Realitățile oamenilor din Ferentari au ajuns să fie privite drept exotice la nivel de oraș și mai ales de cei care vin să viziteze cartierul fix ca într-un „safari urban”, fără să conștientizeze cu adevărat problemele spațiului.
Cartierul Ferentari din București este unul considerat „rău-famat”, în opinia publică. De-a lungul anilor, modul în care legendele urbane și problemele oamenilor de aici au fost expuse în media au contribuit la imaginea negativă a zonei, ceea ce a dus treptat și sigur la dezumanizarea locuitorilor săi.
„Safari Fetiș” este un spectacol de tip itinerant care s-a jucat vara trecută în Ferentari, iar recent a fost transformat într-un video postat pe YouTube în urmă cu câteva zile.
HotNews.ro a stat de vorbă cu Ionuț Oprea, regizorul și scenaristul textului, dar și cu Mihaela Drăgan, cea care a dezvoltat conceptul artistic, pentru a afla care este obiectivul acestui proiect și ce înseamnă, de fapt, „Safari Fetiș” în Ferentari.
Ferentari- exotism și narațiuni forțate
Așa cum se arată în descrierea clipului postat pe YouTube, „Safari Fetiș” este un tur ghidat al cartierului Ferentari, prezentat sub forma unei satire performative, care subliniază mistificarea cartierului și dezumanizarea locuitorilor săi.
„De-a lungul timpului, mass-media, autoritățile sau mediile sociale au contribuit la modelarea imaginii cartierului, adesea prin recurs la stereotipuri, exotism și narațiuni forțate.
Timp de decenii, ghetourile din Ferentari au fost privite de la distanță sigură, cu nepăsare și cinism, chiar de către cei care ar fi trebuit să adreseze lipsa serviciilor sociale sau inegalitatea sistemică. Dar ce înseamnă cu adevărat Ferentari pentru oamenii care trăiesc, iubesc și suferă aici?”, întreabă inițiatorii proiectului.
Ca un detaliu important, deși din orice descriere a Bucureștiului ai putea afla că Ferentari este o zonă în care nu ai ce căuta, datele Poliției Române arată că Sectorul 5 are cel mai scăzut grad de criminalitate din oraș.
Consumul de droguri, sărăcia, educația precară (și rata crescută a abandonului școlar) a celor care locuiesc în acest cartier sunt reale, iar conform unui studiu PCRM (Policy Center for Roma and Minorities), 92,9% din cei care locuiesc în zona defavorizată Aleea Livezilor o identifică drept „ghetou”.
Realitățile oamenilor de aici au ajuns să fie privite drept exotice la nivel de oraș și mai ales de cei care vin „să viziteze” Ferentariul, fix ca într-un „safari urban”, fără să conștientizeze cu adevărat problemele spațiului. Portretizarea negativă a zonei și lipsa implicării autorităților în soluții active, au dus la o dezumanizare a comunității de aici.
În studiul „Comunități Ascunse. Ferentari”, coordonat de Florin Botonogu și publicat în 2011, care face o analiză detaliată a tot ceea ce înseamnă acest cartier și problemele lui, apare notat:
„Să nu uităm faptul că o parte a problemelor cu care se confruntă locuitorii acestei zone se datorează lipsei sau inadecvării serviciilor oferite. (...) Atitudinea instituțiilor care aşteaptă ca grupurile vulnerabile să facă primul pas spre accesarea serviciilor nu contribuie la rezolvarea problemelor, cu atât mai mult cu cât locuitorii ghetourilor nu cunosc aceste instituții şi nu au exercițiul cooperării cu ele.”
„Cei care vin în Ferentari o dată pe an să organizeze un festival sau alt event, vin fix ca-n safari”
Scenă din spectacolul „Safari Fetiș”. FOTO: Teatrul Giuvlipen/ Arhiva personală
Mihaela Drăgan, actriță, dramaturgă și, din 2014, co-fondatoare a companiei de teatru feminist rom Giuvlipen, a venit cu ideea conceptului artistic, și anume de a închiria un microbuz pentru audiența care vine în Ferentari din alte cartiere.
Video-ul este bazat pe un spectacol de teatru care s-a jucat în vară și pe care organizatorii speră să-l reia anul ăsta.
„Fiecare oprire de pe traseu are o anumită poveste - de excludere, de sărăcie, legată de precaritatea educației. Mi-a plăcut conceptul de safari, pentru că mi se pare că cei care vin în Ferentari o dată pe an să organizeze un festival sau nu știu ce event, vin fix ca-n safari, iar, de multe ori, audiența este formată din majoritari care exotizează persoanele din Ferentari sau cartierul în sine.
Toți au o perspectivă exotică asupra zonei, fie că vorbim de droguri, trafic, romi, infractori etc”, spune ea.
Ea și Ionuț și-au dorit să critice perspectiva asta și în locul unui itinerariu de tip safari, așa cum s-ar fi așteptat oamenii, la fiecare oprire, să afle de fapt o poveste despre cartier sau situația celor de acolo, pe larg, astfel încât să aibă un context politic și social complet.
„Numele este ușor provocator și mi se adresează, în primul rând, mie”
Regizorul spectacolului și cel care a scris textul este Ionuț Oprea, administrator la „Studiourile Ferentari”, spațiu de incluziune pentru copiii și adolescenții cartierului.
El a ajuns în urmă cu zece ani în Ferentari, când era actor profesionist. Așa cum spune, a pornit povestea cu un mic atelier de teatru pentru elevii de la școala 136, atelier care s-a transformat în trupa de teatru PlayHood.
„Azi suntem o asociație de voluntari, numită, foarte inspirat, Asociația Ferentari. Studiourile Ferentari înseamnă un spațiu comercial de la parterul unui bloc, unde se desfășoară ateliere creative, activități recreative, meditații la matematică, și diverse proiecte artistice. Mai nou, punem și o mâncare caldă pe masă, pentru copii și familii”, explică regizorul.
Plus de asta, așa cum adaugă Mihaela, „în afară de Studiourile Ferentari, nu există nicio activitate culturală în cartier.”
În ceea ce privește „Safari Fetiș”, Ionuț mărturisește cum numele este ușor provocator și i se adresează, în primul rând, lui.
„Și eu am venit aici naiv, am privit prin binoclu ghetourile, am contribuit inconștient la exotizarea sărăciei. Este foarte fină linia între a vorbi despre problemele comunității în care lucrezi și a-ți face insignă din asta”, explică el.
Oprea vorbește despre cum oamenii de aici au trecut prin toate formele și etapele discriminării și dezumanizării, dintre care, cea mai recentă, „glorificarea culturii sărăciei ca formă de artă sau divertisment și prezentarea suferinței ca un model de rezistență revoluționară.”
„Am adus în față perspectiva femeii rome”
Scenă din spectacolul „Safari fetiș”. FOTO: Teatrul Giuvlipen/ Arhiva personală
Ionuț a scris și rescris două luni la text, mereu cu impresia că face exact ceea ce anunță în titlu și anume că safarizează, fetișizează și stereotipizează.
„M-am simțit mereu pe teren minat, dar salvarea a venit din discuțiile cu femeile din proiect, care m-au ghidat către o zonă cât de cât mai digerabilă”, spune el, în timp ce precizează că filmările au durat două zile, iar întreaga echipă s-a mișcat impecabil.
„Safari Fetiș” atinge foarte multe puncte cheie pentru comunitatea din Ferentari, de la rasism și educație, la inegalitate sistemică și excludere socială. Oprea recunoaște cum mereu a vorbit despre temele astea, sub alte forme, deși nu-i place să o facă.
„Mi-e greu să accept că după o istorie plină de catastrofe provocate de om, încă ne mai raportăm unii la alții în felul în care o facem, cu atâta cinism și indiferență, că încă ne mai predăm rațiunea înaintea unor discursuri fără nicio utilitate, decât cea a discordiei. Dacă mă bucură ceva totuși, în ceea ce am reușit împreună cu Mihaela și artistele care performează, faptul că am adus în față perspectiva femeii rome, cea care crește copii în cartier, care merge la școală, care luptă pentru comunitate”, completează regizorul.
„Satira e doar realitatea prezentată în forma ei brută”
Așa cum menționează, orice fel de expunere vine cu riscuri, iar la început, adaugă el, au existat discuții despre ce subiecte să abordeze, iar alături de femeile implicate în proiect, au încercat să construiască un narativ confortabil pentru artiste, dar și relevant ca discurs.
„O preocupare importantă a fost ca toată lumea implicată să fie în confort cu mesajele pe care le expunem, asta ca să nu victimizăm inutil sau să reproducem traume”, subliniază Oprea.
În ceea ce privește umorul care îmbracă toate adevărurile dure despre cartier, Ionuț spune: „Paradoxul e că uneori, ceea ce e perceput ca fiind satiră, e doar realitate prezentată în forma ei brută. Cred că firescul lumii conține niște tușe groase, uneori grotești, cu care pur și simplu ne-am obișnuit și le-am integrat în cotidian ca necesități. Umorul doar ne salvează de la pierderea minților cu totul.”
„Soluțiile sunt în politicile publice care pot deveni prioritate cu presiune publică”
Soluțiile pentru Ferentari, zice Ionuț, ar trebui să stea în puterea autorităților și mai puțin în oameni ca el, care nu se pricep la administrație. „Soluțiile sunt în politicile publice care pot deveni prioritare cu presiune publică”, spune regizorul. Acesta și-ar dori să nu mai audă de realitățile de zi cu zi de aici.
„Faptul că în cartierul cu una din cele mai mari natalități din România, mai există copii care nu merg școală, care trăiesc în focare infestate, pentru care meniul zilei e o pungă de chipsuri și un energizant”, explică el. Ionuț aduce și în discuție cum în Ferentari, artiști, fotografi, influenceri, curioși vin cu „tot felul de așteptări și atitudini, uneori nepotrivite.”
El dă exemplu filmări care expun oameni fără consimțământul lor, despre cum se arată gunoaie sau se perpetuează tot felul de stereotipuri, „orice pentru câteva vizualizări sau o știre bună. Aceste comportamente sunt tot expresia ordinii sociale, care îi răsplătește mai degrabă pe cei puternici, care se cațără pe corpurile celor mai slabi.”
„Mi-ar plăcea ca oamenii să înțeleagă ceva mai mult despre Ferentari”
Scenă din spectacolul „Safari fetiș”. FOTO: Teatrul Giuvlipen/ Arhiva personală
Odată cu „Safari Fetiș”, Mihaela Drăgan și-ar dori ca românii „să înțeleagă ceva mai mult despre Ferentari, situația oamenilor de aici, problemele cu care se confruntă cartierul sau faptul că oamenii sunt abandonați de autorități și trăiesc în condiții precare.”
Ea vorbește și despre miturile care înconjoară zona: aceasta nu e locuită doar de romi, așa cum se spune, nu are o rată mare de șomaj, ci, dimpotrivă, aceasta e scăzută pentru că „oamenii din Ferentari sunt cei care asigură muncile de jos peste tot, inclusiv în salubritate. Plus de asta, școlile sunt în proastă condiție, iar copiii romi nu sunt sprijiniți.”
Studiul PCRM (Policy Center for Roma and Minorities) arată că în 20% din gospodării se află persoane care au abandonat școala, iar în 10% din acestea sunt persoane analfabete. Numărul analfabeților adulți este mai mare decât cel al copiilor.
În ceea ce privește problemele cartierului, studiul arată că cele mai frecvente sunt legate de hidroizolația locuințelor (plouă în case și au igrasie), precum și prezența șobolanilor și lipsei luminii pe scară.
La capitolul așteptări, Mihaela mărturisește că nu are nicio speranță că lucrurile vor deveni mai bune sau că un spectacol în care se implică creativ va schimba percepția celorlalți.
„Cu acest spectacol mi-am dorit foarte tare să creăm o comunitate mai unită în Ferentari, cu oamenii de aici. Rezistența comunității este prioritară schimbării mentalității majoritarilor”, încheie ea.
Nici Ionuț nu are așteptări și zice că „îmi asum doar că misiunea mea s-a încheiat și nu include și partea cu așteptările. Produsul e acolo oricum, și mai mult nu am ce să fac.”
În final, el îndeamnă pe cei care vor să ajute să meargă la spectacolele marca „Giuvlipen”, să cumpere albumul „Tehno-Vrăjitoarele”, lansat de Niko G (Nicoleta Ghiță) și Kali (Mihaela Drăgan), primul album de trap feminist de la noi sau să urmărească artistele pe canalele lor de comunicare și să le susțină.
„Puteți să donați bani, instrumente de cântat sau aparatură de producție audio-video pentru Studiourile Ferentari. Puteți să apăsați un buton de like, de share, și ați făcut ceva.”
0
0
