duminică, 25 august 2019, 0:05)

    braso [utilizator]

    mare afacere cind premiile sint la citdea de mii
  • +4 (12 voturi)    
    plangacios (Duminică, 25 august 2019, 0:34)

    Nana Arpy [anonim]

    Te plangi ca tot romanul. O tara de carcotasi si de plangaciosi. Laura Bretan macar are valoare dar e usor sa latri
  • -6 (10 voturi)    
    Eda Marcus - pila din TVR (Duminică, 25 august 2019, 0:55)

    matematics89 [utilizator]

    * Eda Marcus e cea care i-a urat „La multi ani!” pictorului Rembrandt (mort de peste 335 ani). Eda Marcus e fata Nicoletei Paun, unul din marcantii realizatori ai televiziunii, actualmente iesita la pensie.
    elena basescu, gigi becali, toti acesti infecti si multi altii ar trebui sa plateasca, ei si rudele lor, pentru deserviciul si prejudiciul facut natiei romane...ar trebui confiscat tot si bagati la inchisoare cu munca silnica...
  • -5 (9 voturi)    
    rampe de gunoi (Duminică, 25 august 2019, 7:27)

    thebblack [utilizator]

    cum motul asta de pe ciocolata care este cerbul de aur e o prostie dar celelelalte mizerii imbiecilizante, factorul tz, raguseala, romanii n-au talent si mai stiu eu ce alta panarama supraevaluata din toate punctele de vedere dar in final la fel de stupida sunt rampe de lansare.
  • -1 (7 voturi)    
    Inainte de a critica... (Duminică, 25 august 2019, 11:35)

    Costello [utilizator]

    ... Cerbul de aur, amintiti-va ce a devenit Eurovision sau chiar San Remo. Si la ele m-am uitat doar in prima zi; nu mai sunt ce au fost... Dar asta nu inseamna sa fie desfiintate! Chestia cu "din banii nostri" lasati-o mai deoparte! Personal, nu mi-a placut, mai ales prin prisma concurentilor dar si a unor recitaluri(Estera P., Irina R. si chiar Corina C.). Asta e; poate la anul se mai schimba!
  • 0 (0 voturi)    
    bai (Duminică, 25 august 2019, 15:44)

    dragonic [utilizator]

    a venit si loredana - nu se putea altfel cu cantece NUMAI IN LIMBA ROMANA - a venit si corina care saraca nu stie ce canta si le incurca teribil - probabil nu stia unde este - poate era la nunta ,poate era la prima , poate era pe strada , etc ----- cu asa un presedinte tvr -a fost vazut pe scena si nu stia sa citeasca ce e ra scris pe un plic - dar a veni insotita -- poate ia si dancila exemplul ca sa vina insotita la microfon si sa o ajute ajutorul cand este de ajutorat


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version