Manasia Hub organizeaza vineri, 18 septembrie, de la orele 20:00, primul eveniment din seria Ask Me Anything. Acest tip de eveniment vine ca un nou concept. Nu e o conferinta de presa, nici un workshop si nu prespunune niciun discurs motivational din partea unei persoane de succes. Ask Me Anything anuleaza constrangerile sociale si deschide o discutie fara o tema prestabilita, relaxata in care toti participantii pot pune intrebari direct. Premisa evenimentului, a carei provocare invitatul o accepta, este o discutie libera, neintermediata de presa sau de persoane scolite in a pune intrebari.

Ask Me Anything #1Foto: Manasia Hub

Primul invitat este Simion Bogdan-Mihai, probabil cel mai tanar cobzar din tara, omul care de mic priveste spre viitor cantand necontenit muzica trecutului. Curios si pasionat, a invatat sa cante instrument si muzica romaneasca de la niste lautari talentati de la Dumnezeu dintr-un sat din Oltenia. Si-a continuat studiile si cand s-a mutat in capitala. Se glumea ca, la 20 de ani, cand intra in Institutul de Etnografie si Folclor Bucuresti, media de varsta scadea dramatic brusc.

Talentul lui poate a iesit cel mai bine la suprafata pentru noi odata cu proiectul "Samanul Mut", desi el are in portofoliu un numar nenumarabil de nunti, cantari si petreceri la care a fost apreciat.

Cum e sa fii cel mai tanar printre oameni melancolici, cu dor de vremurile de petrecere apuse?

Te-a ajutat ca ai tenul mai inchis?

Ai vrea sa fi batran sa te integrezi mai bine?

Te consideri excentric?

Cum e cu rarismul?

Tu ce muzica asculti acasa?

Cum vezi scena muzicala care au influente folclorice? Subcarpati, Argatu etc..

Doar cateva dintre intrebarile care i se pot adresa si la care va raspunde cu sinceritate, intelepciune si umor.

Apoi, de la ora 22:00, dam drumul unui after-party lautersc: Noapte cu Saraiman si tarafuri. Bogdan trece in fata calculatorului si promite un after lautaresc. O sa rasune tarafuri, cantece de petrecere, lautari, Gabi Lunca, Faramita Lambru si alti talentati, muzica de pe la noi si de pe la altii pe care romanii nu o prea stiu.