Ne îngrășăm de la o vârstă din cauza încetinirii metabolismului? Concluziile surprinzătoare ale celui mai mare studiu realizat până acum

de S.J.     HotNews.ro
Duminică, 22 august 2021, 15:32 Life | Natural


Obezitate
Foto: Pixabay
Cercetătorii au măsurat cu precizie metabolismul de-a lungul vieții, de la naștere la bătrânețe, iar rezultatele s-ar putea să te surprindă, scrie Phys.org.

Majoritatea dintre noi ne amintim de o perioadă în care puteam mânca orice fără să ne îngrășăm însă un nou studiu publicat în revista Science sugerează că metabolismul - rata la care organismul nostru arde calorii - începe să încetinească mult mai târziu decât ai crede.

„Există multe schimbări fiziologice care vin odată cu creșterea și îmbătrânirea”, afirmă Herman Pontzer, profesor asociat de antropologie evoluționistă la Universitatea Duke și coautor al studiului.

„Gândiți-vă la pubertate, menopauză și alte faze ale vieții. Ceea ce este ciudat e că 'stadiile vieții metabolismului' nu par să coincidă cu aceste puncte de reper tipice”, explică acesta.

Cel mai mare studiu realizat până acum


Pontzer și o echipă internațională de cercetători au analizat caloriile arse în medie de peste 6.600 de persoane din 29 de țări, vârsta acestora variind între o săptămână și 95 de ani.

Anterior, majoritatea studiilor pe scară largă au măsurat doar nivelul de energie de care corpul are nevoie pentru a realiza funcții vitale precum respiratul, digestia și pomparea de sânge - cu alte cuvinte, caloriile de care ai nevoie doar pentru a rămâne în viață.

Însă aceste procese sunt responsabile de 50-70% din caloriile pe care le ardem zilnic și nu includ toate celelalte activități care consumă energie: spălarea vaselor, plimbarea câinelui, mersul la sală sau chiar și gânditul.

Pentru a stabili consumul zilnic total de energie, cercetătorii au testat urina participanților la studiu cărora le-a fost dat să bea apă în care hidrogenul și oxigenul au fost înlocuite cu forme „mai grele” ale acestora care apar natural în natură.

Cercetătorii au măsurat apoi cât de rapid sunt eliminați acești izotopi prin urină. Metoda este considerată etalonul în ceea ce privește măsurarea consumului zilnic de energie în viața cotidiană - în afara condițiilor de laborator - și a fost folosită încă din anii 1980.

Însă studiile anterioare au fost limitate ca amploare din cauza costurilor ridicate ale acestei metode.

Dar acum mai multe laboratoare au decis să își împărtășească informațiile într-o bază de date comună pentru a vedea dacă vor găsi lucruri care nu au fost descoperite de cercetările anterioare.

Descoperiri surprinzătoare ale studiului


Punerea la comun a datelor și analizarea consumului de energie de-a lungul întregii vieți au dezvăluit niște surprize.

Unii oameni se gândesc la perioada adolescenței și perioada de 20-30 de ani ca fiind vârsta la care ard cele mai multe calorii.

Însă cercetătorii au descoperit că, raportat la greutate, bebelușii au cel mai rapid metabolism și că acest lucru nu se datorează creșterii rapide a lor.

„Ceva se întâmplă în interiorul celulelor unui bebeluș care le face mai active și încă nu înțelegem aceste procese”, afirmă Pontzer.

Datele arată că după perioada de hiperactivitate din primele 12 luni de viață, metabolismul încetinește cu aproximativ 3% în fiecare an până când împlinim sau trecem de 20 de ani, perioadă în care consumul de energie se stabilizează.

În pofida faptului că adolescența e o perioadă de creștere, cercetătorii nu au identificat nicio majorare a necesarului zilnic de calorii în această perioadă a vieții.

„Am crezut cu adevărat că pubertatea va fi diferită dar nu e”, afirmă Pontzer.

Stilul de viață este responsabil de îngrășare


Marea surpriză dezvăluită de studiu ține însă de perioada de mijloc a vieții.

Poate ai auzit și tu că după 30 de ani, gata, totul se duce la vale în ceea ce privește metabolismul. Însă deși mai mulți factori ar putea explica luarea în greutate ce apare în perioada respectivă, studiul realizat de Pontzer și ceilalți cercetători sugerează că metabolismul nu este unul dintre ei.

Aceștia au descoperit că, de fapt, în perioada când avem 20, 30, 40, 50 de ani consumul de energie a fost cel mai stabil.

Datele sugerează că, după primul an de viață, metabolismul nostru nu începe de fapt să reintre în declin decât după vârsta de 60 de ani iar încetinirea este graduală, de doar 0,7% pe an.

Oamenii de știință subliniază că noul studiu susține teoria că luarea în greutate ține mai mult de schimbările legate de stilul de viață decât de metabolism.

„Ai nevoie de un set de date cu adevărat mare pentru a ajunge la concluzia respectivă”, afirmă Pontzer.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















34569 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by