O lume întreagă sărbătorește an de an Negroni Week, un eveniment creat în cinstea legendarului cocktail clasic, ajuns cel mai vândut la nivel mondial, potrivit Drinks International. România se alătură acestei sărbători globale, aflate la a 10-a ediție, care se desfășoară până duminică, 18 septembrie. Barmani români de top din București și din țară vor încânta publicul cu propria lor rețetă de Negroni, iar în Capitală și în marile orașe vor fi organizate Negroni Nights.

Negroni Week în RomâniaFoto: Campari

Săptămâna Negroni este organizată de Campari, brandul iconic al Italiei, împreună cu revista internațională Imbibe Magazine. Timp de 7 zile, cei mai buni barmani, localuri și iubitori Negroni sărbătoresc printr-o serie de experiențe și băuturi „with a twist”, ajutând totodată la strângerea de fonduri în scopuri caritabile. În ultimii ani, s-au strâns fonduri care s-au ridicat la milioane de dolari și au fost direcționate către diverse cauze caritabile. Anul acesta, fondurile care se vor strânge vor merge către susținerea mișcării globale Slow Food, cu origini italiene (asemeni Campari și Negroni).

Apărut acum 100 de ani, Negroni este unul dintre cele mai faimoase cocktailuri clasice contemporane. Rețeta originală, combinația perfect echilibrată de părți egale de Campari, Red Vermouth și London Dry Gin, continuă să fie savurată și astăzi. Asociația Internațională a Barmanilor (IBA) listează Campari ca ingredient oficial al Negroni și, prin urmare, nu există Negroni fără Campari. Pe parcursul anilor au apărut reinterpretări ale acestuia, iar oricine dorește să le descopere o poate face cu siguranță în cadrul Negroni Week.

Negroni Nights și guest shifts

Peste 65 de baruri și restaurante din România sunt parte din sărbătoarea și mișcarea globală Negroni Week – ediția 2022. Barmani români de top, printre care și câștigători ai unor competiții internaționale, vor crea Negroni cu un twist personal, oferind iubitorilor faimosului cocktail o experiență unică. Campari înseamnă „Red Passion”, spirit creator, pasiunea intensă care pulsează în noi imposibil de ignorat. Pentru celebrul brand italian, barmanii sunt maeștri ai creativității și artei, iar spiritul „Red Passion” se regăsește în fiecare creație a lor.

În București și în țară vor fi organizate Negroni Nights, cu muzica în stil italian, happy hours cu food pairing și meniuri cu Negroni. Vineri, 16 septembrie, în cadrul Negroni Week are loc un eveniment BEC (Become Entirely Conscious) la Interbelic Cocktail Bar, unde invitații speciali, Alin Prodan și Christopher Michael, vor prezenta propriul twist Negroni în intervalul 18:00-23:00.

Lista completă a localurilor partenere, precum și programul experiențelor locale din cadrul Negroni Week poate fi accesată pe pagina de Facebook Campari Romania. De asemenea, puteți afla care sunt locurile din București și din țară în care se poate bea cel mai vândut cocktail din lume în ghidul Campari disponibil aici.

Rețeta originală Negroni

Ingrediente:

  • 3 cl. Campari
  • 3 cl. Vermut roșu dulce
  • 3 cl. Gin

Pași de preparare:

  • Se toarnă toate ingredientele într-un pahar jos de tip „tumbler” umplut cu gheață
  • Se amestecă încet
  • Se decorează cu coajă de portocală

*Consumă Campari în mod responsabil. ​

Articol susținut de Campari