Basmele aromane vor face parte dintr-o expozitie de fotogravura inchipuita de artistul vizual Otilia Canavra Mandescu, ce se verniseaza vineri, 9 octombrie 2015, ora 17.00 in Constanta, cu sprijinul Proiectului Avdhela, Biblioteca Culturii Aromane. Expozitia este gazduita de Muzeul de Arta Constanta, Sala Alexandru Ciucurencu, fiind deschisa timp de trei saptamani.
Va invitam sa admirati fotogravuri ilustrand scrieri din literatura aromana folclorica si culta.
Acestea fac parte dintr-un proiect in derulare ce-si propune familiarizarea publicului aroman si roman deopotriva, in special a celui tanar, cu operele esentiale ale culturii aromane. Proiectul a presupus: colectarea, selectarea si transcrierea unui numar de basme si povesti in aromana, care au fost ulterior ilustrate in tehnica gravurii.
Acestea vor constitui ilustratii ale unui volum tiparit, incadrandu-se intr-o serie de produse cu un concept unitar, ce vor aparea sub sigla Editurii Predania. Basmele ilustrate in format clasic, tiparit, vor fi disponibile si digital si audio.
Înţelepciunea ţăranului
Transpunere și adaptare de Hristu Cândroveanu
"Eu am avut parte de un bunic dinspre mamă tare sfătos! Îi plăcea lui mult de tot să ne povestească fel de fel de păţanii, de-ale lui şi d-ale altora, ori poveşti, pe care şi el le auzise de la alţii, când era ca noi, de-o şchioapă. Îi erau mai cu seamă la inimă snoavele, anecdotele, întotdeauna cu tâlc, din care, zicea el, te alegi cu ceva! Ne strângeam, nepoţii, în jurul lui, ciotcă, şi el începea... îi mergea la inimă să se vadă ascultat, urmărit cu sufletul la gură. Că ne-nşira şi basme cu haiduci și cu hoţi... de ţi se făcea părul măciucă! Dar avea bunicu’ o vorbă: „Mă, zicea, nimic nu faci cu vitejia, dacă n’ai cap!” Şi ne spunea, ca să se vadă că are dreptate, istorioare în care înţelepciunea era ce era... Bunăoară — aşa se pornea bunicul să povestească — sunt pe lume unele deprinderi pe care le dobândeşti prin citit, ori ascultând sfaturile altora. Iată aşa şi-aşa!... Dar mai sunt şi din cele ce nu ne intră în cap până nu vedem cu ochii, până nu pipăim noi şi punem mâna să facem! Cât trăim, multe auzim şi vedem, dar, luaţi aminte! nimic nu vom şti temeinic, dacă nu punem mâna zdravăn, să şi facem ceea ce ne închipuim noi, uneori prea uşor, că ştim, chipurile. Cu alte cuvinte, vreau să spun eu, măi nepoţi, teoria nu e rea ea, dar câteodată rămâne de căruţă, dacă n’o ajută practica, bat-o norocul! D-aia, vă zic, voi să nu vă faceţi cumva ideea că tot ce zboară se mănâncă, dar nici să credeţi că nimeni nu mai e ca voi, şi că de-acum ştiţi tot, ce mai... Ca să pricepeţi ce vreau eu să spun cu vorbele mele, măi copii, luaţi seama la o întâmplare petrecută demult, pe care am s’o-nşir aci, pentru voi. Mi-au povestit-o și mie bătrânii mei, când am fost şi eu copil, ca voi, când va fi fost şi asta, dacă a fost cumva! Că tare e mult de-atunci... Cică un împărat, dintre cei mai înţelepţi şi umblat, nu glumă, şi-a pus în gând să arate chiar asta, că, adică, uneori, teoria singură nu ajută îndeajuns, şi că omul deştept e cu adevărat deştept numai atunci când, pe lângă toate, mai are şi ceva practică... Altfel, poate ieşi prost orice treabă, vorba ceea: unde dai şi unde crapă! Ca să se priceapă mai bine ce avea el în gând, să vedeţi ce puse împăratul ăsta la cale! Într’o odaie lungă şi largă, mare deci cât toate zilele, aşeză el, năstruşnicul, un castron, mai mult cazan decât castron, plin cu pilaf dulce. Odaia, trebuie să spun, avea ca la cinci coţi lărgime, vreo opt lăţime şi era şi înaltă, ca de patru! Mai aduse acolo împăratul şi două linguri- linguroaie, cu câte o coadă de şase coţi fiecare. Apoi chemă pe cei mai învăţaţi oameni din ţara sa, ba şi de prin alte ţări, îndepărtate, şi le zise: - Oameni buni şi cinstiţi cărturari! Am auzit că domniile-voastre sunteţi înţelepţi cum nu se mai află şi că pe toate le ştiţi, câte sunt sub soare. Drept care v’am chemat să vă cinstesc la masa mea. Iar după ce-ţi cinsti masa noastră, v’oi face pe toţi mari viziri, să n’aveţi nici griji şi nici nevoi de vreun fel, câte zile veţi mai avea de trăit! În tihnă şi belşug s’o duceţi, ca-n sânul lui Avram, că mare lucru e înţelepciunea şi ea se cade să aibă drepturile ei neclintite! Şi-acum vă poftesc să aveţi... poftă la acest minunat pilaf! Acuma, poftă aveau ei, învăţaţii, dar, când să se- apuce să mănânce, au început să cam dea din colţ în colţ... încearcă unul, încearcă altul, nu mergea! Cum să ridici linguroiul ăla de şase coţi? Trebuia să apuci cu amândouă mâinile... Bun! Au încercat şi aşa, cu amândouă mâinile, şi... a mers! A mers, dar cum să răsuceşti linguroiul acum, care era lung, am zis, de şase coţi, şi să ţi-l duci la gură? Ţi se făcea şi milă privindu-i pe bieţii învăţaţi cum se chinuie, dar te umfla şi râsul văzându-i cât de caraghioşi erau în încercările lor disperate! Disperate, fiindcă, uite, le intrase în cap să se facă viziri... S’au sucit aşadar, s’au învîrtit ei, învăţaţii și, văzând că degeaba li-i truda, că tot nu izbutesc nimica, i-au zis împăratului, până în cele din urmă, că ce vrea domnia- sa, să-i cinstească adică masa— nicicum nu-i cu putinţă! Dacă văzu împăratul asta, că n’o scot la cap cărturarii, ce face el? A mai chemat un Creştin, care nu prea ştia el carte, dar se întampla să aibă multă practică, lucru pentru care a ajuns să-l taie capul la multe... Ăsta n’o pornea cu teoria, dar scotea teoria din practică şi era tare şi la una, şi la alta! Îşi aruncă acest Aromân ochii prin odaia mare și la linguroaiele alea nesfârşite şi, înţelegând ce vrea împăratul, zise către unul dintre învăţaţii adunaţi acolo: - Domnia ta, învăţatule, de-aci, de lângă mine!... Aşa rămâi nemâncat câte zile ăi avea! Ia mai bine treci în colţul de colo al odăii; iau şi eu un linguroi ca al matale, şi m’aşez în colţul dimpotrivă. După ce făcură aşa, înălţă fiecare coada lingurii şi înfipseră amândoi lingurile în castron. Cel cu practica întinse lingura spre cel cu teoria şi-i dete să mănânce! Umplu lingura şi cel cu teoria, după pilda celuilalt, şi-l ospătă pe omul cu practica. Şi au făcut aşa... până se săturară! Văzând asta, cei strânşi acolo, la tărăşenie, au înţeles că omul cu teoria nu s’ar fi putut înfrupta din pilaf, dacă nu-l îndruma şi nu-l ajuta cel cu practica, ajuns acum, pe drept, mare vizir. Practica şi teoria împreună - Fac întotdeauna treabă bună! Cam aşa e! înveţi, înveţi, dar să şi faci, c-altfel, la ce bun să înveţi degeaba?"
