Luna aprilie aduce noi întâlniri cu poveștile și personajele voastre preferate de la Teatrul Ion Creangă, dar și două surprize: o reluare muzicală și o premieră selenară.

Afis - Pantalone in lunaFoto: Teatrul Ion Creanga

Sâmbătă, 14 aprilie, după o absență îndelungată, cei patru clovni din Muzicalia, ștrengarii Hanso și Lora, aprigul Morbus și Consi – clovnul orchestră, revin pe scenă. Pus în scenă de Ștefan Ruxanda după o idee originală, spectacolul "Clowns" aduce laolaltă elemente de teatru și circ, dar și o întreagă familie de instrumente muzicale, într-o demonstrație de virtuozitate care transformă și cea mai ursuză privire a lui Morbus într-un zâmbet larg.

Clowns / Sursă foto: Teatrul Ion Creangă

Iar dacă weekendul începe în Muzicalia, nu se poate încheia altundeva decât… pe lună! Gondola spațială a Teatrului Ion Creangă pornește duminică, 15 aprilie, într-o nouă aventură, de data aceasta prin lumea farselor hazlii, cu ocazia premierei spectacolului "Pantalone în lună". Senior Pantalone și servitorul său, Arlechino, călătoresc în spațiu, iar ce vor găsi acolo întrece toate așteptările: bătrânii întineresc, animalele conduc regatul selenar, iar foamea se potolește cu cele mai rafinate mirosuri!

Parcurgeți programul lunii aprilie, pregătiți-vă jurnalul de vizionări și rezervați-vă locuri din timp! Biletele pentru spectacole sunt disponibile online, pe entertix.ro sau la Casa de Bilete a Teatrului Ion Creangă din Piața Amzei nr. 13. Află mai multe detalii pe teatrulioncreanga.ro.

…………………………………………………………………………………………………………

CLOWNS

14/04, ora 11:00

Spectacol susținut la Sala Gloria (Str. Bucovina Nr. 6)

Recomandat copiilor peste 4 ani

Poate cineva să facă muzica să nu se audă? Ea este ca aerul, nu o poți atinge, nu o poți prinde. Pentru muzicieni, ea înseamnă totul. Mai ales când este vorba despre clovni, a căror bucurie este să cânte la orice instrument, oriunde, în orice moment, preschimbând cea mai ursuză privire într-un zâmbet.

Clowns / Sursă foto: Teatrul Ion Creangă

PANTALONE ÎN LUNĂ

15/04 și 28/04, ora 11:00

15/04 și 16/04, ora 18:00

Spectacol găzduit de Teatrul Excelsior (Str. Academiei Nr. 28)

Recomandat copiilor peste 5 ani

Spectacolul spune povestea lui Senior Pantalone, un bătrân zgârcit și înfumurat, păcălit de servitorul său. Amăgit de promisiunea că în lună tot ceea ce nu-i place se întâmplă întocmai pe dos, Pantalone pornește într-o scurtă și nemaipomenită călătorie imaginară, ajungând într-o lume care, deși seamănă izbitor cu Veneția, este întoarsă cu susul în jos.

TINEREȚE FĂRĂ BĂTRÂNEȚE ȘI VIAȚĂ FĂRĂ DE MOARTE

21/04, ora 11:00

Spectacol găzduit de Teatrul Excelsior (Str. Academiei Nr. 28)

Recomandat copiilor peste 5 ani

În vremea veche, când Pământul era mai aproape de cer, se naşte Făt-Frumos din Lacrimă. El creşte, ocrotit de dragostea părinţilor, iar când e pregătit pleacă în căutarea darului promis la naștere: tinereţe fără bătrânețe și viață fără de moarte. Ajunge să descopere o lume în care Moartea păşeşte printre cei vii și reuşeşte să-şi învingă fricile, avându-l alături pe calul său năzdrăvan. O întâlnește pe Ileana Cosânzeana, dar o roagă să-l aştepte - călătoria lui are să continue într-un loc care îşi are regulile lui şi unde are să găsească în sfârşit, viaţa fără de moarte. Dar aceasta vine însoţită de uitare, iar eroul riscă să se piardă pe sine însuşi.

Tinerețe fără bătranete și viață fără de moarte / Sursă foto: Teatrul Ion Creangă

AMINTIRI ÎNTR-O VALIZĂ

24/04, ora 18:00 - 28/04, ora 11:00

Teatrul Ion Creangă – Sala Mică (Str. Biserica Amzei Nr. 21-23)

Recomandat copiilor între 2 și 5 ani

„Am ajuns acasă. N-am mai fost demult aici, dar știu atât de bine fiecare colțișor, încât aș putea merge prin toată camera cu ochii închiși. Am adus în valiză toate amintirile pe care le-am plimbat prin lume.” Îmbrăcat în straturi de sens, spectacolul se adresează celor mici și mari deopotrivă: bucuria jocului îi încântă pe copii, în timp ce povestea simplă și nostalgică îi inspiră pe adulți să privească către viitor.

CĂLĂTORII PRIN GALAXII

26/04, ora 18:00

Teatrul Ion Creangă – Sala Mică (Str. Biserica Amzei Nr. 21-23)

Recomandat copiilor peste 4 ani

Se știe despre Soare că este steaua în jurul căreia se învârte planeta noastră, iar despre Lună că este un corp astronomic care se învârte în jurul Pământului. Dar ce știu Soarele și Luna despre celelalte planete? Povestea stârnește curiozitatea copiilor și oferă un excelent punct de plecare pentru a discuta despre stele, planete, gravitație și toate surprizele pe care le rezervă universul.

Călătorii prin galaxii / Sursă foto: Teatrul Ion Creangă

BUNĂ DIMINEAȚA!

27/04, ora 18:00

Teatrul Ion Creangă – Sala Mică (Str. Biserica Amzei Nr. 21-23)

Recomandat copiilor sub 3 ani

Plecând de la povestea unei dimineţi obişnuite, regizoarea Ioana Petre a descoperit, împreună cu întreaga echipă artistică, noi moduri de a privi obiectele pe care copiii le folosesc zilnic. Până la urmă, cu ce e diferit un avion de o lingură? Într-o atmosferă plină de candoare, spectatorii vor descoperi cât de uşor e să nu te plictiseşti dacă schimbi din când în când punctul de vedere.

Călătorii prin galaxii / Sursă foto: Teatrul Ion Creangă