​​După ce l-au interzis anul trecut „pe viață” la festivalul din Bonțida, Electric Castle a anunțat azi că Tommy Cash va reveni pe scenă la ediția cu numărul opt. Pare greu de crezut dar o să-l vedem pe rapper pentru a treia oară în Bonțida.

HotNews.roFoto: Hotnews

Tommy Cash a împins limitele trolling-ului anul trecut la Electric Castle. La scurt timp după ce a părăsit scena Hangar, unde a cântat pentru a doua oară, organizatorii l-au desemnat persona non grata. Primul artist care a reușit „performanța” asta.

Probabil ai auzit ce s-a întâmplat. A pus o manea în timpul concertului, la mai puțin de o lună de când DJ-ul italian Salvatore Ganacci a făcut același lucru la Neversea. Rapperul estonian a proiectat și imagini pornografice în timpul concertului.

Organizatorii au anunțat pe Facebook că a fost ultimul lui concert la Electric Castle, ceea ce a împărțit internetul în două tabere: ăia care au strigat rasism și elitism și cei care au sprijinit inițiativa, pe motiv că au anumite așteptări când vin la un astfel de festival.

În fine, ambele grupuri și-a exprimat părerea într-un mod nu foarte civilizat, cum e obiceiul pe internet. E greu să pui toleranța în practică, indiferent ce muzică asculți.

În timp ce apărătorii toleranței se înjurau de toți sfinții în social media, oamenii de la fața locului nu păreau foarte afectați de decizia organizatorilor. Își aminteau doar când intrau pe Facebook, unde era hate constant. Din păcate, o făceau destul de des.

A devenit un subiect de discuție aprins, chiar și între oamenii care nu au fost la concert. Scandalul a eclipsat o nouă ediție de succes pentru festivalul de la Bonțida. Organizatorii nu și-au schimbat decizia inițială.

Până azi, când s-a întâmplat un miracol de Ziua Îndrăgostiților. Electric Castle a anunțat că Tommy Cash va reveni pe scenă la ediția cu numărul opt a festivalului. Pare greu de crezut dar o să-l vedem pe rapper pentru a treia oară în Bonțida. Anunțul a fost făcut printr-o serie de postări făcute pe pagina de Facebook Electric Castle, în care organizatorii își cer scuze pentru ce s-a întâmplat anul trecut și spun că nimeni nu ar trebui să fie judecat pentru gusturile muzicale.

Am vorbit cu Andi Vanca, Head of Communications la Electric Castle, să văd ce i-a făcut să-și schimbe total părerea despre Tommy Cash și cum au reușit să-l convingă să se întoarcă la festival. L-am întrebat și dacă va mai pune manele în 2020:

De ce v-ați decis să-l aduceți din nou pe Tommy Cash la Electric Castle?

Pentru că e original, ironic și nu se ia prea în serios. Seamănă cu festivalul într-o oarecare măsură și era păcat să nu se întoarcă. I-am zis că vrem să îl readucem, iar el a acceptat instant. Suntem prieteni vechi. Și buni. Cred că așa intrăm în categoria „la cataramă”. În plus, fanii lui pot sta liniștiți acum, îl vor vedea din nou la vară la Bonțida.

Cât de mult a contat reacția publicului de anul trecut?

Cred că nu neapărat reacția, cât faptul că au apărut două tabere și nu ne dorim asta. Muzica trebuie să unească, nu să separe oamenii.

E un gest de împăcare între Electric Castle și Tommy Cash? Care e scopul?

Ca într-o relație, ne-am certat, ne-am împăcat, iar ăsta e make-up concertul de după. E un nou început.

Care a fost reacția lui Tommy Cash când ați intrat din nou în contact cu el? A fost nevoie de multă muncă de convingere?

A fost surprins, dar ne-am înțeles repede.

El ce părere are despre scandalul de anul trecut?

Nu am discutat în detaliu. Dar, din moment ce a acceptat sa vina la EC8, cred că și pentru el e „water under the bridge”.

Ați vorbit și despre libertatea de exprimare din timpul concertului? Sunt unele chestii pe care Tommy Cash nu va putea să le facă pe scenă la Electric Castle 8?

Niciodată nu am intervenit și nu vom interveni în actul artistic. Dar de data asta publicul va fi mai pregătit și cei vor merge la concert vor ști la ce se pot aștepta.

Va pune din nou manele?

Va trebui să-l întrebi pe el. Dar la cum îl știm pe Tommy, cel mai probabil va încerca să șocheze din nou.

Ați vorbit cu el și despre imaginile explicite pe care le folosește în timpul concertului? Vor fi cenzurate sau nu?

Nu vom cenzura concertul, dar îl vom promova ca atare. Cu +18 și tot ce trebuie.

Cum crezi că va reacționa publicul Electric Castle la anunțul ăsta?

Șoc și groază! Lumea îl iubește pe Tommy și se va bucura de revedere. Având în vedere scandalul de anul trecut, concertul lui de la EC8 o să fie unul dintre cele mai anticipate. Va fi plin la el.

Andi Vanca, Head of Communications la Electric Castle

Unde va cânta estonianul?La scena principală sau rămâne la Hangar?

Va rămâne tot la Hangar.

În anunțul concertului lui Tommy Cash de la EC8 apare un îndemn de solidaritate pentru orice preferință muzicală. Crezi că vor pune manele și alți DJ din line-up dacă organizatorii nu mai au nimic împotrivă?

Controversa și discuția au apărut atunci, prima oară. În plus cred ca avem artiști destul de originali cât să nu reîncălzească o ciorbă de anul trecut.

Acum că s-au mai calmat spiritele, ce părere ai despre scandalul de anul trecut? Regreți modul în care a fost gestionată situația inițială?

A fost o reacție la cald, dar asumată.

Decizia inițială a stârnit multe controverse în online. Au apărut păreri puternice, chiar și insulte grave, între cei care au fost de acord cu voi și cei care v-au făcut rasiști și intoleranți.Crezi că prin acest anunț o să reușiți să promovați și toleranța între cele două tabere?

Cu siguranță. EC e despre o comunitate (nu două, trei sau zece comunități mai mici), în care oamenii se bucură de niște valori comune și nu se împart în tabere.