Intre 10 si 12 iunie, Street Delivery inchide strazile pentru masini si le deschide pentru oameni, in mai multe orase din tara. Astfel, timp de trei zile, in Bucuresti, Timisoara, Iasi si Baia Mare, mai multe strazi vor fi transformate intr-un spatiu de promenada si spectacole. De la editia din acest an nu vor lipsi muzica, filmele si nici atelierele de creatie. Street Delivery este un eveniment de urbanism, arhitectura şi arte, care işi propune recuperarea peisajului urban de catre pietoni si comunitate.

HotNews.roFoto: Hotnews

Editia Street Delivery - desfasurata anul acesta sub sloganul Meserie! - isi propune sa aduca impreuna noua generatie de makeri (designeri de produs, de moda, ilustratori, arhitecti, artisti 3D, programatori) si mestesugarii traditionali (cizmari, ceasornicari, tamplari, croitori, selari, ceaprazari) pentru un schimb de experienta, unelte si viziuni, anunta organizatorii.

Astfel, vizitatorii Street Delivery pot urmari desfasurarea pas cu pas a 12 ateliere de arte si meserii, de la fierarie, croitorie, legatorie de carte, tapiterie si serigrafie pana la sticlarie, tamplarie, butaforie, depanare sau xilogravura.

Calcanul emblematic pentru Street Delivery va fi desenat anul acesta de street-artistul spaniol Sabek, cunoscut pentru lucrarile sale din Madrid, care aduc pe zidurile orasului elemente inspirate din natura.

In aceeasi perioada, Alexandru Ciubotariu, creatorul personajului urban Pisica Patrata, va urca pe acoperisul librariei Carturesti Verona pentru a crea un nou desen mural.

Scena de muzica din Bucuresti ii va avea invitati pe Fluid, Loungerie II, Manoukoutchi Bento, Omelette si Temple Invisible (vineri), Somnoroase Pasarele, Tourette Roulette, AC Leonte, Karpov not Kasparov si Messer Chups (sambata), Macanache, Toni Baboon si RoadKillSode acoustic (duminica).

In gradina TIAB, de langa Carturesti Verona, cinefilii sunt invitati la prima editie a Audience Award Film Festival, un proiect care aduce publicului roman filmele premiate de spectatorii marilor festivaluri de film de la Toronto, Sundance, Berlin si Rotterdam.

* Festivalul va prezenta in premiera in Romania filmul James White, unul dintre preferatele publicului la editia din 2015 a Sundance Film Festival.

Perimetrul contestat al piatetei din fata Bisericii Anglicane va gazdui in cele trei zile de Street Delivery un obiect-instalatie care va functiona ca zona de lounge si punct de belvedere asupra strazii, creat de echipa de arhitecti Atelier AD HOC.

In plus, mai multe zone ale strazii Arthur Verona vor avea rasteluri de biciclete create special pentru eveniment.

Zeci de alte proiecte care aduc in prim plan obiecte de design, teme de patrimoniu, expozitii si demersuri recente in domeniul industriilor creative vor putea fi urmarite de bucuresteni in cele trei zile ale evenimentului ajuns la editia a XI-a.

In 2016 Street Delivery a ajuns la editia 11 in Bucuresti, editia 10 in Timisoara, editia 4 in Iasi si se afla la prima editie in Baia Mare. In Cluj-Napoca, cea de-a doua editie a Somes Delivery are loc in perioada 18-19 iunie.