O ceasca de cafea proaspata, dimineata, e lucrul de care cei mai multi dintre noi avem nevoie pentru a ne pune pe picioare. Potrivit unui studiu insa, este posibil ca aroma cafelei sa aiba de fapt acest efect, si nu bautul cafelei in sine.

Cercetatorii sunt de parere ca aroma de boabe prajite de cafea poate calma nervii intinsi la maxim si ca doar inhalarea mirosului ar fi de ajuns pentru a ne trezi dupa ce-am dormit doar cateva ore.

Oamenii de stiinta cred ca substantele extrase din boabele de cafea si eliberate in aer ar putea fi folosite, intr-o buna zi, ca o metoda eficienta de a-i pune pe picioare pe cei obositi, arata Daily Mail.

Un grup de cercetatori din Tsukuba, Japonia, au tinut treji 16 soareci timp de 24 de ore, punandu-i intr-o cusca in care era apa de doua degete. Apoi, 8 dintre ei au mirosit cafeaua prajita. Dupa ce au analizat creierele soarecilor, cercetatorii au observat ca mirosul de cafea a marit activitatea genelor care reduc anxietatea si cresc rezistenta organismului.

Profesorul Ioshinori Masuo, coordonatorul studiului, spune ca oamenii beau cafea pentru a sta treji toata noaptea, insa doar mirosul cafelei ar putea sa le alunge senzatia neplacuta data de oboseala.

"Este mai sanatos pentru noi sa mirosim cafeaua, decat sa o bem. Sau poate ca de fapt orice alt miros de bautura sau aliment ar produce acelasi efect? Este nevoie de cercetari suplimentare", a spus Masuo.