La manifestările prilujuite de sărbătorirea a 100 de ani de la Marea Unire și-au anunțat prezența într-un mod inedit și unionistele din Republica Moldova, care vor veni în număr mare îmbrăcate în port popular.

Pregatiri pentru Marsul UniriiFoto: Hotnews

„La 100 de ani de la Marea Unire, eu vin acasă. Pe 1 decembrie ne vedem la Alba Iulia, să cerem reîntregirea țării. Tu ce faci?”, întreabă basarabencele.

Startul Marșului Unirii va fi dat pe 1 decembrie, de la ora 08:00, cu pornire de la gara feroviară din Alba Iulia. În coloană vor fi fluturate steaguri tricolore orizontale, întocmai ca în 1918, cu denumirea localităților din care vin românii.

Va fi cea mai amplă manifestație ca număr de participanți, din Anul Centenarului. Vor răsuna melodiile patriotice specifice, iar drapelele uriașe tricolore de 100 de metri vor da culoare evenimentului.

Marșul Centenar are o lungime de 6 kilometri și se va desfășura pe traseul Gara Alba Iulia - Bulevardul Ferdinand - str. Tudor Vladimirescu - str. Emil Racoviță - Bulevardul Republicii - Calea Moților - strada Doctor Ion Rațiu - Bulevardul Horea - Piața Tricolorul - strada Unirii.

Participanții la marșul organizat de Alianța pentru Centenar vor avea ocazia să semneze pentru proiectul de modificare a Constituției României prin introducerea unui preambul în care va fi menționată ideea de reîntregire națională.

Marșul Unirii este inclus în programul oficial al sărbătoririi Zilei Naționale a României la Alba Iulia.