Weekendul acesta se anunta a fi unul plin de concerte si festivaluri. DJ Schiller vine pentru prima oara in Romania, australienii de la The Cat Empire isi vor prezenta noul album la Arenele Romane, polonezii de la Tides From Nebula canta in Control, OCS lanseaza un clip nou, iar in Piata George Enescu are loc Gala Folk You!. Tot in acest sfarsit de saptamana se desfasoara un festival dedicat ciocolatei, Festivalul National de Teatru si conferinta TEDx. Daca inca nu v-ati facut o harta de iesit in oras, iata care sunt cele mai asteptate evenimente din perioada 21-23 octombrie.

The Cat EmpireFoto: BestMusic

OCS, lansare de clip si concert in club Control

Trupa OCS (Omul cu sobolani) va lansa clipul piesei "Oglinzi" in cadrul concertului pe care il va sustine vineri seara, in club Control. Omul cu Sobolani a fost infiintata in Constanta, in 1997. Formatia are opt albume lansate si 90 de piese. In prezent, din trupa Omul cu Sobolani fac parte Dan Amariei (voce), Nicolae Amara (chitara), Mihnea Dobrota (tobe) si Radu Andrei (bas).

Concert The Cat Empire la Arenele Romane

Australienii de la The Cat Empire, una dintre cele mai indragite trupe de jazz, ska, funk si rock din lume, vin pe 23 octombrie la Bucuresti pentru a-si prezenta noul album, "Rising With The Sun", in cadrul turneului cu acelasi nume. Concertul va avea loc la Arenele Romane, iar show-ul va fi deschis de trupa romaneasca de rock-alternativ The Kryptonite Sparks.

Les Films de Cannes a Bucarest

Pe langa vizionari de filme, in cadrul Les Films de Cannes a Bucarest au loc masterclass-uri si discutii cu invitati speciali. De exemplu vinerea aceasta, de la 18.30, la Cinema Elvire Popesco, cineastul Eran Kolirin va povesti despre cum i-a schimbat viata debutul in forta cu The Band's Visit (2007), premiat la Cannes si proiectat in peste 50 de mari festivaluri, iar sambata, de la 20.30, va vorbi despre contextual social si politic in care s-a nascut scenariul la Beyond the Mountains and Hills, selectat anul acesta in Un Certain Regard la Cannes. Cea de-a saptea editie a Les Films de Cannes a Bucarest a inceput vinerea trecuta, pe 14 octombrie, cu premiera romanasca a filmului Toni Erdman, in prezenta regizoarei Maren Ade, si se va incheia duminica aceasta cu un documentar care nu a fost in competitia Cannes 2016, Gimme Danger, regizat de Jim JARMUSCH, o pelicula care reface epopeea The Stooges, una dintre cele mai mari formatii rock ale tuturor timpurilor. Les Films de Cannes se desfasoara la CinemaPRO, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Taranului si Sala Auditorium a Muzeului National de Arta al Romaniei.

Gala Folk You! in Piata George Enescu

Vineri si sambata are loc cea de-a sasea editie in Bucuresti si la cea de a XII-a la Vama Veche, Gala Folk You!,in Piata George Enescu din Capitala. Pe scena vor urca mari nume ale muzicii romanesti. Vineri vor concerta Arthur, Cosmin Vaman, Dinu Olarasu, Camioane in multime, Alexandru Andries, The Krpyptonite Sparks, Adrian Despot & Cezar Popescu (Vita de vie), Compact. Sambata, romanii ii pot vedea pe Folk Frate, Alina Manole, Antract, Krypton, Byron, OCS, Cristi Minculescu & Iris.

Concert Tides From Nebuna in club Control

Polonezii de la Tides From Nebula revin la Bucuresti sambata seara, pentru a sustine un concert in Club Control. Tides Fron Nebula s-a infiintat in urma cu opt ani in Varsovia si a devenit rapid una dintre cele mai apreciate trupe de fanii post-rock-ului. Membrii trupei spun ca numele "Tides From Nebula" face referire la un urias nor de praf interstelar, toti fiind pasionati de tematica cosmica dar si de climatele naturale.

Festivalul Castanelor la Bucuresti

Festivalul Castanelor se va desfasura, in premiera in Bucuresti, intre 21 si 30 octombrie, in parcarea mall-ului Plaza Romania, unde vor participa peste 20 de expozanti, chef Scarlatescu va face clatite dupa propria reteta, chef Toader va gati piure de castane, iar in weekend vor concerta Vunk, sambata, de la ora 19.00 si Jurjak, duminica, tot de la 19.00.

Concert Schiller la Sala Palatului

DJ Schiller, artistul german de muzica electronica, denumit si "The God of Sound" concerteaza pentru prima oara in Romania, sambata, la Sala Palatului din Bucuresti, incepand cu ora 20.00. La Sala Palatului se vor auzi cele mai cunoscute ale artistului cum ar fi: I Feel You, Smile, Liebe si I Miss You, plus secvente de pe noul sau album "Future".

Festivalul National de Teatru

Cea de-a 26-a editie a Festivalului National de Teatru se deschide vineri, de la ora 18.00, in foaierul Salii Mari a Teatrului National "I.L. Caragiale" din Bucuresti, cu vernisajul expozitiei-document dedicate dansatorului si coregrafului Gigi Caciuleanu. Evenimentul va fi urmat de un coupe: spectacolul "Un minut de dans, sau Uf!", de la Teatrul Mic, si "Vivaldi si anotimpurile sale", productie a Companiei "Liviu Rebreanu" - Teatrul National Targu-Mures, doua din cele mai recente creatii ale maestrului. In cadrul festivalului, care se va incheia pe 30 octombrie, va fi pus in scena, vineri, spectacolul "La Fresque - L'Extraordinaire Aventure", de Angelin Preljocaj, la doar o luna de la premiera mondiala care a avut loc la Grand Theatre de Provence din Aix-en-Provence din Franta.

Festival du Chocolat la Romexpo

Aflat la prima editie, Festival du Chocolat se va desfasura intre 21-23 octombrie, in cadrul Centrului Expozitional Romexpo, Pavilionul C3 si va reuni reuneste producatorii autohtoni de ciocolata, francizorii marilor ciocolaterii. Astfel, specialistii in arta ciocolate vor raspunde curiozitatilor si provocarilor despre ciocolata, iar vizitatorii vor putea gusta din cele mai diversificate sortimente, de la clasica ciocolata neagra pana la cele mai picante gusturi.

TEDx Bucuresti

Duminica are loc TEDx Bucharest 2016, la Sala Radio. Tema de anul acesta este "Ahead of time" ( Inaintea timpurilor noastre), iar organizatorii si-au propus sa aduca pe scena oameni cu idei si abordari avangardiste, care pun bazele viitorului, tehnologic, cultural, educational sau social. Organizat sub licenta independenta TED (www.ted.com), scena TEDxBucharest 2016 va gazdui discursuri multidisciplinare, a cate 18 minute fiecare, din domenii precum tehnologie, medicina, sociologie, antreprenoriat si educatie. 17 oratori si artisti vor urca pe scena la cea de-a opta editie a conferintei.