Primarul municipiului Bistrita, Ovidiu Cretu, a decis sa izoleze printr-un gard veveritele pe care le-a cumparat cu bani publici pentru a socializa in parc cu cetatenii, pe motiv ca "a subestimat curiozitatea unor oameni", iar micile vietati refuza sa se mai arate la fata in timpul zilei, potrivit Agerpres.

Primarul a declarat miercuri seara, cu ocazia inaugurarii unei fantani arteziene dintr-un cartier bistritean, ca acest gard va tine oamenii la o distanta de trei sau patru metri de voliera in care se afla veveritele.

"Veveritele sunt acolo, doar ca am subestimat curiozitatea unor oameni, care au bagat bete prin grilaj si asa mai departe. O sa facem in perioada imediat urmatoare un gard cam la trei-patru metri, astfel incat sa nu mai lasam lumea sa se apropie o perioada, nu stiu, cinci, sase luni, pana cand se invata veveritele cu lumea", a declarat Ovidiu Cretu.

Veveritele au fost aduse in parcul municipal la sfarsitul lunii aprilie, fiind vorba de doi adulti si patru pui pentru care s-a platit in total suma de 2.700 lei. Voliera metalica, dotata cu o tulpina de copac cu scorburi, casute si o roata pentru joaca veveritelor a costat alti peste 17.000 lei, potrivit informatiilor furnizate Agerpres de Directia Servicii Publice din cadrul Primariei Bistrita.

La nici o saptamana de la mutarea in noua lor casa, veveritele au inceput sa fie vazute tot mai rar, preferand sa se ascunda pe timpul zilei in partea de sus a tulpinii de copac din mijlocul volierei, un posibil motiv fiind acela ca erau speriate de oamenii care veneau in continuu sa le vada.

Consiliul Local Bistrita a adoptat, in luna februarie, hotararea prin care s-a aprobat bugetul de venituri si cheltuieli pentru anul in curs al municipalitatii, care includea alocarea a 21.000 lei pentru cumpararea unei casute pentru veverite. Proiectul s-a dovedit, insa, unul mai complex, casuta veveritelor fiind de fapt o voliera de mari dimensiuni, iar suma a inclus cumpararea a sase veverite.

Intentia declarata a municipalitatii este de a tine inchise veveritele in voliera pana cand se vor obisnui cu noua lor casa si se vor inmulti. Abia apoi vor fi lasate libere pentru a se catara in copacii din jur, in speranta ca vor reveni in locul in care au dat nastere puilor.