Paul McCartney a încurajat vineri lumea să se vaccineze împotriva coronavirusului, cu ocazia lansării noului său album solo, „McCartney III”, compus din melodii create sau prelucrate de fostul membru Beatles în timpul primului lockdown din primăvară, relatează AFP.

Paul McCartney album nouFoto: Captura YouTube

”Îl voi face”, a spus el pentru BBC despre vaccin, ”și i-aș încuraja de asemenea pe oameni să îl facă”.

”Înainte, erau oameni anti-vaccin, era ok, era alegerea lor. Dar acum cu internetul, aceste lucruri se fixează și vor fi oameni care nu îl vor face”, a spus legenda rock.

Regatul Unite a fost prima țară occidentală care a început vaccinarea în masă împotriva Covid pe 8 decembrie, în timp ce persoanele în vârstă și cadrele medicale au fost prioritare.

Peste 137.000 de oameni s-au vaccinat deja acolo cu prima doză a vaccinului Pfizer-BioNTech, potrivit autorităților.

Noul album al lui McCartney, lansat cu o săptămână mai târziu decât era plănuit, este de fapt a treia parte dintr-un triptic - primul său album solo s-a numit ”McCartney” - lansat acum 50 de ani, urmat de ”McCartney II” la zece ani distanță, în 1980.

Fostul basist al formației Beatles a spus că inițial nu avea planuri să lanseze un album în 2020, dar lockdownul din primăvară i-a dat oportunitatea de prelucreze melodii mai vechi care nu fuseseră lansate.

Înregistrat în Sussex, ”McCartney III” conține o serie de melodii nelansate, în care artistul cântă la pian, voce, chitară, dar și la bas și tobe.

Acesta este al 18-lea aalbum solo, după ”Egypt Station”, care l-a dus în 2018 în fruntea clasamentului de referință la vânzările de albume în Statele Unite, Billboard, pentru prima dată în 36 de ani.