​​Acordeonistul finlandez Kimmo Pohjonen concertează la Jazz Nouveau în Control Club în această seară! Născut în Finlanda, Kimmo Pohjonen a făcut primii pași spre instrument îndrumat de tatăl său, el însuși acordeonist. A studiat muzică tradițională și clasică la Academia Sibelius, dar și Tango Nuevo la Buenos Aires, îndrăgostit fiind de muzica lui Astor Piazzolla.

Kimmo PohjonenFoto: Jazz Nouveau

Dacă în anii 80, Pohjonen era implicat în proiecte folk, odată cu debutul său solo în 1996, finlandezul se remarca printr-o abordare revoluționară, avangardistă a unui instrument considerat foarte ‘’cuminte’’, acordeonul.

Show-urile provocatoare și energice au făcut din Kimmo Pohjonen unul dintre cei mai doriți artiști la marile festivaluri.

Invitat personal de David Bowie în 2002 la Meltdown Festival în Londra, dar și în Japonia, Europa sau Mexic, inovatorul instrumentist este implicat într-o multitudine de proiecte: colaborează cu Kronos Quartet, cu percuționistul Pat Mastelotto și chitaristul Trey Gunn de la King Crimson, compune muzică de film și teatru.

Apreciat pentru diversitatea ‘’peisajelor’’ muzicale prin care își poartă ascultătorii, Kimmo Pohjonen înglobează în compozițiile sale beat-uri electronice, folk, rock sau jazz. Experiența live este însă cea care dă adevărata măsură a creativității și nonconformismului acestui artist atât de special în toate demersurile sale artistice.

În această seară, de la ora 20’00 Kimmo Pohjonen SOLO concertează în Control Club.

Accesul publicului se face de la ora 19’30.

Biletele costă 50 de lei și se pot cumpăra de la intrare, dar și online pe www.eventbook.ro

Detalii pe paginile de Facebook Control Club și Jazz Nouveau.

Jazz Nouveau este o serie de concerte organizate de Control Club în colaborare cu Twin Arts, care își propune să aducă în atenția publicului bucureștean artiști locali și internaționali aflați din punct de vedere stilistic la confluența dintre jazz și alte genuri muzicale.