Aproximativ 130 de muzee vor putea fi vizitate pe teritoriul Romaniei sambata, 19 mai, in cadrul Noptii Europene a Muzeelor. La initiativa organizatorilor din Franta, publicul poate descoperi povestea ascunsa a unei selectii inedite de obiecte gazduite de muzee participante la a opta editie a evenimentului: aparatul cu care s-au realizat cele cinci fotografii ale Unirii din 1918, biroul la care este probabil sa fi fost redactat Memorandumul inaintat Curtii de la Viena, o masina zgomotoasa de carat gunoiul (folosita in Bucuresti la 1900), Sabia Cavalerului Ubul (castelanul orasului Caransebes) si altele.

aparatul care a facut singurele fotografii ale Unirii din 1918Foto: Muzeul National al Unirii din Alba Iulia

Printre piesele care asteapta sa fie descoperite cu ocazia Noptii Muzeelor 2012 se numara obiecte uneori importante pentru valoarea lor, alteori cu o istorie iesita din comun, interesante, cu o traditie in spate sau chiar cu detalii amuzante.

Ce obiecte deosebite pot fi vazute la Noaptea Muzeelor 2012, precum si pe internet:

  • La Muzeul National al Unirii din Alba Iulia se afla, de exemplu, aparatul cu care s-au realizat cele 5 fotografii ale Unirii din 1918;
  • Biroul Dr-lui Ioan Ratiu - la care este probabil sa fi fost redactat, in Turda, Memorandumul inaintat Curtii de la Viena - este o piesa de referinta a Muzeului de Istorie Turda.
  • O masina zgomotoasa de carat gunoiul, folosita in Bucuresti la 1900, a devenit o curiozitate adapostita de Muzeul National Tehnic "prof. ing. Dimitrie Leonida".
  • Tractorul Fordson, un produs al uzinelor Ford Motor Company (S.U.A.), care detine un motor cu aprindere prin scanteie si a fost achizitionat in jurul anului 1932 de catre Barbu Marius, profesor in Arad. Tractorul a trait o adevarata aventura pana sa fie achizitionat de Muzeul National al Agriculturii din Slobozia in 2001.
  • Muzeul de Mineralogie al Universitatii Babes-Bolyai Cluj-Napoca, prin povestea Pseudometeoritului Shirokovsky, ne atentioneaza ca trebuie sa ne ferim de falsuri, care pot cadea pana si din cer.
  • Imaginea simbolica a "Romaniei revolutionare" este descompusa de catre Muzeul National de Arta al Romaniei, care ne convinge astfel ca aceasta pictura este un adevarat puzzle, explicandu-ne insa si motivele, pe care va invitam sa le descoperiti.
  • Sabia Cavalerului Ubul, castelanul orasului Caransebes, ne poarta intr-o lume legendara din perioada lui Richard I (Inima de Leu). Muzeul Judetean Arges dezvaluie detalii despre colectionarii Aureliu si Lelia Popescu, care au fost nevoiti sa vanda pentru sume modice obiecte valoroase, printre care si o harta a Peninsulei Balcanice, datata 1584.
  • Muzeul Judetean Ialomita ne prezinta un obiect valoros, declarat piesa de tezaur: Rhytonul descoperit in zona sacra a davei getice de la Piscul Crasani (jud. Ialomita), modelat in forma de corn si datand din sec. I i.Hr.
  • Una dintre cele mai vechi ocupatii a locuitorilor Dobrogei este reprezentata la Muzeul National al Taranului Roman, prin Vintirul folosit la pescuit in apele cu adancimi mici; dar cine si-ar putea imagina ca un singur pescar se poate ocupa de aproape 80 de vintire?
  • Muzeul Olteniei Craiova dezvaluie povestea unui obiect din ceramica, restaurat din 22 bucati de dimensiuni variabile - o reconstituire plina de maiestrie, care a redat forma initiala a vasului de nunta.

Aceste obiecte si povestile acestora pot fi accesate pe site-ul noapteamuzeelor.ro.

Vezi si programele muzeelor participante la Noaptea Muzeelor.