Concertul pe care Celine Dion urma să îl susţină în data de 29 iulie la Arena Naţională din Capitală a fost reprogramat pentru 25 iulie 2021 din cauza pandemiei de COVID-19.

Biletele achiziţionate îşi păstrează valabilitatea, anunţă organizatorii români, Emagic. De altfel, arată aceştia, Celine Dion a anunţat miercuri că turneul său va fi reluat în 2021.

"Chiar am sperat să revenim pe scenă cândva anul acesta, dar nu este nimic mai important decât sănătatea şi siguranţa tuturor. Toată lumea a trecut printr-o perioadă atât de dificilă în timpul acestei pandemii, iar inima mea se îndreaptă spre toţi cei care au suferit. Ştiu că până la urmă vom trece de asta împreună şi vom recupera timpul pierdut. Îmi e dor de spectacolele noastre, abia aştept să cânt din nou cu voi toţi. Aveţi grijă de voi, ne vedem curând!", a declarat Celine Dion, citată în comunicatul Emagic, scrie Agerpres.

Astfel, "Courage World Tour" va reîncepe în primăvara lui 2021 şi se va desfăşura în 32 de oraşe din Europa până în vară, inclusiv în Bucureşti.

"Ne pare rău că Celine Dion nu va mai putea susţine concertul de la Bucureşti la data stabilită. Pandemia de COVID-19 are un impact devastator nu doar asupra sănătăţii populaţiei şi a sistemului medical, dar şi la nivel social şi economic, industria muzicală fiind printre industriile afectate grav. Ne aflăm într-un context unic în istoria recentă, trecem toţi prin momente cu adevărat dificile şi suntem siguri că fanii Celine Dion din România înţeleg pe deplin această situaţie," a declarat Laura Coroianu, director Emagic, organizatorul spectacolului din Bucureşti.

Ultimele bilete disponibile mai pot fi achiziţionate online, la celine.emagic.ro, arată organizatorii români.