De obicei se tot vorbește despre alimentele care trebuie evitate la masa de seară – în special carbohidrați – dar experții sunt de acord că există și unul pentru micul dejun care trebuie evitat din pricină că-ți va afecta energia, dispoziția și concentrarea. Altfel spus, îți va da peste cap obiceiurile alimentare sănătoase (și productivitatea!) pe întreaga zi, scrie publicația She Finds.

Foto:

Produsele de patiserie

Patiseria, frecventă în micul dejun continental/franțuzesc, este alimentul despre care experții spun că trebuie evitat înainte de amiază.

„Stau departe de ele din cauza marii lor încărcături glicemice”, spune dr. Amy Lee, specializată în medicină internă, nutriție și obezitate. „Sigur că sunt gustoase, dar cantitatea de zahăr pe care o intoduci în organism va provoca doar exces de insulină și nici nu-ți va ține de foame până la prânz.”

Aceasta va duce la supra-alimentare, avertizează ea. „Te poți trezi tânjind după ceva mâncare de la primele ore, deci vei acumula calorii fără motiv.”

Pe lângă aceasta, consumul matinal de zahăr poate produce „instabilitate energetică”, iar unora le poate afecta concentrarea și dispoziția. Adică, dacă ai de făcut o lucrare urgentă, nu e momentul să ataci produse dulci de patiserie – nici dacă ar fi gratis la birou!

Mai mult: dacă sunt făcute cu îndulcitori artificiali, aceste produse pot fi riscante. „Alimentele preparate cu îndulcitori artificiali trebuie evitate înainte de prânz și chiar cu totul, dacă este posibil”, spune nutriționista Trista Best. De ce sunt atât de periculoase? „Pentru că sunt asociate cu creșterea în greutate din pricina supra-alimentării pe care o provoacă. Studiile au arătat că aceia care consumă îndulcitori artificiali mănâncă mai multe calorii la masa următoare.”

Ceea ce nu e deloc bine: „Ca urmare, cu cât sunt consumați mai devreme, îndulcitorii artificiali te pot face să mănânci mai mult peste zi și să continui ciclul până seara.”