Anca Bucur este antrenoare de fitness. A câștigat de șase ori titlul de campion mondial la fitness și crede că motivația de a face sport ține, în primul rând, de educație. ”Motivatia nu este ca un obiect pe care să-l găsim undeva și să îl achiziționăm, motivația este ceva ce se antrenează, este o educație, de fapt.

HotNews.roFoto: Hotnews

Motivația vine doar atunci când avem un obiectiv foarte bine stabilit. Cand îți spui: ”vreau să arăt bine” nu îți fixezi, de fapt, un obiectiv corect. Mai degrabă, ar fi bine să îți spui: ”vreau să mă simt bine”!

Transformă pauzele de la birou în clipe de plăcere!

”Când suntem la birou și stăm prea mult pe scaun, trebuie să ne mai ridicăm din când în când, să facem puțin stretching, să îndreptăm spatele, să ne corectăm postura corpului, să facem câteva mișcări controlate ale capului pentru a detensiona stresul care se acumulează în partea de sus a corpului, extensii ale piciorului de câteva ori, răsuciri de trunchi, îndoiri laterale.

Dacă le veți face, vă veți simți atât de bine, încât o să așteptați următoarea pauză pentru a repeta această rutină. As vrea să eliminăm acest cuvânt: ”sala de sport”. Mulți nu ajung la sală, poate nu își permit sau nu au timp. Dacă vorbim doar de ”sala”, ei elimină această posibilitate de mișcare și atunci renunță complet la ea.

Mișcare putem face în orice colțișor. Începeți de azi, începeți cu puțini și fiți blânzi cu propria persoană. Lucrurile se leagă foarte frumos atunci când faci pașii treptat.

Nu vă propuneți obiective generale care sunt prea departe de realitate. Începeți cu un obiectiv mic, cum ar fi să faceți mișcare timp de 5 minute. Apoi, creșteți treptat. Și după ce veți face mai multă mișcare, veți dori să mâncați sănătos”.

Beți cafeaua la prânz, nu dimineața!

”Cu cât înaintăm în vârstă, rata noastră metabolică scade.Este foarte important să fim conștienți de ceea ce facem acum. când avem 30, 40 sau 50 de ani, care este diferit de ceea ce făceam când aveam 20 de ani. Pe măsură ce înaintăm în vârstă și nu avem grijă constant de corpul nostru, masa musculară își pierde din densitate, iar kilogramele se depun mai ușor. Dacă ai o continuitate în a face mișcare, ritmul acesta bun se va menține în timp.

Cafeaua se bea, de regulă, la prânz și nu dimineața. De regulă, dimineața avem nevoie doar de hidratare și de un mic dejun care să ne ofere energie. Eu, de exemplu, mănânc pâine integrală, cu semințe. Nu sunt mai puține calorii, ci sunt mai multe fibre.

Cel mai periculos element este zahărul. Și alcoolul este la fel de periculos. Sunt multe persoane care mi-au spus că nu pot să bea apa plata simplă, le recomand să adauge puțin suc de fructe ca să îi dea un alt gust”.

Fiți blânzi cu voi înșivă!

”Nu e o regulă în ceea ce privește ora potrivită pentru sport. E indicat să faci mișcare atunci când te simți bine sau atunci când ai timp. Recomand ca primele mișcări pe care le facem dimineața să fie foarte controlate și foarte ușoare, e nevoie să fim foarte blânzi cu noi. Recomand câteva exerciții de stretching”.

E important să avem.o continuitate și să ne purtăm frumos cu noi. Nu ne plac regulile complicate, pentru că trăim o viață agitată și ne plângem de lipsa timpului. Tocmai de aceea, rețeta mea e foarte simplă: să te iubești, să fii constant, să privești lucrurile natural și foarte relaxat.

Recomand exerciții funcționale, mersul pe jos este o mișcare foarte bună, care ne face bine - însă nu este suficient. Apa trebuie să nu ne lipsească. Atunci când am activități intense, eu beau chiar un litru și jumătate de apă într-o oră.

Când este mai cald, recomand un pahar de apă pe oră, chiar dacă nu vă este sete” - a mai spus Anca Bucur.