VIDEO Trenul regal a facut un drum simbolic de la Sinaia la Bucuresti, de Ziua Romaniei
Calatoria a fost initiata si organizata de Ministerul Transporturilor, iar accesul presei si al publicului a fost liber.
"Suntem onorati de faptul ca va avem aici, de faptul ati acceptat invitatia Ministerului Transporturilor, de a gazdui aceste eveniment si de a realiza o reparatie morala, istorica, de a redenumi acest salon Salonul Regal. Nu facem altceva decat sa recunoastem o data in plus faptul ca familia regala este cea care, de-a lungul istoriei, a reusit sa ne tina uniti, a reusit sa infaptuiasca Marea Unire de la 1918, a promovat valorile pe care poporul roman le are recunoscand talentele si calitatea poporului roman", a spus Ramona Manescu.
Sute de persoane au asistat, duminica, in Gara de Nord din Capitala la sosirea Trenului Regal, din care a coborat Principesa Margareta si Principele Radu, ministrul Transporturilor, Ramona Manescu, dar si ambasadori, alaturi de personalitati din domeniul stiintei si culturii.
Periplul Trenului Regal a debutat vineri, 29 noiembrie 2013, cand acesta a ajuns in Gara Regala Sinaia, unde a doua zi a putut fi vizitat de catre publicul larg, asigurandu-se un ghid din partea Societatii Feroviare de Tursim, cat si din partea Casei Regale a Romaniei.
In dupa-amiaza zilei de 1 Decembrie, aproximativ 500 de persoane au intampinat Trenul Regal in Gara de Vest a Ploiestiului, o parte din cei prezenti scandand "Regele Mihai" si "Monarhia salveaza Romania!"
- 0 (8 voturi)Lipseste (Duminică, 1 decembrie 2013, 20:42) rutger [utilizator]tocmai regele !! A avut grija securitatea sa ne dea o duda princiara ! Cam slabut pentru pretentiile "familiei" regale autohtone ! Doar daca avem intelepciunea celor care l-au dat jos pe Cuza si gasim ceva mai viril si cu sange albastru adevarat !raspunde trimite
- +1 (3 voturi)Regele... (Duminică, 1 decembrie 2013, 22:11) Orpheus [utilizator] i-a raspuns lui rutger... are si el o varsta.raspunde trimite
-
- +2 (6 voturi)Frumos, chiar (Duminică, 1 decembrie 2013, 22:00) Lucian_Mares [utilizator]foarte frumos! Principesa Margareta e o mare Doamna, tot respectul!raspunde trimite

ANALIZĂ Cât plătește Primăria Sectorului 2 pentru curățenia stradală și ridicarea gunoiului și de ce este mizerie pe străzi / Mesajul primarului pentru oamenii care aruncă gunoiul pe stradă: Îi vom amenda
Ghidul înregistrării unei persoane juridice în platforma de vaccinare anti-COVID: Cine si cum poate programa la vaccinare angajații unei firme
„Cel mai greu proiect de infrastructură al României”. Drulă: „Sunt atât de multe tâmpenii făcute pe acest proiect” / Detalii despre Autostrada Unirii A8
Se vor întoarce și studenții în amfiteatre din semestrul al doilea? Universitatea București: Cursuri online în continuare, cu mici excepții. UBB: Se conturează varianta hibrid
Kremlinul ripostează, după imensul succes online al anchetei lui Navalnîi despre "palatul lui Vladimir Putin" / Tinerii se mobilizează în special pe Tik Tok pentru protestele anunțate sâmbătă în întreaga Rusie
Cutia neagră a banilor publici. Secretariatul de Stat pentru Culte a alocat anul trecut o sumă record de 750.000 de lei Mănăstirii „Sf. Cuv. Parascheva", ctitorită de PF Daniel. Ani la rând Curtea de Conturi a constatat nereguli la SCC