De ce toți tinerii ascultă acum în draci muzică pop românească din anii 90

de Marius Ghenț     HotNews.ro
Vineri, 4 octombrie 2019, 14:15 Life | Muzică


Delia, pe vremea când era la N&D
Foto: Screenshot via Youtube
​Hipsterii s-au cam plictisit de manele și au început să asculte muzica pop românească din anii 90 și începutul anilor 2000. Nu neapărat 3 Sud Est, dar ceva să placă la toată lumea. Gen, Asia, Akcent, Activ, Andre, Animal X și toate celelalte. Am să explic de ce se întâmplă acest lucru.

Mai știi meme-ul ăla cu „nu neapărat manele, da ceva să placă la toată lumea”? A apărut pe net în urmă cu câțiva ani și a ajuns să fie folosit și-n viața reală. E un sâmbure de adevăr acolo. Manelele, oricât de stigmatizate au fost și sunt în continuare, erau numitorul comun la orice petrecere, majorat, nuntă, destrăbălare. Tot timpul se găsea unu care să fie anti-Salam, dar majoritatea erau pe sistem.

Și asta se întâmpla doar într-un context ceremonial. Dacă ascultai manele în timpul liber erai un pic prea dubios. În fine, meme-ul ăla nu se mai aplică doar la manele. Argumentul încă stă în picioare dar noi ne-am schimbat. Ne-am plictisit de manele. Au trecut pe locul doi în ierarhia lucrurilor care plac la toată lumea.

Pe primul loc a ajuns un alt gen muzical similar. Sistemul lui Salam a fost înlocuit de muzica pop românească din anii 90 și începutul anilor 2000. Nu neapărat 3 Sud Est, dar ceva să placă la toată lumea. Gen, Asia, Akcent, Activ, Andre, Animal X și toate celelalte trupe pe filmul ăla. Am enumerat doar trupe care încep cu litera „A”. Mai e drum lung până la finalul alfabetului și multă muzică de calitate.

Party-urile tematice cu muzica anilor 90 sunt din ce în ce mai răspândite prin cluburile din București și Cluj-Napoca. Nu mă refer la concertele expiraților care vin în România înjumătățiți de soartă. Adică doar o parte din Ace of Bace, 1/2 din Modern Talking sau cine o mai rămas din Boney M. Aia-i altă treabă. Eu vorbesc despre pop-ul românesc, care nici măcar nu se poate încadra în stilul „retro”. Nu au trecut destui ani să-l băgăm în categoria aia.

De ce prinde atât de bine muzica asta în prezent? Pare greu de crezut că o muzică atât de complexă și greu de înțeles prinde la distanță de aproape două decenii de când Suzana a furat banana.




Mulți o dau pe aia cu „ascult în mod ironic”, care nu-i o explicație. E o scuză penibilă folosită de oamenii care nu-și asumă nimic. Adevărul e mai complicat decât atât. Am reascultat hit-urile din perioada aia și am fost la câteva petreceri unde mi-au sărit versurile din subconștient la jumătate din playlist. Și am ajuns la niște concluzii despre muzica asta. Uite de ce muzica pop românească e sunetul care ne unește pe toți în 2019:

Au intrat banii în conturile celor din Generația Atomic



Majoritatea oamenilor care merg la petrecerile astea sunt tineri care au copilărit în anii 90. Asta e muzica pe care se rupeau cu un pahar de suc de la dozator într-o mână și o pungă de pufarini în cealaltă. Și toți ăia care se laudă acum că „pe vremea mea nu era internet, mergeam afară să jucăm fotbal în fața blocului, nu băgam FIFA” sunt adulți în toată firea.

Știu, pare greu de crezut că oamenii care folosesc speech-ul ăsta sunt adulți, dar asta-i generația. Generația Atomic, mai exact, care acum lucrează în corporații și agenții de publicitate. Au un flux lunar de bani și chef de distracție în fiecare weekend, pentru că-și urăsc locul de muncă, poziția socială și existența în general.

Așa că merg la party-urile astea ca să-și uite problemele cu un shot de nostalgie și multe shot-uri de alcool. E o combinație care merge foarte bine, mai ales atunci când nu o faci singur în apartament:

Petrecerile transformă orice „guilty pleasure” într-o capodoperă acceptată universal






Lumea rupe YouTube-ul după Genius și Dl. Problemă de ceva vreme încoace. În special la petrecerile de apartament, unde stai între prieteni și te doare-n cot cine te judecă pentru gusturile tale muzicale dubioase. Ești într-un mediu safe, unde nu ți-e frică de critică. Și e un sentiment împărtășit și de oamenii de lângă tine. După câteva sticle de vin sunt mari șanse să se rupă toți prietenii tăi pe muzica asta. Ce-s alea gusturi muzicale când ești varză?

Ei bine, exact același lucru se întâmplă și când pui muzica asta la petrecerile tematice din cluburi. În afara zonei tale de confort. În lume. Sună sinistru, să te vadă și alții că-ți place 3 Sud Est, dar nu e. Toți sunt lipsiți de orice fel de jenă. Se simt în siguranță să se desfășoare. Nu mai există ideea de „guilty pleasure” pentru că toți ascultă exact aceeași porcărie. E vorba de apartenență la un grup. Un grup care ascultă muzică pop de nișă, care cu toate că nu e super calitate, e familiară și asta e suficient. În plus:

Versurile sunt super proaste și ușor de fredonat la beție






Toată lumea știe că IQ-ul unei persoane scade considerabil în funcție de numărul de băuturi pe care le consumă. Ăsta-i și motivul pentru care toată lumea vorbește despre politică sau religie la beție. Nici un om sănătos la cap nu ar deschide subiectele alea sober. În fine, IQ-ul scade atât de mult încât versurile simple și ușoare pe care le auzim în piesele astea nu mai par chiar atât de idioate. Exemplele sunt numeroase. Nu cred că există o piesă pop românească din perioada aia cu versuri care să aibă o noimă.

Perfect așa, nici nu am nevoie de altceva. „Mă înec în ochii tăi”, în absolut orice context, e o tâmpenie. Dar când ești rupt și strigi asta cât te țin plămânii devine cea mai sinceră și frumoasă declarație de dragoste pe care o s-o faci în seara aia unei persoane, sau, la modul realist, barmaniței care s-a săturat de toți și de toate.

Muzica asta nu e atât de controversată ca manelele





Pop-ul românesc, oricât de oribil ar fi, nu e nici pe departe la fel de controversat sau de criticat ca manelele. Asta cu toate că versurile sunt asemănătoare. De fapt, de multe ori temele abordate sunt mai variate la manele. În pop se vorbește despre iubire și atât. În manele mai auzi despre dușmani, invidie, destin, chiar și jocuri de noroc. Acoperă o paletă mai larg de necazuri și experiențe umane. Pop-ul, în schimb, e unilateral.

Nimeni nu sare să vorbească despre cum băieții din 3 Sud Est sau Body And Soul au stricat o generație întreagă cu muzica lor super basic. E ok dacă vorbești despre cum îți plac fetițele-n bikini, dar Doamne ferește să menționezi că ești șmecher de o viață. România e o țară puternic rasistă și asta se aplică și când vine vorba de preferințele muzicale.

Sunt și petreceri cu manele dedicate publicului tânăr corporatist. Sunt puține la număr și nu au succesul celor care pretind că bagă pop pe nostalgie, cu toate că generația Atomic a crescut pe Minodora la Maxim.

Muzica pop din ziua de azi e mult mai nasoală



Ăsta e adevărul. Sunt și excepții, dar muzica pop românească din zilele noastre e varză. Nu e nici excesiv de proastă, ceea ce ar face-o interesantă, nici genială, evident, așa că rămâne într-o mediocritate enervantă. Spre exemplu, ascultă piesa „Bambolina” de la Killa Fonic împreună cu Carlas Dreams, doi artiști mari din prezent. A apărut pe la mijlocul lunii septembrie și nu are nici o valoare artistică. Pe lângă faptul că sună ca și cum cineva ar încerca să cânte „Mia” de la Bad Bunny în timp ce vomită.



În schimb, muzica pop din anii 90 era atât de jegoasă încât era atractivă, pe filmul „so bad that it s good”. Oamenii nu se luau prea în serios. Nu cred că fetele de la Asia s-au gândit la moștenirea poetică eminesciană când au înregistrat versul „sună periculos/trage fusta mai jos”. Majoritatea au făcut muzică la plezneală. Ăștia pe care-i vezi acum la TV sau îi auzi la radio se iau prea în serios. Ca o regulă în viață, „era mai bine în trecut” e o expresie falsă. Întotdeauna. Mai puțin atunci când vorbim despre muzica pop românească.

Ne-au rămas în cap pentru că le ascultam non-stop, de cele mai multe ori fără să vrem






Pare greu de crezut pentru tineretul născut după anul 2000, dar într-o vreme nu puteai să alegi absolut fiecare piesă pe care vrei s-o asculți. Acum deschizi Spotify și dai play la ce vrei tu. Dacă nu-ți convine ce cântă Irina Rimes, poți să-l asculți pe Smiley toată ziua. Și nici măcar nu trebuie să derulezi banda. Dacă te saturi de Smiley, stai liniștit, poți să asculți toată muzica existentă-n lume. Și în fiecare zi apare muzică nouă. Prietenii îți trimit link-uri toată ziua. E mult mai greu să-ți rămână o piesă întipărită-n creier.

Pe la finalul anilor 90 și începutul anilor 2000 erai la mila radioului. Da, puteai să-l oprești dacă nu-ți convenea ce auzi, dar erai un prunc. Pe atunci orice muzică era fascinantă, cât timp nu era muzica populară din colecția părinților. Și vorbim despre muzica pop. Era peste tot. Nu puteai scăpa de ea. O auzeai în casă, la magazin sau la școală. Inevitabil ajungeai să știi toate versurile și coregrafia din videoclipuri, care pe atunci erau încă ceva wow.

Indiferent în ce direcție muzicală ai luat-o după ce te-ai prins cum funcționează internetul, muzica pop românească din perioada aia te-a format. Și a fost ascultată de absolut toată lumea. Ăsta-i motivul pentru care au succes și-n prezent. Cu toții le știm pentru că nu am avut încotro. Acum am crescut și am renunțat, în sfârșit, la elitismul pueril, care oricum dispare odată cu vârsta, și ne putem bucura din nou de ele. Piesele cântate de artiștii din perioada respectivă ne unesc prin amintiri și versuri infame.

Cât timp nu sunt despre șmecherie, necazuri, dușmani sau jocuri de noroc.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















26168 vizualizari

  • +21 (31 voturi)    
    Muzica trista (Vineri, 4 octombrie 2019, 14:23)

    Robert M [utilizator]

    Tinerii se plang ca muzica prezentului este trista si depresiva.
    Sunt multi copii de 20 de ani care ii invidiaza pe parintii lor pentru muzica optimista ascultata in trecut.
    • +2 (8 voturi)    
      banul să iasă (Vineri, 4 octombrie 2019, 21:35)

      Criticul_muzical [utilizator] i-a raspuns lui Robert M

      Este o industrie ca oricare alta. Producătorii au observat că majoritatea adolescentelor preferă muzică tristă și le dau ce le trebuie. Trebuie să țină cont de ce le place tinerelor necoapte la minte pentru că astea mai și plătesc bilet ca să se deprime :)
      • 0 (2 voturi)    
        lol, ce industrie? (Duminică, 6 octombrie 2019, 19:14)

        Mowgli [utilizator] i-a raspuns lui Criticul_muzical

        muzica romaneasca e la pamant. ...daca smiley e solistul momentului va dati seama cum sunt restul, noroc ca mai canta niste moldoveni (de peste prut) in romana, ca altfel n-ar avea radiourile ce sa puna.
  • +22 (38 voturi)    
    IQ-ul unei persoane scade considerabil în funcție (Vineri, 4 octombrie 2019, 14:24)

    xolv [utilizator]

    de numărul de băuturi pe care le consumă". De aia sunt cluburile de hipsteri pline de filozosfi marxisti. Am inteles acum.
  • +3 (21 voturi)    
    maimute copiatoare (Vineri, 4 octombrie 2019, 14:37)

    Anonym [utilizator]

    Asa a fost si asa va fi mereu
    Dar stai ca lucreaza in corporatii cu AI si automatizari care vor elibera puterea creativa a oamenilor, incovoiata acum de procese redundante.
    Tine-te mama!!!
  • +31 (37 voturi)    
    In opinia mea explicatia este simpla: (Vineri, 4 octombrie 2019, 14:47)

    bancher [utilizator]

    oricat de banala parea la vremea ei, muzica din anii 1990-2000 a fost mult mai buna decat prostia de muzica pop din ziua de azi. Eu credeam pe vremea aceea ca muzica din 1990 este panarama....gresit, panarama e muzica din ziua de azi. Aud numai voci prelucrate la sintetizator, mixuri si remixuri..si cam atat. Trec luni pana sa se lanseze o melodie cat de cat rasarita.
    • +9 (11 voturi)    
      Mda (Vineri, 4 octombrie 2019, 20:21)

      BDlamunte [utilizator] i-a raspuns lui bancher

      Faptul ca muzica este foarte proasta nu inseamna ca muzica anilor 90 era buna. Ceea ce numim noi "muzica" este ceea ce se aude la radio deci ceea ce promoveaza posturile de radio care sunt mana in mana cu casele de productie. Deci ni se baga pe gat stil heavy rotation orice dejectie numesc astia muzica
  • -10 (12 voturi)    
    uite aici valoare :) (Vineri, 4 octombrie 2019, 14:50)

    gogpintenog [utilizator]

    https://www.youtube.com/watch?v=X03WrbDknUM
    • -8 (8 voturi)    
      minusi (Vineri, 4 octombrie 2019, 17:30)

      gogpintenog [utilizator] i-a raspuns lui gogpintenog

      Oricate minusuri ati da voi acum, stiti ca la tara mizeria asta de melodie rula mai des decat oricare din cele mentionate in articol. Deci daca esti hipster adevarat, treci pe d'astea :)
      • -2 (2 voturi)    
        :) (Sâmbătă, 5 octombrie 2019, 21:44)

        Xorciser [utilizator] i-a raspuns lui gogpintenog

        Pentru toti lezatii care au dat minusuri, ne place sau nu "manelele porno" sunt echivalentul lui 2 Live Crew din SUA.

        PS: Nu imi place melodia, dar pot sa confirm ca am ascultat-o de zeci de ori in barurile din Regie..
    • 0 (0 voturi)    
      Ascultata (Sâmbătă, 5 octombrie 2019, 14:38)

      asistart [utilizator] i-a raspuns lui gogpintenog

      Cu volumul la 0 are o valoare infinitezimala. Dar are si inca pozitiva.
  • +20 (20 voturi)    
    Fals Fals Fals (Vineri, 4 octombrie 2019, 15:01)

    Adi_rus [utilizator]

    Imi pare rau sa o spun dar "argumentele" pe care se bazeaza concluziile acestui articol sunt o lunga lista de subpozitii si generalizari.

    Fenomenul exista dar motivatiile si trend-urile sunt cu totul altele.
    • +16 (16 voturi)    
      Corect (Vineri, 4 octombrie 2019, 20:38)

      BDlamunte [utilizator] i-a raspuns lui Adi_rus

      Ai dreptate Adi. Ma incumet sa dau un raspuns, Noi nu ascultam muzica. Ascultam doar ceea ce "se produce". Si acum este radio, si acum sunt canale promovate de youtube care iti livreaza ceea ce se produce. Aici e marea smecherie. CE SE PRODUCE? ceea ce hotarasc producatorii: de 5-6 ani avem ACELASI lucru: Smiley, Andra, Conector, Velea si Antonia, Delia plus dobitocul ala pictat. Nu te poti feri de ei, sunt ca ambrozia. Articolul mentioneaza ca avem de ales. Fals. este ILUZIA alegerii, cand ti se ofera o selectie atent curata, unde orice alegi, de vandut se vinde tot ce "SE PRODUCE", adica cam aceeasi muzica. Cine nu este baiatul de casa al producatorilor moare incet dar sigur.
  • +5 (11 voturi)    
    Din pacate... (Vineri, 4 octombrie 2019, 15:17)

    Gabu [utilizator]

    Cantitatea de muzica ascultata e invers proportionala cu accesibilitatea ei!
  • +10 (16 voturi)    
    E mult mai simplu de atat. (Vineri, 4 octombrie 2019, 16:21)

    Adri4n [utilizator]

    Pur si simplu cei mai multi care acum au 30-40 de ani au amintiri frumoase, din adolescenta, pe melodiile astea si incearca sa le retraiasca, sa isi aduca aminte de ele, acum cand au o viata monotona, serviciu, copii.
    • +2 (6 voturi)    
      Da, dar nu doar ei asculta aceasta muzica (Vineri, 4 octombrie 2019, 16:56)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui Adri4n

      Se pare ca prinde si la tineri.
    • +6 (8 voturi)    
      Ai auzit ideea asta la altii (Vineri, 4 octombrie 2019, 17:15)

      Robert M [utilizator] i-a raspuns lui Adri4n

      Asa spun cei care nu inteleg ca muzica a deviat intr-o directie gresita.
      Fa-ti curaj sa vezi realitatea si sa spui adevarul, muzica dorita de casele de productie este de calitate slaba si deranjeaza ascultatorii.
      • +5 (11 voturi)    
        crezi tu asta (Vineri, 4 octombrie 2019, 17:33)

        gogpintenog [utilizator] i-a raspuns lui Robert M

        Deranjeaza anumiti ascultatori. In general casele de discuri produc ceea ce se vinde. Ei vor doar sa vanda, nu-i intereseaza si ce vand.
  • +6 (14 voturi)    
    Hmm (Vineri, 4 octombrie 2019, 20:20)

    Ciprian1979c [utilizator]

    Muzica pop a anilor '90 era un rahat, dar mulți sunt nostalgici....quelle "surprise", plang dupa adolescenta pierduta, care adolescenta, la randul ei, la majoritatea era un rahat! Fac pariu ca peste 25 de ani, copiii de azi vor asculta la chefuri/petreceri/wherever, muzică din 2019 si vor zice, "ba ce muzică, ba ce vremuri erau in 2019, eheheee!"
  • +3 (5 voturi)    
    Intrebare: (Vineri, 4 octombrie 2019, 20:22)

    Robin_W [utilizator]

    De ce toți tinerii ascultă acum în draci muzică pop românească din anii 90 ?

    Raspuns: pai de exemplu uita-te la Delia M si la Cardi B - consider ca alegerea este foarte usoara :)
  • +3 (5 voturi)    
    Nici un om sănătos la cap nu ar deschide subiectel (Vineri, 4 octombrie 2019, 22:52)

    socialismic [utilizator]

    "Nici un om sănătos la cap nu ar deschide subiectele alea sober."

    Ok deci in opinia autorului articolului tot ce s-a scris si discutat despre politica si religie de la Platon si Aristotel si pana la John Locke si parintii creatori americani a fost ori la betie ori aia erau toti nebuni ?????????
  • +13 (13 voturi)    
    Ma bag si eu (Vineri, 4 octombrie 2019, 23:35)

    OmniStudio [utilizator]

    Pai, cred ca sunt dezamagiti de ce se difuzeaza acum. Moțul Pittis avea dreptate, aici e cheia.
    Eu ascult '60, '70, (uneori chiar mai veche) si, cateodata mai aterizeaza cate un tanar(a) in zona si ii vad cum se transfigureaza: pur si simplu nu au stiut ca exista si asa ceva. Unul chiar a recunoscut cu amaraciune ca acasa ai lui asculta doar populara si manele...
    Am fost la Bob Dylan, si cei din fata mea au plecat la pauza, probabil ca auzisera ca e "cool" dar nu era ce credeau ei.
    Se face muzica buna si acum, ascult Muse (si nu numai) cu placere, dar nici asta nu se difuzeaza.
    Candva, la radio erau niste "influenceri" adevarati (eu l-am prins pe Cornel Chiriac, dar au fost si la noi); acum sunt doar reclame! jalnice, dupa parerea mea.
    Recent a fost relansat albumul Abbey Road - Beatles. Dupa 50 de ani... sper ca nu l-au cumparat doar pensionarii.
  • +4 (6 voturi)    
    Smiley (Sâmbătă, 5 octombrie 2019, 21:12)

    Ellis [utilizator]

    Poate candida la titlul de cel mai groaznic cantaret roman din toate timpurile.
    • +4 (4 voturi)    
      pe bune (Duminică, 6 octombrie 2019, 13:55)

      john06 [utilizator] i-a raspuns lui Ellis

      dar Corina,Motanelul si alte parasute ce canta?aveam colegi de liceu care cantau mai bine,acum zici zici ca toti canta in baie,n-au volum,asta se vede live mai ales,ca la radio vocile lor sunt mega alterate,dar tot ca in baie suna,multi nici nu canta,parca vorbesc,soptesc,aia numa cantat nu e.
      • 0 (0 voturi)    
        Sa stii ca am fost la un concert Delia, (Luni, 7 octombrie 2019, 11:47)

        bancher [utilizator] i-a raspuns lui john06

        ea a cantat live si am ramas surprins cat de prost canta....o voce absolut mediocra, falsa si obosita. Daca asta e adevarata ei voce, iar restul e sintetizator, e de rau...
    • 0 (0 voturi)    
      Smiley e un baiat decent in limbaj (Luni, 7 octombrie 2019, 11:45)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui Ellis

      care canta o muzica pop acceptabila si cu ritm. Sunt alii muuult mai petarde decat el.
  • +2 (4 voturi)    
    mă uit și mă tot minunez... (Duminică, 6 octombrie 2019, 22:45)

    hdd [utilizator]

    parcă ar fi o conspirație și nu avem de ascultat decât manele și muzică proastă.

    am o știre importantă pentru țară:
    nu obligă nimeni pe nimeni să asculte nimic.

    Unul din lucrurile de care ne bucurăm azi e că:
    - nu ne obligă nimeni să avem cont pe facebook
    - să ascultăm muzică de un anumit fel (oricare ar fi ăla)
    - să stăm într-o țară care nu ne mai place

    urmarea:
    - nu am cont pe facebook și îmi merge foarte bine
    - sunt incredibil de multe piese extraordinare de care nu a auzit (aproape) nimeni. trebuie doar să cauți. vezi beatport și youtube/cdeep
    - eu și încă 10 mil de români am plecat și mai venim așa, din când în când. probabil copiii noștri vor renunța și la cetățenie și nu vor mai veni deloc.
    • 0 (0 voturi)    
      da, dar daca vecinul iti pune manele (Luni, 7 octombrie 2019, 11:49)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui hdd

      la intensitati maxime pana la 4 dimineata, asta inseamna ca nu sunt obligat sa il ascult, nu?
      Muzica din jur e f importanta, o auzim peste tot: la TV, radio, in autobuz, la radioul din masina, la vecini, la alti participanti la trafic, in reclame etc
  • 0 (0 voturi)    
    ... (Luni, 7 octombrie 2019, 15:34)

    Sarmis [utilizator]

    O gramada de analize interesante printre comentariile de aici. Analiza mea e mai simpla, poate si mai la obiect.

    Cred ca in momentul de fata cei care compun si interpreteaza muzica pur si simplu nu au talent. Iar "consumatorii" ca sa le spun asa, din aceeasi generatie, nu prea au ce sa aleaga.

    Nu cred ca cei din '90 aveau mai mult talent insa compensau prin mai multa daruire si munca.

    Cei din '60, '70 sau '80 sunt deja din alta liga.
    Melodiile din '60 transmit in 3 minute (da, atat durau toate piesele Motown) mai mult decat se screme Smiley in 30 (sorry n-am nimic personal cu el, per total un artist mediocru).
    Iar unii dintre ei vand morti fiind mai multe discuri decat "vedetele" actuale vii.
  • 0 (0 voturi)    
    De ce? (Joi, 31 octombrie 2019, 20:00)

    Steriade [utilizator]

    "De ce toți tinerii ascultă acum în draci muzică pop românească din anii '90"?...
    ... pentru ca n-au fost interesati sau n-au fost instruiti sa asculte muzica disco-pop-rock a anilor '70 si '80; dar muzica anilor '70 (mai ales rock-ul), care este greu de depasit. Muzica a inceput sa "evolueze in involutie"... mai rar gasesti in ziua de azi formatii precum Led Zeppelin, Deep Purple sau Black Sabbath...etc..


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version