Dacă nu știați, Rafael Nadal folosește adesea gătitul ca mijloc de relaxare chiar și în timpul turneelor de Grand Slam, dar are unele ciudățenii când vine vorba despre alegerea ingredientelor pentru creațiile sale culinare. Este curios că alimente care stau în capul „listei negre” a spaniolului sunt combinația favorită pentru micul dejun a Simonei Halep.

O rețetă perfectă cu „ham and cheese”Foto: Wikipedia

După ce a învins-o pe Anett Kontaveit în sferturile de finală de la Australian Open într-o manieră impecabilă, Simona Halep a fost întrebată de un ziarist curios ce a mâncat la micul dejun. „De ce? Am jucat bine, nu-i așa? De două săptămâni mănânc aceleași lucruri - șuncă și brânză”, a răspuns Simona cu un zâmbet satisfăcut.

Șunca și brânza sunt ingrediente din cele mai populare în întreaga lume, așa că puțini oameni pot spune că nu le plac. Totuși, „chef” Rafael Nadal este una din excepții. În cartea cu titlul „Rafa”, mama lui – Ana Maria Parera – i-a spus lui John Carlin, coaoutorul, că lui Nadal nu-i plac șunca, roșiile și brânza. „E cam ciudat”, i-a spus mama lui Nadal lui Carlin.

Dar dincolo de obiceiurile lui, Rafael a povestit ce-i place să gătească: „Îmi place, și familia mea crede că e bine pentru mine. E ceva diferit care mă ajută să-mi liniștesc gândurile. În acea noapte am prăjit pește la grătar și l-am servit cu paste și creveți”, a notat Rafael Nadal. (Claudiu Pop – Tennis World)