Zona Aviației din București își va schimba imaginea datorită unei inițiative inedite a Asociației „Cartier Aviației”, care și-a propus sublinierea identității locale cu ajutorul unor picturi murale ale femeilor-pionier din aviația română, potrivit infoprut.ro.

Proiect, eroinele aripilor romanestiFoto: Asociatia Cartier Aviatiei

Proiectul s-a inspirat din realitatea zilnică a cartierului, unde multe persoane lucrează în acest domeniu, susțin inițiatorii. Ideea are sprijinul majorității locuitorilor din zonă, iar în prezent reprezentanții asociației caută sprijin financiar.

Prețul unei astfel de picturi variază în funcție de artist și complexitatea ei, dar în general depășește suma de 5.000 de euro pentru 100 metri pătrați.

„Ținem această idee de trei ani la sertar pentru că sunt costuri foarte mari. Acum Centrul Cultural al Sectorului 1 a lansat un concurs de proiecte, care include și idei de picturi murale și vrem să profităm de această oportunitate. Nu am stabilit încă unde vor fi făcute picturile, dar avem câteva variante: Școala nr.12, calcanul unui bloc de pe șoseaua Pipera sau strada Alexandru Șerbănescu și pasajul Pipera. În funcție de ce avize primim o să stabilim care dintre acestea rămân”, a declarat pentru Buletin de București, președintele Asociației Cartier Aviației, Octavian Pașcu.

Picturile vor reprezenta portretele femeilor-pionier care au contribuit la dezvoltarea acestui domeniu, iar schițele din acest moment ilustrează două figuri emblematice: Elena Caragiani, care a fost prima femeie aviator din România și Smaranda Brăescu, prima femeie parașutist din România, deținătoare a mai multor recorduri mondiale.

Ambele au fost printre primele femei brevetate în aceste domenii, la nivel mondial, potrivit infoprut.ro.