A impresionat printr-o voce incredibilă, o voință de fier, dar și prin bucuria pe care a arătat-o mereu pe scenă. "Arăt bine, mă simt bine", a spus pe numele său real Anna Mae Bullock la scurt timp după ce a împlinit 80 de ani. Despre cine e vorba? O știți parcă de două vieți și ceva pe Tina Turner, nu-i așa?

HotNews.roFoto: Hotnews

Născută pe 26 noiembrie 1939, la Brownsville (Tennessee), Tina a provenit dintr-o familie unde tatăl lucra pe o planție de bumbac, iar mama era de origine indiană.

S-a mutat după liceu în Saint Louis (era un fel de capitală neoficială a blues-ului), iar acolo l-a întâlnit pe cel care avea să-i fie soț: Ike Turner. Consacrarea a venit odată cu piesa "River Deep Moutain High" din 1966, iar căsnicia avea să se încheie abrupt pe 2 iulie 1976 (pe fondul consumului de droguri, Ike devenise violent).

Cariera solo a început-o în 1984, la New York. În același an, la vârsta de 45 de ani, a câștigat patru premii Grammy pentru albumul "Private Dancer", iar mai apoi a jucat alături de Mel Gibson în "Mad Max - Beyond Thunderdome".

Este considerată "regina rock and roll" și a vândut peste 200 de milioane de discuri în toată lumea.

Energia incredibilă pe care a arătat-o mereu pe scenă a făcut să adune fani în toate colțurile lumii (desigur, pe lângă vocea impresionantă).

S-a retras din lumina reflectoarelor în 2009, iar acum este stabilită în Elveția (are de altfel și cetățenie). S-a mutat în Țara Cantoanelor în 1995, iar în 2013 s-a căsătorit cu Erwin Bach (partenerul ei din ultimii aproape 30 de ani).

"Niciodată nu e prea târziu să găsești pe cineva care să te merite. Nu renunța niciodată, meriți asta" - Tina Turner.

Pe 26 noiembrie, Tina Turner va împlini 81 de ani. Dacă își arată sau nu vârsta, asta rămâne la latitudinea fiecăruia.

Alături de Oprah:

Alături de soțul său: