Scenaristul şi profesorul Dumitru Carabăţ, premiat la Cannes pentru „Codine”, a murit la vârsta de 87 de ani, a anunţat luni UNATC „I. L. Caragiale".

Dumitru CarabatFoto: unatc.ro

Născut pe 24 noiembrie 1932, la Brăila, el a murit pe 13 mai 2020, la Bucureşti, potrivit unui comunicat remis News.ro.

Dumitru Carabăţ a absolvit Şcoala de literatură „Mihai Eminescu", apoi Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale" – secţia Filmologie (promoţia 1963).

A debutat în lungmetraj cu scenariul „Secretul cifrului” (regia Lucian Bratu, 1959). A fost recompensat cu numeroase distincţii, între care trofeul pentru cel mai bun scenariu la Festivalul de la Cannes, în 1963, pentru „Codine” (r. Henri Colpi, Franţa-România), marele premiu la Festivalul de Film de la Bruxelles 1976, pentru „Zidul” (r. Constantin Vaeni), şi două premii ale Asociaţiei Cineaştilor din România (ACIN), pentru „Vulcanul Stins” (r. George Cornea, 1987) şi „Cântec în zori” (r. Dinu Tănase, 1988). În 2010, a fost recompensat cu premiul Gopo pentru întreaga activitate.

Între altele, a semnat scenariul „Valurile Dunării" (1959, r. Liviu Ciulei) şi „Accident" (1976, r. Sergiu Nicolaescu).

În perioada 1954 - 1970, a fost redactor şi director artistic al Studioului Cinematografic „Bucureşti", apoi s-a dedicat activităţii didactice universitare. Din 1970, a fost şeful catedrei de Scenaristică de la Academia de Teatru şi Film din Bucureşti. Considerat fondatorul şcolii româneşti de scenaristică, profesorul a adus contribuţii notabile gândirii despre cinema, atât ca practician, cât şi ca teoretician, cu volume care rămân repere pentru şcoala de scenaristică autohtonă.

La dorinţa profesorului, trupul neînsufleţit va fi incinerat. Având în vedere situaţia actuală, la ceremonie de la Crematoriul Vitan, luni, la ora 11.30, vor participa cel mult 16 persoane, a mai transmis UNATC, transmite News.ro.