​Timișoara este Capitală Europeană în 2023, motiv pentru care a pregătit un adevărat program cultural, foarte bine pus la punct, atât pentru cetățenii săi, cât și pentru toți cei care ajung aici. Chiar dacă ți-ai planificat deja vacanțele, merită să ajungi anul ăsta în orașul bănățean, măcar pentru câteva zile.

Timișoara 2023Foto: Timișoara 2023/ Pagina de Facebook

În perioada 17-19 februarie a avut loc weekend-ul de deschidere al Capitalei Europene a Culturii, iar cei prezenți în orașul care a strigat primul după libertate în 1989 au putut alege din peste 100 de evenimente care să-i ajute să cunoască mai bine orașul, poveștile sale și tot ceea ce are el de oferit.

Pe tot parcursul anului vei descoperi la Timișoara tot felul de activități interesante, de la expoziții de artă, conferințe culturale, piese de teatru, concerte, filme sau festivaluri. Odată cu titlul său din 2023, misiunea orașului este de a „contribui activ la valorizarea identității, diversității, creativității și avangardei culturale timișorene ca motoare pentru dezvoltarea comunitară sustenabilă.”

Orașul adună multe religii, culturi și naționalități diferite (slovaci, maghiari, germani, sârbi etc.), cât și imigranți, așa că numele de Capitală Europeană nu vizează doar sfera culturală, ci și integrarea tuturor acestor comunități.

„Dăm startul unui an strategic pentru Timișoara și pentru România, în care avem șansa istorică să schimbăm percepții și să demolăm prejudecăți. În vremuri de ură, Europa este răspunsul”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz, în seara deschiderii.

Timișoara are cele mai multe clădiri istorice din România (iar multe dintre ele sunt părăsite, lăsate în paragină sau în proces de renovare de ani de zile) și multe de îmbunătățit pentru locuitorii săi, dar este un oraș spațios, cu multe zone pietonale și locuri pe care merită să le vizitezi sau cărora să le treci pragul.

Poate fi o destinație ideală pentru un city break la noi în țară, nu-ți va lipsa aerul concediilor din afară și merită să iei la pas străduțele de aici și să te lași surprins de tot ceea ce vei descoperi. Ți-am pregătit o listă cu evenimente care merită atenția ta în 2023, dar și câteva locuri din oraș unde merită să ajungi. Întreg programul cultural îl găsești aici.

Victor Brauner: Invenții și magie (17 Februarie - 28 Mai)

Muzeul Național de artă din Timișoara este un loc spectaculos, cu un design aparte, unde vei avea parte de o experiență vizuală inedită, care te va încărca atât la suflet, cât și la minte. Una dintre atracțiile sale este expoziția pictorului suprarealist Victor Brauner (1903–1966), născut la Piatra Neamț, dar care ajunge să fie mai cunoscut la Paris decât la noi.

Artistul este fascinat de magie și premoniții, iar asta îi va marca atât opera, cât și viața. Încă din 1925, pictorul devine obsedat de un ochi mutilat, iar în 1930 își face un autoportret cu acest ochi; opt ani mai târziu, el își pierde ochiul într-o dispută violentă între prieteni, când este lovit de un pahar în față, iar premoniția i se adeverește.

După ce îi cunoști picturile, la final poți vedea și un mini-documentar cu el, cu răspunsuri pe care le-a dat în interviuri de la acea vrea. Este un personaj cu adevărat fascinant.

Paul Neagu. O retrospectivă (15 decembrie - 15 aprilie)

Tot în cadrul Muzeului de Artă vei descoperi și prima expoziție de o asemenea cuprindere dedicată lui Paul Neagu (1938–2004), artist de origine română care a trăit și lucrat la Londra începând din 1971.

Expoziția punctează toate etapele de lucru ale activității lui Paul Neagu, prezentând o selecție vastă de desene, obiecte, sculpturi, documentații ale unor performance-uri, precum și alte materiale adiacente (cărți de artist, caiete de schițe, fotografii).

Un artist complet și complicat, profund atașat de Timișoara, locul unde a copilărit și unde a cerut să fie înmormântat, a cărui muncă îți va da de gândit și nu te va lăsa indiferent.

Tu ești alt eu - O catedrală a corpului (17 Februarie - 30 Aprilie)

După ce a propus o altă perspectivă asupra intimității prin filmul ei „Touch Me Not”, Adina Pintilie a dezvoltat un nou proiect artistic, menit să creeze dialog între privitori, să-i scoată din zona de confort și să le deschidă mintea spre ceea ce înseamnă propriile corpuri, iubirea de sine, dar și traumele societății noastre care ne-au adus în punctul de a nu mai conștientiza toate astea.

Pintilie sfidează conceptele clasice de frumusețe și ne invită în lumea unor personaje diferite, dar atât de asemănătoare cu noi toți. „Tu ești un alt eu - O catedrală a corpului” a fost desemnat să reprezinte România la cea de-a 59-a ediție a Expoziţiei Internaţionale de Artă - La Biennale di Venezia 2022, iar acum este prezent în premieră la noi în țară, într-un spațiu artistic modern și alternativ, Kunsthalle Bega.

Pepiniera. 1306 plante pentru Timișoara (17 Februarie 2023 – 23 decembrie 2023)

În Piața Victoriei, considerată punctul 0 al orașului, dar și un spațiu unde oamenii de cele mai multe ori trec în grabă, a fost creată o instalație temporară, realizată dintr-o structură metalică, modulară, de unde poți admira orașul de la înălțime, aproape ca într-o junglă urbană.

Platforma este deschisă publicului larg și integrează straturi succesive de natură, de la specii perene de arbori, arbuști și plante floricole la specii anuale (productive și ornamentale) produse în grădinile comunitare din Timișoara sau la instituții de cercetare și învățământ superior horticol.

Pepiniera aduce în discuție problematici globale precum schimbarea climatică, deșertificarea, lipsa spațiilor umbrite, crizele de resurse, biodiversitatea urbană, istoria botanică a orașului.

Chronic desire – Sete cronică Expoziția colectivă centrală (17 februarie 2023 - 23 aprilie 2023)

Trăim vremuri conflictuale și grele, iar arta poate fi un mecanism de semnalizare a realității dure, dar și unul de sensibilizarea. Expoziția colectivă se folosește de vizual, simțire și scriere pentru a te ajuta să deslușești prezentul, atât cel politic, cât și ecologic.

Chronic desire are loc în patru locuri din oraș - Bastionul Maria Theresia, Palatul Ștefania, Comenduirea Garnizoanei Timișoara și Muzeul de Transport Public „Corneliu Miklosi”, unde diferiți artiști contemporani aduc în discuție cele de mai sus.

„Mircea Nicolae – Lucruri mărunte, lucruri prețioase” este o expoziție care mi-a plăcut în mod deosebit, deoarece prezintă munca lui Ionuț Cioană (1980–2020), care a activat sub pseudonimul lui Mircea și care a fost unul dintre cei mai talentați critici de artă ai generației lui.

Odată cu expoziție asta, numele lui este adus din nou în discuție și vei fi părtaș la modul în care a explorat spațiul urban, dar și pe sine, într-o serie de istorisiri-vizuale captivante.

Bienala Art Encounters, My Rhino is not a Myth (19 mai - 16 iulie 2023)

Un eveniment dedicat expozițiilor de artă contemporană și evenimentelor artistice conexe, axându-se pe un program de cercetare curatorială care încurajează dialogul cu moștenirea istorică locală și cu mediul socio-cultural al Timișoarei.

Ediția din prezent are ca scop prezentarea relației dintre artă și tehnologie prin perspectiva istoriei artei, iar curatorul Adrian Notz explorează dezvoltarea acestei relații așa cum a funcționat ea de la începutul secolului al XVI-lea până în prezent.

District23 – cel mai mare festival de muzică din vestul României (16 - 18 iunie 2023)

Trei festivaluri (Flight Festival, VEST FEST și Magnetic Festival) se reunesc pentru a marca o premieră pentru România: crearea unui „oraș” în afara Timișoarei, pe aerodromul Cioca, pentru un weekend plin de muzică de toate genurile, tehnologie și acțiuni sustenabile prin cartierele oferite de fiecare dintre cele 3 evenimente.

District23 va avea nu mai puțin de trei scene principale și încă cel puțin trei scene secundare. Vor fi prezenți, în total, peste 30 de artiști și trupe de muzică, primii confirmați find Clean Bandit, B.U.G. Mafia, Tom Odell, Subcarpați, Delia, Camo & Krooked, Mefjus, The Prototypes și un invitat surpriză.

JAZZx (28 iunie - 2 iulie 2023)

Un festival muzical creează un simbol pentru oraşul care îl organizează, devine parte din identitatea lui şi o întăreşte. JAZZx este gratuit și vine tocmai să celebreze multiculturalismul și energia vibrantă a Timişoarei, în timp ce pune accentul pe calitate și importanța culturii într-o comunitate sănătoasă.

Cămine în mișcare (1 septembrie - 29 octombrie)

Căminul este un simbol al confortului, siguranței și căldurii unei case. Totuși, fenomene din trecutul și prezentul Banatului, cum ar fi relocarea forțată, conflictele politice și șomajul, strămută căminele. Comportamentul xenofob și intoleranța, într-o creștere alarmantă în Europa, sunt combătute prin relatarea poveștilor celor aflați pe drumuri.

Cămine în mișcare expune stereotipurile în povești și creații contemporane, cu scopul de a sublinia beneficiile diversității și ale interculturalității.

Orașul paralel (în primăvară și în toamnă)

Orașul paralel reprezintă trei piese de teatru itinerant pe care spectatorii și trecătorii îl trăiesc împreună cu actorii în decorul filmic al orașului. Teatrul ficțional se bazează pe documentarea în teren, o experiență prin care toți ajungem să vedem locuri cunoscute și uitate.

Cele trei spectacole poartă numele a trei cartiere faimoase din oraș, Iosefin, Fabric și Elisabetin, iar prin construcția lor și cu ajutorul personajelor și a poveștilor pe care le spun, vei ajunge să le cunoști mai bine.

Este o experiență inedită, distractivă, activă, sensibilă, care te scoate din zona de confort și pe care merită să o trăiești pe propria piele.

10 locuri cool din Timișoara

Galeria Jecza/ Pagina de Facebook

Pe lângă activitățile de mai sus, așa cum spuneam, pe tot parcursul anului vei găsi evenimente aici, așa că orice perioadă alegi, ar trebuie să fie cea corectă. Însă, așa cum îmi place să cred, un oraș îl descoperi și la pas, umblându-i prin cotloane și pe străzi.

Timișoara are tot felul de locuri și localuri interesante, așa că lasă-mă să-ți spun pe scurt despre câteva dintre ele.

Ei bine, dacă tot ai ajuns în Banat, trebuie să încerci burgerul lor special, pleșkavița, adică o chiftea din carne tocată pusă între două chifle, cu ceapă și maioneză, pe care o poți complimenta cu cartofi prăjiți. E super gustoasă, iar una dintre cele mai bune pleșkavițe din oraș o găsești la Lera's Bistro (și costă doar 20 de lei).

Timișoara are și foarte multe cafenele de specialitate, iar la unele dintre ele poți lua un mic dejun sau un brunch delicios. Cei de la Narativ SpecialtyCoffee își prăjesc singuri cafeaua și au un local micuț, vizavi de Podul de Fier care trece Bega. Coffee shop-ul este poziționat într-o zonă liniștită din oraș, iar atunci când e soare ai senzație că ești în afară și nu pe tărâm românesc.

La Coffeerize Botanic găsești și cafea și mic dejun (prăjiturile sunt ceva delicios), dar locul în sine este wow, deoarece e plin de plante, așa că te vei simți ca într-o seră, unde mai pui că toate pozele pe care ai să le faci aici vor arăta superb.

Vreau să trec pe listă și Garaje Cafe, unde găsești tot felul de tarte, biscuți, cookie-uri și prăjituri, dar care găzduiește și o terasă extra cozy, retrasă de zgomot și aglomerașie. În final, dacă ești fan ouă, la Neața Omelette Bistro vei găsi tot felul de variante (ochiuri, poșate, omlete etc.), petru toate gusturile; pancakes-urile și vafele merită în mod cert încercate, iar cartofii prăjiți nu sunt congelați.

Seara poți să bei ceva la Aethernativ, un bar-club aflat într-o casă cu multe camere și curte interioară, unde de cele mai multe ori se pune muzică foarte bună, în timp ce lumea dansează sau stă la povești.

O altă variantă este Mononom - cafe, bar, bistro și disco, adică un loc unde găsești și mâncare bună și băuturi, dar și un ring de dans pe care ești invitat să-l folosești, în funcție de party-urile care se dau aici.

Și n-aș vrea să închei fără să-ți recomand și două galerii contemporane micuțe, unde poți să poposești în plimbările tale prin oraș. META spațiu a apărut din dorința de a accesibiliza cultura, după modelul londonez, unde galeriile și muzeele sunt gratuite, dar și de a promova artiștii contemporani de la noi. Este un loc foarte cool, curatoriat cu atenție, astfel încât să ai partea de o experiență vizuală cât mai reușită, odată ce-i treci pragul.

Galeria Jecza a fost fondată în 2011 mai întâi ca o afacere de familie de Sorina Ianovici Jecza și Andrei Jecza la Timișoara, România. În 2018, cel din urmă a preluat conducerea și i-a dezvoltat portofoliul de artiști, cât și programul expozițional.

Dorința galeriei este de a își dezvolta interesul înspre întreaga Europă de est și nu numai, în timp ce are și o puternică înclinație pentru scena istorică locală, foarte importantă în anii '60 și '70.

De exemplu, până pe 5 mai, vei găsi aici „Ritzi Jacobi & Peter Jakobi – Fabrics of Memory. Works from five decades” care și-au făcut un nume în 1970, datorită modului în care făceau artă bazată pe materiale naturale. Originari din România, expoziția îți propune să-i (re)descoperi și să înțelegi cum au influențat arta recentă.