Mark Sheehan, cofondatorul şi chitaristul trupei rock irlandeze The Script, care a concertat şi în România de două ori, a murit vineri, la numai 46 de ani, scrie BBC.

Mark Sheehan, chitaristul trupei The ScriptFoto: Iain McDonagh / Alamy / Alamy / Profimedia

Artistul s-a stins la spital, în urma unei boli de scurtă durată, a anunţat trupa.

O declaraţie pe conturile de social media ale trupei precizează că Sheehan a fost un „soţ, tată, frate, coleg de trupă şi prieten foarte iubit".

Trupa a cerut fanilor să respecte intimitatea familiei şi a colegilor, notează news.ro.

Mark Sheehan a fondat grupul The Script în 2001 alături de solistul Danny O'Donoghue şi de bateristul Glen Power.

Trupa s-a mutat la Londra după ce a semnat un contract de înregistrare cu Sony Music Group. Acolo au lansat primul lor album complet, „We Cry", care a ajuns pe primul loc atât în Irlanda, cât şi în Marea Britanie.

Ulterior, următoarele trei albume ale lor, Science & Faith, #3 şi No Sound Without Silence, au ajuns pe primele locuri în topurile de albume din ambele ţări. Science & Faith a ajuns pe locul trei în Statele Unite şi pe locul doi în Australia.

Trupa a făcut turnee în întreaga lume şi a continua să lanseze albume de muzică originală, combinând teme irlandeze cu nuanţe pop-rock. Ultimele lor albume au fost Freedom Child (2017) şi Sunsets & Full Moons (2019).

The Script a concertat şi în România de două ori, în 2018 la festivalul Neversea şi în 2021 la UNTOLD.

Trupa irlandeză e cunoscută pentru melodiile scrise din inimă, inclusiv "If You Could See Me Now", care abordează moartea tatălui vocalistului O'Donoghue şi a ambilor părinţi ai lui Sheehan.

Printre alte hit-uri se numără "For the First Time", "Nothing", "Hall of Fame" şi "Superheroes".