Sute de persoane au participat, sambata, la Alba Iulia, la deschiderea "Zilelor Cetatii Medievale", manifestare ce aduce scenete si lupte medievale, spectacole de dansuri, de mima si jonglerii, dar si concerte in aer liber de muzica medievala, anunta Mediafax. Deschiderea "Zilelor Cetatii Medievale" a avut loc in interiorul Cetatii Vauban din Alba Iulia, unde zeci de personaje medievale precum cavaleri, domnite, trubaduri sau menestreli au participat la o parada.

Cateva sute de persoane, localnici sau turisti au urmarit parada si spectacolele in aer liber realizate de trupele si ordinele medievale.

Pe parcursul intregii zile, spectatorii au parte de demonstratii de lupta si scenete realizate de diverse ordine cavaleresti, pot urmari in strada spectacole de dansuri, mima si jonglerii sau pot participa la ateliere in care sa invete arta textila medievala, cum sa traga cu arcul sau cum sa lupte cu spada.

In program sunt incluse si demonstratii de manuire a steagurilor sau a armelor medievale, iar seara se va incheia cu un concert sustinut de formatia "Bordo Sarkany" din Ungaria si dansuri cu torte sau jonglerii cu foc.

Zilele Cetatii Medievale vor continua duminica, atunci cand vor avea loc alte spectacole pe strazile interioare ale cetatii din Alba Iulia, concerte sau spectacole pirotehnice.

Pe tot parcursul celor doua zile, publicul va avea parte de concursuri surpriza si activitati interactive precum plimbari gratuite cu sareta medievala, ateliere de lupta medievala, atelier de arta textila - cusatorie si broderie, atelier de reprodus medalioane ceramice, atelier de gastronomie medievala, scoala de dans medieval, atelier de tras cu arcul, atelier de istorie interactiva si povesti sau scoala de spada.

Cetatea din Alba Iulia a fost construita la inceputul secolului al XVIII-lea, intre anii 1714-1738, fiind considerata cea mai reprezentativa fortificatie bastionara de tip Vauban din Romania. Planul cetatii a fost intocmit de arhitectul italian Giovanni Morando Visconti, sub conducerea generalului Stefan de Steinville, completata apoi de generalul Weiss.

Lucrarile propriu-zise la fortificatia de la Alba Iulia au inceput la 4 noiembrie 1715, cand s-a pus piatra de temelie a bastionului Carol, dedicat imparatului, situat pe latura de nord a cetatii.

Centrul militar al Transilvaniei si depozitul general pentru armament, pe aceea vreme, cetatea albaiuliana are valoare arhitecturala datorita lucrarilor in piatra realizate de sculptori italieni in urma cu 300 de ani. Perimetrul zidurilor este de aproximativ 12 kilometri, acestea fiind ridicate cu ajutorul a 20.000 de iobagi.

Inainte de a se ridica fortificatia de tip Vauban pe acest loc a mai existat o cetate medievala, iar in 104 un castru roman. Castrul a fost sediul celebrei Legiuni romane XIII Gemina.