Cea mai recenta carte a lui Andrei Plesu, "Fata catre fata. Intalniri si portrete", a fost lansata joi, la libraria Humanitas Kretzulescu, in lipsa autorului. Cu ocazia evenimentului, Gabriel Liiceanu a explicat ca "Emil Cioran n-are nevoie de portretul lui Andrei Plesu", in timp ce "Crin Antonescu n-ar exista fara acest portret! In loc sa il injure ca l-a gravat asa cum l-a gravat in eternitatea limbii romane, ar trebui sa ii fie recunoscator ca s-a oprit o clipa cu "ochiul lui rau" asupra sa."

Gabriel LiiceanuFoto: Arhiva personala
  • Vezi mai cum ii descrie Andrei Plesu, cu umor, pe Adrian Cioroianu, Ion Cristoiu, Monica Macovei, Mircea Dinescu.

Dan C. Mihailescu, critic literar: "De unde aceasta pasiune a lui Plesu de a decortica, de a observa gesturi, de a rezuma persoane?

Cioran zice asa: Cine traieste pentru societate, traieste de fapt impotriva ei. In buna masura, portretul ca gen provine din razbunarea si din cosmarul omului social si sensibil, care si-a frecventat prea mult semenii pentru a nu-i detesta. Probabil ca portretele astea au un fel de dusmanie. In acelasi timp, stie sa admire.

Ioana Parvulescu a spus candva ca Liiceanu este cel mai profund eu admirator pe care il avem. Plesu nu este un admirator, Plesu are, cum ar spune el, "striatii narsiciace" si, practic, el se oglindeste in ceilalti".

Andrei Plesu si geniul formulei

Dan C. Mihailescu: "Andrei Plesu are, printre altele, geniul formulei. Este cel mai infiorator si mai minunat om care "potcoveste" un lucru. Cum spune el rezumand, de pilda, Romania de astazi. Plesu spune: suferim de euforia dezastrului. Cu asta rezuma cate o lucrare de doctorat.

A fost atat de induiosator acum vreo 7-8 ani, cand Andrei Plesu si Gabriel Liiceanu au fost intr-o emisiune si se discuta despre Eminescu. Domnul Liiceanu a spus despre Eminescu, iar Plesu a spus un cuvant, o formula. Si domnul Liiceanu zice: ai vazut ca ce am avut eu de spus intr-un sfert de ora el a spus intr-o formula?"."

Cateva "formule" ale lui Andrei Plesu, valabile pentru diverse personalitati ale vietii publice romanesti:

  • Adrian Cioroianu - "este un bun administrator al propriei pariere".
  • Ion Cristoiu - "este fast-food-ul gandirii politice jurnalistice, un amestec de Cocosila si Dumitru al lui Nae, reveniti in Poiana lui Iocan dupa cativa ani de invatatura la seral.
  • Radu George Serafim - "este un dandy tomnatic, mimand un screamat hermeneutic. In concluzie, este un deseu pompos".
  • Monica Macovei - "este un samurai fragil, un luptator translucid care nu castiga prin violenta si masivitate".
  • Crin Antonescu - "un Rica Venturiano care se joaca de-a Vlad Tepes".
  • Adrian Paunescu - "era un exaltat in coprofagie", "un delir fara personalitate".
  • Monica Lovinescu - "stilul casant al unui inger exterminator".
  • Mircea Dinescu - "temperamentul lui este o stihie torturata. Omul pare predestinat sa ilustreze falimentul oricarei pedagogii, deci este de needucat, de neschimbat. Este arbitrar ca un cutremur si previzibil ca un anotimp. Mircea poate fi insuportabil si rautacios, dar nu poate fi rau".

Dan C. Mihailescu: "Sunt lucruri care aduc exact cu Cioran, acel geniu al formulei. Cioran, care spunea: ce este filosofia? "Le passe-temps d'une vipere elegiaque"... Acest geniu al formulei noi nu-l mai avem in literatura de astazi. Il avea George Calinescu, care cand iti rezuma "Amintiri din copilarie", cu "Ion Creanga bagat intr-un butoi", si spunea ca "se spala ca un bivol namolos", extermina o literatura intreaga."

Andrei Plesu - om bun sau rau?

Dan C. Mihailescu: "Am stat sa ma intreb daca este o carte de om bun, de un suflet bun. In ce masura este bun un om care face insectar, care prinde oameni, chiar niste cadavre de muste, de reptile, de pasari? Ce suflet are? Are un suflet bun, un suflet curios? Un om rau nu poate fi, dar nici un om bun. Este un om de purgatoriu, intre infern si paradis.

Peste tot, numitorul comun al admiratiei este umorul: este flamand de oameni cu simtul umorului. Intr-o Romanie disforica, Plesu cauta euforici. Nu mai exista! Domina dezastrul, toti suntem morcoviti, nevrozati, deprimati".

Gabriel Liiceanu, filosof: "Plesu e foarte mandru cand spune: "am ochiul rau". Toata cartea asta este cartea unui om cu ochiul rau. Marii creatori ai lumii trebuie sa aiba si ochi rau. Ispravile mari ale culturii nu ies din bunatate neaparat. Literatura nu lucreaza cu binele si cu milostenia, ci cu talentul si cu geniul, iar astea vin de multe ori din ochi rau, adica ochiul care vede ceea ce altii nu vad.

"Lighioana" este subtitlul pe care Plesu il da portretului pe care i-l face lui Sergiu Anton, dupa ce il vede intr-o seara la o emisiune si acesta il scarbeste. "Lighioana", asa cum a numit-o, va ramane, pentru ca Plesu a scris o pagina despre ea.

Emil Cioran n-are nevoie de portretul lui Andrei Plesu

Gabriel Liiceanu: "Cand am citit cartea asta [n.r.: "Fata catre fata. Intalniri si portrete", de Andrei Plesu], la sfarsit am facut bilantul. Dar nu al cartii, ci al personajelor portretizate. Si le-am impartit in doua.

Unele sunt personaje, un Emil Cioran, un Noica... oameni mari care au trecut prin viata noastra. Au ei nevoie de portrete? In masura in care tot ce au facut le-a dat o statura care ii face impunatori, ei raman in memoria noastra indiferent de cei care ii portretizeaza. Au un asemenea capital de fiinta incat n-au nevoie de infuzia noastra de fiinta cand ne apropiem de ei pentru a-i portretiza.

De pilda, Andrei Plesu nu are nevoie de portretul meu ca sa ramana in cultura romana. Emil Cioran n-are nevoie de portretul lui Andrei Plesu ca sa ramana Emil Cioran. Portretele acestor oameni sunt frumoase in sine, dar ele nu se adauga neaparat imaginii si fiintei celor portretizati, ci se inscriu in isprava creatoare a autorului lor. Sunt exercitii de stil si o forma de creativitate care intra in capitalul autorului cartii.

In schimb, exista o categorie de personaje in aceasta carte, asupra carora Plesu, oprindu-se, le da ceea ce n-au avut niciodata si nici nu vor avea: fiinta. Personajele care, daca un Plesu nu s-ar fi oprit asupra lor, ar fi iesit pe poarta a doua a vietii fara sa lase nici o urma aici. Recunostinta lor ar trebui sa fie fara margini, daca le pasa cat de cat de memoria colectiva privitoare la ei.

De pilda, portetul lui Crin Antonescu este fabulos. Crin Antonescu n-ar exista fara acest portret. In loc sa il injure ca l-a gravat asa cum l-a gravat in eternitatea limbii romane, ar trebui sa ii fie recunoscator ca s-a oprit o clipa cu "ochiul lui rau" asupra sa."