Festivalul Neversea, care urma să aibă loc în luna iulie pe plajă la Constanţa, va fi reprogramat tot în acest an, însă data nu a fost stabilită încă, au anunțat miercuri organizatorii.

HotNews.roFoto: Hotnews
  • "Cu mare tristețe, suntem nevoiți să acceptăm realitatea faptului că, deși există soluții de a organiza evenimentul în siguranță, nu ne putem întâlni la data stabilită, pentru că, din păcate, normele actuale nu ne permit acest lucru.
  • Nu renunțăm la dorința de a realiza o nouă ediție, însă avem nevoie de garanția autorităților că normele vor fi schimbate, după cum au promis, măcar începând cu 1 August. Astfel, menținem o legătură permanentă cu autoritățile pentru a face tot ce este posibil înspre revederea noastră în acest an.
  • La fel de nerăbdători și dornici să fim din nou împreună la cel mai iubit festival de la malul Mării Negre, sunt și sutele de artiști și DJ-i, cei peste 500 de furnizori și 9000 de colaboratori care lucrează pentru a face fiecare ediție mai bună decât cea precedentă", au anunțat, miercuri, pe Facebook, organizatorii Neversea.

Ei precizează că biletele și abonamentele rămân valabile pentru data reprogramată și că vor reveni cu informații actualizate atât despre noua dată, cât și despre bilete, abonamente și opțiunile de refund.

Premierul Florin Cîțu a anunțat de mai multe ori că, deși au fost ridicate o parte dintre restricții și urmează o nouă etapă de relaxare de la 1 iunie, marile festivaluri, precum Untold și Neversea, vor putea fi organizate, cel mai probabil, după 1 august.

Luni, organizatorii Festivalului Electric Castle au anunțat că evenimentul nu va avea loc nici în acest an, ediția a opta fiind amânată pentru 2022.

CITEȘTE ȘI: Cum văd organizatorii de festivaluri revenirea la normalitate: „Nu s-au găsit bani pentru sectorul cultural, dar pentru festivalul George Enescu s-au găsit 12 milioane de euro. Plătim orchestre străine care au fost ajutate de statele lor”