Filosoful Mihai Șora a publicat pe Facebook, în ziua în care împlinește 104 ani, o fotografie din primele luni de viață și subliniază că ritualul primei fotografii ”la începutul secolului XX era însă un eveniment în sine, nu un obicei comun” și că ”pentru mulți dintre părinții generației mele, fotografia aceasta inaugurală a fost singurul lucru care le-a rămas de pe urma copilului”.
”Am trecut și eu prin ritualul celei dintâi fotografii, la patru-cinci luni, stând pe burtă și absorbind dintr-o privire lumea din jur. La începutul secolului XX era însă un eveniment în sine, nu un obicei comun: părinții își duceau copilul la fotograf ca pe un bibelou mai curând decât ca pe o ființă vie, mișcătoare din mâini și din picioare. Pentru mulți dintre părinții generației mele, fotografia aceasta inaugurală a fost singurul lucru care le-a rămas de pe urma copilului: mortalitatea infantilă se adăuga celorlalte încercări prin care treceau ei: război, sărăcie, boli fără leac, opresiuni, prigoane. Au fost generații întregi pentru care faptul însuși de a supraviețui era o victorie, un dar dumnezeiesc”, scrie Mișai Șora.
Șora povestește că incluciv părinții săi au trăit experiența pierderii primului copil, Teodor, ”al cărui chip nu s-a păstrat în nicio imagine”.
”De aceea mă înduioșează fotografia de aici: nu pentru că stau acolo gol-goluț, cu ochii larg deschiși, în decorul aranjat de fotograf, ci pentru că mi-i pot imagina pe părinții mei tineri dar trecuți deja prin durerea pierderii primului lor copil, băiețelul Teodor, al cărui chip nu s-a păstrat în nicio imagine; părinții mei buni și drepți și credincioși luându-și pruncul în brațe, urcând în trăsură și mergând la Domnul Kossak, fotograful timișorean în atelierul căruia aveam să intrăm de atâtea ori mai târziu, gătiți ca în zi de sărbătoare. Părinții mei care se rugau Domnului ca cel de-al doilea copil să trăiască și făceau tot ce le stătea în putință pentru ca Domnul să le asculte rugăciunea”.
Cate femei tinere mureau la nastere?
Stiu, billgates abia asteapta sa ne cipeze.
inginerul de la Mioveni,cercetator in domeniul nuclear,ce a condus fabrica de combustibil nuclear am aflat ieri ca a murit,iar de asta caruia nici 1% din cetatenii RO i-au citit scrierile si jumate poate l-au inteles,ne zambeste mereu peste tot!
Inginerul de la Mioveni a contribut sa avem curent la Cernavoda ,iar asta a scris pilde,citite de un minim de oameni!
E normal ce se intampla in RO lucrului bine facut(f..ut)?
daca e de inteligenta,o dam parte in parte cand vrei!
dar sunt ingineri de valoare.despre care se vorbeste doar cand mor(,nu au loc din cauza unui Sora,Plesu si altiinteligenti din societatea civila) care au condus mari intereprinderi ce au facut centrale nucleare,imbunatatiri funciare,aici includem si sisteme de irigatii,care pt cultura unui cititor de Sora nu e o teava pe care sunt aspersoare,hidrocentrale,canale de navigatie,Transfagarasanu nu niste scrieri pt o casta inchisa,cu care viata merge la fel ,cu ele sau fara ele!
uita te inteligentule la constructia barajului de la portile de fier 1,a barajului de la Bicaz si vezi despre oameni care au stiut meserie,nu vorbe ticluite!
Asa e doctrina bolsevica...mereu in fata!
Dar asta cand vremurile o permit! Si azi e vremea lor!