Florian Stoica, unul dintre membrii fondatori ai trupei brașovene Conexiuni, a murit miercuri seară, înmormântarea fiind programată sâmbătă la Biserica Sfinții Voievozi din Urlați, anunță familia muzicianului.

Florian StoicaFoto: Captura Facebook

”Acum am vrea ca «TU» să «Mai rămâi putin», însă cu durere în suflet trebuie să vă anunțăm ca al nostru soț, tată, prieten, artist, Florian Stoica, solistul formației Conexiuni, a plecat aseară la 22.45 spre Ceruri pentru că are un spectacol în fața Domnului, cel mai dureros pentru noi, dar probabil cel mai valoros pentru el. Slujba de înmormântate va avea loc sâmbătă la Biserica Sfinții Voievozi din Urlați, încă nu știm ora dar revenim cu informații. Dumnezeu să-l ierte! Florentina și Florentin Stoica”, anunță familia muzicianului pe Facebook.

Trupa Conexiuni a luat naștere în 1983, la Brașov, alături de Florian Stoica fiind Marcel Boca și Victor Lenghel. Lor li sau adăugat Gabi Isac, Mihai Pascu (bas) și Ramiro Junger (clape), în anii '80, când Florian Stoica a fost premiat drept Cel Mai Bun Solist Rock la festivalul "Constelații Rock '85" de la Ramnicu-Vâlcea. În 2019, trupa este alcătuită din Cătălin Dobre, Alex Mihalcea, Monel Puia și Victor Lenghel, potrivit Mediafax.

Florian Stoica a urcat pe scenă vineri, la București, alături de fostul său coleg din trupa Conexiuni, Victor Solomon.