O meta-analiză pe o serie mare de cercetări ale legăturilor dintre nutriție și sănătatea mintală a confirmat studiile anterioare care au descoperit o corelație puternică între depresie și anxietate printre vegani și vegetarieni, în comparație cu cei care consumă carne, scrie IFL Science.

Cercetatorii nu inteleg deocamdata legatura dintre vegetarianism si depresieFoto: Belmonte / BSIP / Profimedia Images

În vreme ce, ca întotdeauna, corelația nu trebuie confundată cu cauzalitatea, cauza reală a acestei tendințe poate oferi indicii interesante cu privire la influența a ceea ce punem în gură asupra celor ce se petrec în minte.

Să mâncăm carne, să nu mâncăm carne? Întrebarea se pune din ce în ce mai des în ultimii ani, în care cei cărora le pasă de mediul înconjurător aduc dovezi ale impactului negativ al creșterii animalelor asupra schimbării climei. În timp ce impactul asupra mediului este ușor de cuantificat, efectele hranei asupra stării mintale sunt mai greu de stabilit.

Pentru a investiga dacă există o corelație, cercetătorii au aprofundat studii privind dietele cu carne, vegetariene sau vegane și apariția problemelor mintale ca depresia și anxietatea. Concluziile au fost publicate în revista „Critical Reviews in Food Science and Nutrition”.

Cercetarea a urmărit date cantitative privind consumul/evitarea cărnii și apariția depresiei și anxietății. A utilizat cinci baze de date online pentru a identifica studiile relevante și s-a oprit la 20 care corespundeau scopului. A rezultat o bază cu 171.802 de participanți, din care 157.778 consumatori de carne și 13.259 de abstinenți, fie ei vegetarieni sau vegani.

Rezultatele au arătat o asociere între consumatorii de carne și rata mai redusă de depresie și anxietate, în comparație cu veganii și vegetarienii. Asocierea a fost mai puternică în studiile pe care cercetătorii le-au apreciat a fi „mai riguroase” și nu a părut influențată de sexul participanților.

Este important de notat că în articol s-a precizat că unii dintre cercetătorii implicați în studiu „primiseră anterior finanțare de la Beef Checkoff (program de marketing și cercetare pentru stimularea cererii de carne de vită) prin National Cattlemenʼs Beef Association (asociația crescătorilor americani de vite)”. Ca atare, ca și o friptură bună, concluziile cercetării pot fi apreciate mai bine cu un pic de sare.

„Scopul acestei meta-analize a fost extinderea cercetărilor noastre sistematice anterioare ... și să furnizeze dovezi cantitative pentru informarea clinicienilor și a decidenților politici, pentru cercetări ulterioare. Rezultatele arată că abstinența de la carne (dietă vegetariană sau vegană) este vizibil asociată cu sănătate mintală mai deficitară, specific cu niveluri mai ridicate de depresie și anxietate”, au scris autorii.

Cercetarea nu explorează cauzele acestei asocieri și precizează că o legătură cauzală nu poate și nu trebuie dedusă.

O altă cercetare realizată de oamenii de știință de la Universitatea Bochum pe un eșantion de 50.000 de persoane și publicată în luna august a ajuns la aceleași constatări.