Chiar dacă acum îi avem mai degrabă sunt formă de șoferi de Bolt sau Uber, taximetriștii fac parte din cultura noastră urbană. Fiecare dintre noi are o poveste cu ei. Ne-am folosit de succesul filmului „Taximetriști” pentru a vorbi cu oameni despre această categorie profesională, foarte des disprețuită dar fără de care viața noastră nu ar mai fi la fel.
„Taximetriști” a fost la bază o piesă de teatru, scrisă de Bogdan Theodor Olteanu și Adrian Nicolae, în regia primului, iar apoi cei doi au transpus-o într-un film.
Deși internetul a vuit cu „Teambuilding”, care nu doar că a generat un record la încasări, dar și multe controverse, iată că un nou film a captat atenția publicului.
Filmul aduce în atenția noastră doi taximetriști, Lică (Alexandru Ion) și Liviu (Rolando Matsangos), care au o tură de noapte plină de peripeții, dar și de revelații personale. Cu ajutorul oamenilor pe care-i întâlnesc, bărbații își analizează viețile și valorile, de la bani, la dragoste, totul în timp ce aleg să-și păstreze meseria, chiar dacă servicii precum Uber sau Bolt au pus stăpânire pe Capitală.
De-a lungul poveștii, pe măsură ce înaintezi în noapte și te atașezi de Lică și Liviu, se trasează și un fir roșu al acțiunii, cu o întrebare cheie - „ești șmecher sau papagal?”
Pentru că taximetriștii fac parte din cultura noastră urbană, am întrebat mai mulți oameni care au văzut filmul cum rezonează cu această categorie profesională.
Emilia Marin, 28 de ani, colaborator Cinefilia: „Rău cu rău, da' mai rău fără rău”
Emilia povestește cum a fost prinsă puternic de microbul filmelor românești, iar „Taximetriști” este, „dintre toate, o radiografie veritabilă, prima interpretare destul de artsy a ciocnirilor dintre lumi. Are toate condimentele de lumini și sunete, precum și tipologii atent făurite.”
În ceea ce privește rolul taximetriștilor în cultura urbană, tânăra susține că sunt momente în care nu putem să ne descurcăm unii fără alții, chiar dacă, de cele mai multe ori, ne „bombănim reciproc.”
„Cât să te mai și înghesui în autobuze și pe cine să iei mai repede în brațe și prin metrouri? Rău cu rău, da' mai rău fără rău.”
Au luat șoferii de Bolt/Uber locul taximetriștilor?
„Da, dar stăm cuminți, cu urechile ciulite, aprobăm când e cazul și luăm notițe, doar nu vrem să pornim vreo răscoală. Altfel, ne iau urechile foc înainte să descălecăm, asta dacă nu abandonează cursa până la destinație. Și mă deranjează și faptul că pare că-i bântuie colegii care au rămas „la patron” și atunci când mai un taxi sau orice geantă de la Glovo, că tot galbenă e, pun niște frâne deloc sexy și nu sunt rarisime.”
Valer Simion Cosma, 36 de ani, director al Bibliotecii Universității Lucian Blaga din Sibiu: „Taximetriștii, un fel de sălbatici din interiorul civilizației”
Tânărul consideră „Taximetriști” un „film comercial inteligent, care abordează cu umor și empatie o felie ofertantă din realitatea socială bucureșteană și o categorie profesională adeseori privită depreciativ.”
Valer a mers de multe ori cu taxiul, însă cursele sale au fost banale, chiar dacă a dat peste șoferi vorbăreți sau tăcuți, însă, din ce poate observa în unele postări din online sau din povești, în special cu referire la taximetriștii bucureșteni, el spune că sunt descriși „în registrul sălbăticiei, un fel de sălbatici din interiorul „civilizației”, exponenți ai unei lumi vechi, cu tușe working class, pe care unii îi disprețuiesc, iar alții-i văd ca depozitari ai unei culturi populare în care le place să se scalde uneori.”
E lumea împărțită între șmecheri și papagali?
„Orice simplificare de ordin dualist simplifică excesiv realitatea și ratează categoriile intermediare, nuanțele. Însă, cred că miza acestei simplificări nu ține de descrierea unei realități, ci a unei percepții dominante, cu un set de valori aferente. E o reflectare frustă a unui darwinism social care domină în mare măsură cultura publică actuală, care celebrează succesul și învingătorii, în timp ce descrie peiorativ sau condescendent perdanții, drept responsabili principali pentru situația lor.”
Oana Filip, 34 de ani, Brand Communication & Community Building: „Taximetriștii au evoluat odată cu orașul”
„E o perioadă în care merg mai des cu taxiul decât cu Uber sau Bolt, așa că mi-a întărit convingerea că are sens să fac asta. Mi-a plăcut substratul psihologic da capo al fine, faptul că nu e niciodată vorba doar despre un singur lucru sau un singur fir narativ. Mereu e mai mult. Și, desigur, am fost impresionată de cum și-a jucat personajul Alexandru Ion. Ce nu mi-a plăcut e durata, aș mai fi vrut”, spune Oana.
Ea s-a și regăsit în film, în contextul în care șoferii, atât de taxi, cât și de Uber/Bolt judecă orice „de la imobiliare (cum să stați acolo?) la sală (ah, dar de unde vă permiteți să mergeți la antrenamente în toiul zilei) și tot așa. Acum 10 ani m-aș fi înhămat la o dezbatere care îmi usca gura. Astăzi, mă retrag elegant și nu mai consum energie.”
Cât despre ce mai reprezintă taximetriștii pentru cultura urbană de azi, tânăra care locuiește în Iași spune cum recent i-a povestit un șofer despre cum pe stradă sunt în jur de 1500 de mașini de taxi, iar șoferi de Bolt și Uber sunt peste 3000.
„Taximetriștii au evoluat odată cu orașul, cu schimbările mai coerente sau mai puțin coerente din el, cu cultura urbană, dacă vrei. Țin pasul în felul lor și reprezintă una dintre forțele invizibile care modelează realitatea din tranșee.”
O experiență memorabilă cu un taximetrist?
Oana își aduce aminte de când a luat o mașină în zona metropolitană care, la un moment dat, a început să meargă foarte încet. A fost tentată să judece, ca apoi să afle de la șofer că i s-a stricat mașina, dar vor ajunge oricum la destinație:
„Era atât de jenat și atât de pregătit să primească reproșuri și ceartă încât vocea lui domoală m-a înmuiat. I-am simțit jena, neputința, chiar rușinea. Și până la urmă de ce? Lucrurile se mai strică, o mai razna, te mai lasă fix când ți-e lumea mai dragă. Am ajuns cu bine la destinație și i-am urat baftă cu reparațiile și să scape cu o investiție mică. S-a uitat la mine cu drag și recunoștință.”
Au luat șoferii de Uber/Bolt locul taximetriștilor?
„Cred că peisajul e la fel de variat. Sunt oameni, tot felul de oameni, cu nevoi, dorințe, ambiții, frustrări și alte asemenea comune. Dacă e să fac un pic de matematică, aș zice că în ultima vreme taximetriștii câștigă în jocul meu. Am dat de mai mulți șoferi de taxi mult mai okay decât șoferi de Uber/Bolt.”
E lumea împărțită între șmecheri și papagali?
„Nu-mi plac dihotomiile de orice natură și cred că multe lucruri aparent oximoronice sau în contrast pot coexista. Cred că punem etichete pentru că așa pare că înțelegem și dacă înțelegem pare că știm și dacă știm ne simțim mai în control și dacă ne simțim mai în control avem falsa iluzie că o fim bine. Cred că lumea e împărțită între multe categorii de tot felul și că avem de învățat unii de la alții.”
Alexandra Florescu, 36 de ani, senior account manager: „Filmul explorează tocmai tensiunea asta între cât de șmecher „te dai” din gură și cât de papagal te simți de fapt în sinea ta”
Mașini Uber și taxiuri în traficul din București. FOTO: Alamy/ Profimedia
Alexandrei i-a plăcut foarte tare scenariul filmului: „e foarte greu să faci umor, să jonglezi cu clișee și tot să pară autentic, apoi să mai și pui un strat de comentariu de clasă și să dai adâncime unor personaje altfel aparent stereotipice.
Îmi place că nu m-am simțit păcălită ca să ajung la concluzia simplistă că „taximetriștii sunt și ei oameni”, dar și că am văzut, pe bancheta din spate a celor doi protagoniști, personaje din lumea în care trăiesc, în vignete convingătoare și că umorul e ritmat bine de tot cu scene dramatice, care te lovesc mai tare când vin pe fondul discursului incorect politic.”
În ceea ce privește rolul taximetriștilor pentru cultura urbană, tânără spune că, mai ales pentru București, ei reprezintă un izvor nesecat de povești, nu atât despre ei, cât despre nopțile urbane sau zilele prin jungla Capitalei.
„Ne-am obișnuit ca mersul cu taxiul să fie o ruletă existențială. Ca femeie, ești nevoită să înveți rapid cum să fii precaută în orice situație care presupune să fii într-un spațiu închis cu un bărbat, iar mersul cu taxiul era în topul momentelor de „pune cheia între degete, uită-te bine la fața șoferului, verifică dacă portiera se deschide și de pe partea ta etc.”. Te urci, dar n-ai idee peste ce dai. Un povestaș, un tăcut sau un scandalagiu”, spune ea.
O experiență memorabilă cu un taximetrist
„Într-o vară, am chemat taxiul să mă ducă la autogară să prind mașina spre mare. M-a întrebat unde merg așa grăbită, i-am zis, și s-a oferit să mă ducă el direct până în Vamă cu aceiași bani (60 de lei).
După ce i-am făcut poză la buletin și la mașină și am trimis la trei prieteni, după ce ne-am oprit la târgul de vechituri în Vitan să ia un casetofon ca să nu „mergem ca săracii fără muzică”, omul chiar m-a dus până la poarta cazării din Vamă, mi-a dat bună ziua, s-a dus până pe plajă și s-a întors la București. Nicio secundă nu a zis sau a făcut ceva nelalocul lui; m-a dus fiindcă nu mai văzuse marea de niște ani.”
Au luat șoferii de Uber/Bolt locul taximetriștilor?
„Oamenii sunt oameni, indiferent în ce cadru sau algoritm îi pui. Șoferii de Bolt/Uber nu sunt vreo supraspecie nouă, scăldată în politețe și educată, răsărită dintr-o școală de bune maniere. Nu e ca și când, pe banii mei, nu am fost invitată la întâlniri și în Uber.
Dar cred că aplicațiile astea ne-au adus un sentiment de siguranță, habar nu am cât de reală, că există o urmă a drumului nostru, că pot exista niște consecințe dacă se întâmplă ceva. Și după infinitele scandaluri de la tranziția spre acest serviciu, cam toți șoferii au înțeles că prestează un serviciu și calitatea prestației chiar le aduce beneficii sau probleme. Un gând pe care mulți taximetriști chiar nu îl aveau pe vremuri. Te dădeai tu jos, erau alți 10 la coadă. Făceai plângere? Mult succes.”
E lumea împărțită între șmecheri și papagali?
„Nu asta înseamnă capitalismul? Winners and losers? Sau darwinismul? Perpetuarea celui mai puternic? Dar ca să nu împărțim totuși lumea a la Dana Budeanu între bărbați și fătălăi, aș spune că „Taximetriști” explorează tocmai tensiunea asta între cât de șmecher „te dai” din gură și cât de papagal te simți de fapt în sinea ta.
Un bun reminder că oricât de sexiști și homofobi pot părea unii, lucrurile astea vin din nesiguranță și frustrare, nu dintr-o ură fără rest a aproapelui. Nu știu cât de consolator e să conștientizăm asta, dar poate ajută să nu ne mai antagonizăm perpetuu unii pe alții.”
Costin Manolescu, 40 de ani, dezvoltator de aplicații: „Papagalii câștigă cât merită, șmecherii fac bani mulți”
Lui Costin i-a plăcut mult film și l-a considerat un „rollercoaster de emoții”: „acum râdeai, apoi cădeai pe gânduri. Nu mi-a plăcut că s-a terminat brusc, dar poate urmează și partea a doua.”
El nu crede că taximetriștii și-au pierdut din importanță, ci au o lume aparte doar a lor, cu multe povești. Costin povestește și cum s-a regăsit în personajul jucat de Micutzu, „clientul timid, cu un șofer agresiv, când orice ai zice, îl irită și mai tare.”
Cât despre faptul că șoferii de Uber/Bolt au luat sau nu rolul taximetriștilor, el crede că mulți au trecut de la taxi la serviciile de ride-sharing, motiv pentru care „poți să întâlnești șoferi neplăcuți peste tot.”
O experiență memorabilă cu un taximetrist?
„Mi s-a întâmplat să asist la o ceartă destul de violentă verbal cu un pieton, mai avea puțin si cobora să îl bată. Avea lângă schimbătorul de viteze o bâtă de baseball, semn că nu era prima oară. Mă și vedeam cum o să ajung pe la Poliție cu declarații din postura de martor.”
E lumea împărțită între șmecheri și papagali?
„Da, se poate împărți și așa. Este exact ca în film: papagalii câștigă cât merită, șmecherii fac bani mulți!”
Monica Todiroș, 37 de ani, director operațional call center: „De regulă, unde există turiști, există și oameni dispuși să-i păcălească”
Monicăi i-a plăcut mult filmul și chiar intenționează să-l revadă după câteva luni, deși și-ar fi dorit să fie mai lung: „un scenariu foarte bine scris, am râs cu voce tare, a avut și expresii care rămân cu tine, a abordat probleme cotidiene de actualitate, unde niciun personaj nu mi s-a părut exagerat.”
Ea povestește și cum s-a regăsit în ipostaza călătorului care aude „comentarii sexiste, homofobe, rasiste sau conspiraționiste din partea șoferului.”
În prezent, tânăra crede că taximetriștii au devenit mai mult niște mesageri, unde transmit informații live, de la pasager la pasager și stârnesc tot felul de discuții: „nu e un lucru negativ, într-o lume în care ne retragem din ce în ce mai mult cu capul în ecrane.”
Monica vorbește și despre cum taximetriștii de la Gara de Nord sau din Centrul Vechi din București au intrat în poveștile urbane, unde vor și rămâne, deoarece nu au dispărut complet, dar aceeași problemă a experimentat-o în mai multe țări, de la India, Columbia sau Egipt: „de regulă, unde există turiști, există și oameni dispuși să-i păcălească.”
De când au apărut opțiunile de ridesharing, Monica a renunțat la taxiuri, mai ales că s-a săturat de expresii de genul „nu merg în direcția aia” sau „nu am să vă dau rest.”
E lumea împărțită între șmecheri și papagali?
„Cred că este împărțită în mai multe categorii, dar apreciez că întreg discursul a fost extrem de consecvent, iar viziunea asupra diferitelor aspecte din viață, exprimată pe alocuri dur, s-a menținut de la început și până la final.”
Ioana Negoescu, 28 de ani, PR freelancer: „Am senzația că taxiurile sunt din ce în ce mai puțin folosite”
Ioana a fost surprinsă de film și nu se aștepta să fie „atât de bun.” I-au plăcut actorii, însă scena cu Monica Bârlădeanu i s-a părut „trasă de păr, de parcă a fost adăugată doar ca să apară numele ei pe afiș.”
În schimb, tânăra povestește cum a rezonat cu personajul Lică și dorința lui de a-și ajuta părinții, în timp ce „scena despărțirii i s-a părut foarte adevărată și dramatică.”
Ea crede că taximetriștii sunt pentru cultura urbană astăzi o „amintire urâtă” și are senzația că taxiurile sunt din ce în ce mai puțin folosite în ziua de azi. Deși a avut destul de multe experiențe neplăcute și cu serviciile de ride-sharing, ea crede că șoferii „lor mai au până să ajungă la nivelul taximetriștilor din punct de vedere al comportamentului. Stele din aplicație ajută mult, plus că poți face sesizări rapid și ușor. Plus că nu am mai plătit cash, iar asta mi-a alungat anxietatea legată de rest și de faptul că trebuie mereu să am bani la mine.”
O experiență memorabilă cu un taximetrist
„Prima e cea mai tristă, în prima mea zi din București. Abia venisem la facultate, eram stresată din cauza necunoscutului și am aterizat cumva la Romană, de unde trebuia să ajung la căminele Moxa, cu toate bagajele după mine, iar ei îmi cerea 50 de lei pe cursă, deși era la o aruncătură de băț.”
E lumea împărțită între șmecheri și papagali?
„Este, dar nu putem fi atât de radicali și să excludem șmecherii-papagali, pentru că mereu există situații de mijloc și cred că toți avem în noi câte puțin din fiecare - azi sunt papagal, mâine mă dau mai șmecheră.”
Mălina Tudoroiu, 43 de ani, specialist comunicare: „Mi-a plăcut combinația de elitism cu folclor urban, de toate pentru toți, dar cu substanță”
Mălinei i-a plăcut totul la film, în special dialogurile și modul în care a fost expusă viața de noapte cotidiană, unde sunt îmbinate toate straturile sociale.
„Mi-a plăcut combinația de elitism cu folclor urban, de toate pentru toți, dar cu substanță.” Ea crede că unii taximetriști „sunt oameni care se încarcă cu poveștile altor oameni și care „trăiesc” viața clienților lor, un soi de terapeuți fără studii de specialitate, cei mai buni ascultători.”
O experiență memorabilă cu un taximetrist
„M-am distrat în taxiul de la aeroport. Centralista către unul dintre șoferi: unde sunteți, vă așteaptă clientul la Institutul Francez? El răspunde: păi acolo sunt, în Otopeni! Nu e vorba de liceul francez? Și, un șofer de taxi către centralistă: mă scuzați, domnișoară, că nu v-am răspuns, am luat o curbă și mi-a zburat microfonul.”
Diana Bucur, 35 de ani, software tester: „Taxiul devine uzat moral și probabil că va dispărea la un moment dat”
„Mi s-a părut un film care surprinde o realitate firească a Bucureștiului prin personaje veridice; e un film românesc mișto care are potențialul de a umple săli de cinema pentru că vorbește și pe limba unuia căruia i-a plăcut „Teambuilding”, dar poate satisface și consumatori pretențioși de „Sieranevada”, zice Diana.
Nu s-a regăsit cu personajele din film, dar a putut empatiza cu situațiile prin care trec, de la „dificultatea de a te ridica de unde ești, până la imposibilitatea de a comunica nevoi și emoții în așa fel încât să fie receptate de celălalt.”
Ea crede că taximetriștii n-au avut niciodată o imagine prea bună în cultura urbană, unde au fost des asociați cu lipsa de respect sau cu traseele ocolite.
„Aspectele astea au devenit tot mai greu de tolerat de către clienți, care s-au reorientat către mult blamatul Uber, unde un șofer vorbăreț cel mai probabil n-o să primească cinci stele prea des. Așa că, inevitabil, taxiul devine uzat moral și probabil că va dispărea la un moment dat, cel puțin în forma asta”, adaugă tânăra.
Diana vorbește și despre cum taximetriștii din București au intrat în poveștile urbane într-un mod aproape anecdotic: „ăia de la Gara de Nord sunt țeparii supremi, cei din Centrul Vechi nu te iau în mașină dacă te văd că te clatini prea tare ca să nu vomiți înăuntru și, bineînțeles, de la un punct încolo toți se retrag în Berceni.
Am și eu propria amintire cu taximetriști, în studenție, când fără să fiu atentă m-am suit într-un taxi „cu virgulă”, adică unul care avea afișat pe ușă tariful comun, dar și o virgulă discretă după cifra zecilor, care însemna un tarif de 10 ori mai mare.
Taximetrul nu era prins și era orientat cu ecranul către plafon, iar până m-am prins trecuseră deja două intersecții și așa au zburat ultimii bani de buzunar pe săptămâna respectivă fără să ajung acasă.”
E lumea împărțită între șmecheri și papagali?
„Din fericire, suntem mult mai complecși de atât. Probabil că fiecare dintre noi a avut momente în viață când a dat dovadă de șmecherie sau, dimpotrivă, le-a dat altora ocazia să profite și apoi s-a rușinat de asta și a încercat să se ascundă sub o atitudine chill.
Dar nu înseamnă că asta ne reprezintă, nicidecum. Depinde doar de moment, de context și de cât de superficial îi definim pe ceilalți.”
10
17
