Ultramaratonistul Serban Chiurlea: Cand alerg am in sfarsit timp sa stau de vorba cu mine

Sigur, avem de-a face cu drumuri pline de masini, vreme rea sau caldura extrema, dar sa pastram proportiile. Riscurile noastre de alergatori sunt nimic comparativ cu cele ale alpinistilor, sa zicem.

Castig din aceasta actiune exact cat castiga un om normal intr-un concediu. Nu exista sponsori, noi platim totul. Ramanem cu o experienta deosebita impreuna cu niste prieteni deosebiti, intr-o tara foarte frumoasa si pe care din pacate nu stim sa o apreciem.

Alerg mai incet ca sa produc mai putina caldura. Ma opresc des ca sa ma ud cu apa (folosesc o pompita de flori, care se gaseste la magazinele de bricolaj). Incerc sa ma gandesc la zilele de iarna cand sufeream de frig si sa ma bucur de viata.

De fapt in timpul cursei nu prea simti. Este in schimb mai rau dupa ce te opresti. Si cel mai rau este in dimineata zilei urmatoare, cand muschiii sunt blocati si nu poti sa te dai jos din pat. Folosesc un aparat de masaj cumparat din comert ca sa trec peste momentul dificil. Dupa ce ajungi din nou la start, totul reintra in normal.
Nu stiu cata masa pierd. Nu sunt interesat de acest aspect. Cred ca maxim 5 kg, dar nu sunt sigur.

Sunt anti-socotit caloriile.
Mananc normal (mai putin carne).
Un exemplu de alimentare ar fi:
Mic dejun: Oua, paine, unt, ceai sau cafea
In alergare: Biscuiti sarati, compot de piersici, fructe, apa, cola, si bauturi isotonice
Dupa alergare: Ciorba de legume, cas pane cu cartofi, o bere
Pe la 10 seara ma apuca din nou foamea si ma pacalesc cu niste eugenii.

Ma gandesc cat de fericit pot sa fiu ca pot sa alerg in pace, multumesc lui Dumnezeu pentru tot si ma trezesc ca sunt din nou ca un fulg. De fapt sunt acelasi, dar am facut lumina in cap. Pentru atei aceasta stare se traduce ca o stare de flux, in care pierzi notiune de timp si spatiu, si devii tu insuti.

Scuze ca am uitat pana acum: Multumesc din inima tuturor celor care mi-au scris si care mi-au transmis gandurile lor de bine.

Toate detaliile despre aceasta "alergare" pe site-ul: www.transromania-run.ro
Suntem deocamdata trei alergatori la start: Eu - insotit de sotia mea Ioana, un belgian: John Callens insotit de fata lui de 15 ani care va merge pe bicicleta toata distanta si Daniel Musat (a alergat si la editiile anterioare) insotit de baiatul lui Tudor (tot pe bicicleta) si tatal sau.
Oricine este binevenit pe parcurs. Gasiti pe site adresa de contact sa ne punem de acord.

Alerg de la 5-6 ani. Parintii sunt " de vina".
Am participat la concursuri de orientare, apoi o perioada am facut mult alpinism.
Pe la 30 de ani cand "setea de adrenalina" s-a mai potolit si au aparut copiii, am avut primul vis de a alerga un maraton. Job-ul efectiv nu a influentat aceasta pasiune.
Am un job foarte frumos care-mi aduce multe satisfactii, inginer electronist in domeniul aparaturii medicale cu o vechime de vreo 25 de ani.

Multumesc.

Atunci cand alerg am in sfarsit timp sa stau de vorba cu mine. Din pacate ma tot intrerup grijile legate de material, si eu tot incerc sa le dau uitare ca sa "zbor" in continuare. Nu am timp sa ma plictisesc.
Daca totusi se intampla, ma bucur de peisaj si de zgomotele care ma inconjoara, incerc sa fiu prezent si sa traiesc clipa.

La fel ca si Trans Romania Run, alergarea de 48 de ore a fost un vis. Un vis care a cuprins si momente de incantare dar si de auto-flagelare. Din fericire memoria mea, dupa cursa, nu retine decat momentele de incantare. Stiu ca ma dureau muschii, ca alergam dupa vreo 40 de ore in zig-zag si aveam momente in care "dormeam pe mine", ca nu am reusit sa mananc mai nimic in prima zi, dar toate astea sunt nimic comparativ cu bucuria pe care o retin in suflet.

Multumesc,

Sigur, dar nu ma pot ocupa de asa ceva. Doar ca nu vorbim de o cursa. Este o vacanta cu prietenii in alergare. Oricine este binevenit!

Am scris si mai sus nitel despre acest subiect. Dar este adevarat ca declic-ul s-a produs cand am alergat primul maraton pe la 30 de ani. Inainte nu alergam din convingere 100%. Am continuat sa visez si sa incerc sa-mi implinesc visele, iar aici un rol important il are familia, care ma sustine si ma ajuta enorm.

Alerg de obicei 5 zile din 7, dimineata devreme, cam 100km pe saptamana, insemnand o medie de 10 ore.

Record personal la maraton pe sosea la Paris in 2004, 3 ore 58 minute. De atunci n-am mai incercat. Am citit undeva ca alergatorii sunt de mai multe feluri: cei incepatori, care alearga numarand kilometrii, cei mai avansati care alerga dupa ceas si cei mai experimentati care alearga gandindu-se sa mai alerge si ziua urmatoare. Oricum, am luat o decizie acum mai multi ani: eu nu alerg cu ceas la mana.

Suntem 3 alergatori la start, iar pentru ultimele doua etape mai vine unul. Nume, poze, CV-uri pe site: www.transromania-run.ro.

Multumesc,

Nu este o cursa!
Nu ne intrecem. Nu vrem sa batem recorduri. Vorbind despre recorduri... Unul din alergatorii pe care-l admir enorm este Serge Girard. Dupa ce a alergat toate continentele (inclusiv Europa si Asia legate in 2009) s-a gandit sa faca un tur al Comunitatii Europene: 365 de zile, fara pauza la o medie de 72 de km pe zi!!! Am avut si eu ocazia sa alerg cu el cand a trecut prin Romania (in 2010). Are o diploma de la Guiness pentru "confirmare".
Incercam sa fim putin modesti cu cei 820km ai nostri in doar 14 zile.

Referitor la pauze.
Cum arata o zi la TRR:
Ne trezim la 5, luam micul dejun si la 6 ne dam singuri startul ca sa prindem cat mai multa racoare.
In timpul alergarii, cam o data la 5-7 km facem pauze scurte (3-4minute), pentru baut, mancat ceva si schimbat, eventual ajustat echipamentul (inlocuit tricoul ud, adaugat crema anti-frecare, etc).
Pe la 2-3 dupa-amiaza ajungem la sfarsitul de etapa, care de obicei este in fata pensiunii sau hotelului unde vom dormi peste noapte. Ne spalam, mancam, masaj. Pe la ora 7 seara ne vedem sa discutam traseul de a doua zi si pe la 8-9 suntem in pat.

A fost un alt punct de cotitura in viata mea sportiva.
Istoria incepe cu tata: Cristian - si el un alergator pasionat la cei 73 de ani ai sai - care, dupa ce a alergat in 2004 la Cross du Mont Blanc, s-a intors acasa cu o brosurica ce prezenta o cursa a curselor: UTMB, 158km cu 8500m diferenta de nivel. (Asta era distanta la editia a 3-a. De atunci s-a tot marit). Am avut o reactie stupida: am ras si m-am intrebat ce nebuni ar vrea sa alerge atat. Dar ceva nu mai era in regula; "piticii" au inceput sa ma viziteze periodic si nu-mi mai dadeau pace. Si tata la fel. Evident ca ne-am inscris. Pe atunci nu erau restrictii, desi nu alergasem mai mult de 42km la momentul inscrierii. Scopul nostru era sa facem macar jumatate. Restul povestii cu ceva poze la link-ul:
www.maraton.info.ro/tour_du_montblanc_2005.html

Nu il consider cel mai dificil ultramaraton. Visez la "Self Transcedence Run", o cursa de aproape 5000 de kilometri, dar ar trebui sa demisionez mai intai si nu sunt inca pregatit. M-am inscris in schimb la Tor des Geants, turul vaii Aosta, vreo 330km cu 27000m diferenta de nivel (cumulata).

Sunt inca putini. Cateva exemple: Csomortani Atilla a alergat o cursa de 220km in mai putin de 24 de ore, Istvan Szokolsky a alergat si el la Ultra-Balaton. Apoi mai este un alergator din secuime Joszef Csata, care a facut Spartatlon-ul (240km). Gabi Solomon a alergat si el doua editii de Trans Romania Run si mai are un record la 24 de ore alergare pe banda. Mihai Orleanu a alergat si el la UTMB.
Si ce sa mai zicem de Lucian Clinciu, care a alergat tot arcul Carpatic anul acesta intr-un fel de cursa combinata cu putin mers pe ski-role si putin ski de tura, totul folosind sustinere minima din exterior, dormind uneori singur in padure!!
Si imi cer scuze pentru cei care nu-mi vin in minte acum.

Doar doua exemple: www.maraton.info.ro avea un forum foarte bogat in informatii, dar in ultima vreme aud ca discutiile s-au mutat pe diferite liste pe facebook (eu nu intru pe facebook) si imi place sa aflu informatii de pe www.alerg.ro

Atentie! Microbul daca intra nu mai scapi asa usor. Acum nu mai am nici o motivatie, pur si simplu ma trezesc dimineata si simt ca trebuie sa alerg. Dar nu trebuie absolutizat: alergarea este doar o forma de a ne cunoaste mai bine.