Peste 300 de motocicliști din România își dau întâlnire în acest weekend la Chirnogeni, județul Constanța, pentru a reabilita casele a 9 familii cu venituri mici și care locuiesc în condiții improprii, în cadrul evenimentului Bikers For Humanity 2018.

Bikers for Humanity 2018Foto:

Coordonați de specialiști în construcții și diriginți de șantier, motocicliștii voluntari vor schimba acoperișurile caselor, vor reface pereții, vor da cu var și vor repara gardurile.

Printre cei ajutați în cadrul proiectului Bikers for Humanity este și familia Olteniceanu. Soții Olteniceanu lucrează cu ziua și fac eforturi mari să-și crească cei trei copii de 3, 6, respectiv 13 ani și să-i trimită la școală. Familia a fost greu încercată chiar la începutul acestui an, când fetița lor în vârstă de 12 ani a decedat.

Într-o situație dificilă se află și familia Prică. În urmă cu patru ani, la doar o lună după ce au cumpărat casa în care locuiesc, capul familiei a suferit un accident și și-a pierdut un picior. În vârstă de 50 de ani, Adrian Prică primește o pensie lunară de 350 de lei, din care își întreține copiii.

Poveștile familiilor ajutate de motocicliștii din România în cadrul Bikers for Humanity 2018 le puteți găsi AICI

Evenimentul Bikers for Humanity se află la cea de-a treia ediție și este inițiat de realizatorul radio Cristian Hrubaru. La prima ediție Bikers for Humanity au participat 400 de motocicliști care au ajutat 36 de familii din Bacău. În 2017, peste 150 de motocicliști au turnat fundațiile pentru patru cvadruplexuri în care vor locui 16 familii cu venituri mici.