Bucurestenii sunt asteptati si in acest an la petrecerea de Revelion organizata de Primaria Capitalei in Piata Constitutiei. Pe scena vor urca: Mandinga, Delia, Puya, Connect-R, Vunk, Loredana, Voltaj si multi altii, iar la miezul noptii, trecerea in noul an va fi marcata de un foc de artificii.

Artificii de Anul NouFoto: AGERPRES

"Seara va deschisa de trupa de percutionisti Barbarossa, care vor prezenta in premiera un spectacol plin de suspans, ce imbina dansul si jongleriile cu torte aprinse. De asemenea, atmosfera din noaptea de Revelion se va incinge prin concertul sustinut de Mandinga. Pana spre miezul noptii, publicul din Piata Constitutiei va putea urmari recitaluri live ale unor vedete precum: Delia, Puya, Connect-R, Vunk, Loredana si Voltaj. Catre miezul noptii, What's Up feat DeMoga Music impreuna cu noile nume ale muzicii autohtone Shift, Adda, Liviu Teodorescu, Sorana, Ciprenko, Lally vor crea un moment unic, acompaniati de un numar impresionant de percutionisti, pe acordurile noului single "La multi ani". Dupa numaratoarea inversa, bucurestenii vor pasi in noul an intr-o atmosfera efervescenta, amfitronii serii fiind Smiley&Friends (CRBL, Alex Velea, Andreea Banica)", promit organizatorii.

La ora 00.00, trecerea in 2014 va fi marcata de stralucirea celor mai spectaculoase focuri de artificii din tara, care, timp de 15 minute, vor "aprinde" cerul Capitalei.

In Piata Constitutiei, Revelionul incepe de la ora 20.00, iar accesul este gratuit.

Acesta este al saselea Revelion organizat de Primaria Capitalei in Piata Constitutiei.