Și de această dată s-a nimerit să avem parte de un sfârșit de săptămână prelungit, cu un 1 Mai care pică într-o zi de luni. Drept urmare, recomandările pentru ediția aceasta de weekend trending se vor întinde pe trei zile, iar micii vor fi la loc de cinste.

Străzi deschise, București, Calea VictorieiFoto: INQUAM Photos/George Calin

Până una alta, sâmbătă sau duminică poți să-ți începi ziua cu o cafea de specialitate în Cotroceni, la frumoasa terasă Throwback Coffee & Stories (Doctor Petre Herescu 26).

Throwback e o cafenea deschisă de doar doi ani în Cotroceni, în apropierea Parcului Romniceanu. A devenit rapid unul dintre locurile preferate nu doar de „turiștii” de prin alte cartiere, dar și de riverani.

În afară de cafeaua bună pe care o poți bea aici, un mare plus este terasa generoasă și faptul că e un loc pet și child friendly.

De aici poți să mergi să încerci cea mai bună gogoașă din oraș, la Berliner Donuts care s-au mutat pe Matei Millo 5. Ești așteptat aici cu aceleași gogoși care au făcut senzație încă de la lansare, plus noi arome, ciocolată artizanală de la Boem Atelier și cafea de specialitate de la Nomonym Coffee Roastery.

De asemenea, designul noului loc este semnat de arhitecții de la Muro Muro.

Gogoși Berliner Donuts. FOTO: Pagina de Facebook Berliner Donuts

Pentru brunch poți să mergi la Suento (Toamnei 101) care a anunțat de curând că și-a redeschis grădina de vară și arată într-un mare fel. Este unul dintre locurile ideale pentru a-ți începe diminețile de primăvară, printre copaci proaspăt înverziți, cu un brunch copios și fresh.

O să vrei să încerci de aici mai ales salatele care arată incredibil, dar și cocktailurile cu gin pentru care sunt renumiți. Oricum, meniul este plin de surprize și lucruri care îți vor bucura atât papilele gustative cât și privirea.

Apropo de grădini de vară spectaculoase, Acuarela (Polonă 40) este și ea o opțiune excelentă. E una dintre cele mai colorate și fotogenice terase din oraș și găsești aici un brunch delicios și care te va surprinde de fiecare dată, pentru că se schimbă constant, în funcție de ce se găsește prin piețe.

Acuarela. FOTO: Arhiva personală/ Acuarela

Că tot menționam micii, 1 Mai începe la Voilà (Budișteanu 18) pe 30 aprilie de la prânz. E un eveniment la care se intră doar pe bază de rezervare, iar conceptul este de mici și șampanie. De menționat și că este un eveniment care marchează redeschiderea terasei lui chef Radu Dumitrescu.

Concerte / Evenimente

Primarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că din acest weekend reîncepe „Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană”. „Din acest weekend începe cel mai popular eveniment care se desfăşoară în aer liber în Capitală.

Din 29 aprilie şi până în 8 octombrie, străzile din centrul oraşului vor deveni zone exclusiv pietonale şi vor găzdui numeroase evenimente artistice şi educaţionale, realizate în colaborare cu teatre, instituţii culturale, operatori independenţi şi artişti”, a scris Nicuşor Dan, miercuri pe Facebook.

În primul weekend, Calea Victoriei se deschide pentru pietoni între Piaţa Victoriei şi Splaiul Independenţei, între orele 10:00 şi 22:00, iar programul artistic va cuprinde numere de circ pentru copii, expoziţii ale Muzeului Municipiului Bucureşti la Casa Filipescu Cesianu, premiere teatrale din stagiunea Teatrului Masca sau întâlniri cu artişti animatori pe picioroange.

Anul trecut, peste 700.000 de bucureşteni au participat la acest proiect care a implicat 1.000 de artişti, 800 de evenimente, organizate nu doar pe Calea Victoriei, ci și pe 35 de străzi pietonale.

Cei care se gândesc să adopte un cățel, trebuie să știe că o pot face sâmbătă, în zona Parcului de la Arena Națională (zona exterioară, intrarea dinspre str. Maior Coravu), unde ASPA organizează un târg de adopții, între orele 10:00 - 18:00.

FOTO: ASPA/ Facebook

Acesta este și ultimul weekend în care mai poate fi vizitată expoziția „Comoara de la Brukenthal”.

Weekendul trecut bucureștenii au venit în număr foarte mare să vadă cinci dintre cele mai importante capodopere ale artei universale, operele de artă care provin din patrimoniul Muzeului Național Brukenthal și sunt cele mai valoroase lucrări din România (o valoare de asigurare de 75 de milioane de euro).

Printre acestea se numără și celebra pictură „Omul cu tichie albastră”, c. 1430, de Jan van Eyck (1390-1441). Opera este o raritate: doar 20 de picturi ale artistului flamand sunt cunoscute în toată lumea, iar aceasta este singura din România.

De asemenea, parte din expoziția temporară este și vedeta marelui furt de la Brukenthal din 1968, opera „Ecce Homo” de Tițian, recuperată abia după 30 de ani de Interpol.

Începând cu 24 aprilie, Metrorex și Art Safari continuă proiectul „Cartele de colecție” (început în 2021) și au lansat o nouă serie de cartele de 10 călătorii cu reproduceri de artă în miniatură - 10 opere semnate de maestrul artei românești Theodor Aman se regăsesc pe noua serie, iar pe lângă acestea există și o cartelă specială cu celebra pictură „Țărăncuță cu basma albă” de Nicolae Grigorescu.

Cei care colecționează întreaga serie de 10 cartele Theodor Aman (numerotate de la 1 la 10) pot câștiga un abonament la Art Safari, ediția a 11-a. În plus, cartela cu cea mai valoroasă lucrare de artă vândută vreodată în România, „Țărăncuță cu basma albă” de Nicolae Grigorescu (adjudecată contra sumei de 340.000 de euro, un record), oferă călătorilor instant două bilete la tururile de noapte din cadrul Art Safari.

Cartele Art Safari FOTO: Arhiva personală

Sâmbătă seara, Florin Piersic Jr. te așteaptă la POINT (Eremia Grigorescu 10) cu un one man show memorabil: „O mie de motive” - un spectacol despre cât suntem dispuși să facem pentru cei pe care îi iubim. Piesa e adaptată după „Every Brilliant Thing” de Duncan Macmillan, iar regia îi aparține lui Horia Suru. Biletele costă 95 de lei.

Duminică seara poți merge la Terasa Baraka (Mareșal Constantin Prezan 1) pentru un party cu muzică asigurată de Moss Farai, jumătate de Disco Sigaretta, care va anima atmosfera cu italo disco, early house, afro-tropical percussions și Eclectic Electronic.

Tot duminică seară poți să mergi la „Prime Orchestra - Rock Sympho Show”, un fenomen care a debutat în spațiul muzical și al concertelor în noul val al muzicii ucrainene în 2014.

Este vorba despre o orchestră inovativ imersivă, care depășește normele clasice, făcând cover-uri și mash-up-uri cu hituri internaționale și soundtrack-uri, totul împachetat într-un spectacol vizual de impact, cu jocuri de lumini și efectele speciale.

Chiar și interacțiunea dirijorului cu audiența poate fi foarte ușor privită ca un nou gen de simfonie „stand up”. Biletele costă între 120 și 350 de lei.

În cinematografe nu sunt cine știe ce premiere, dar dacă ai chef să mergi la un film bun, care a câștigat numeroase premii, o poți face la Cinema Muzeul Țăranului, unde duminică, la 18:00, are loc avanpremiera filmului „Larry” - proiecția face parte din cadrul Zilei Cinematografiei Maghiare.

Filmul este un „coming of age” despre un rapper dintr-o zonă defavorizată Borsod din Ungaria și va intra în cinematografele din România din data de 5 mai. Ádám, un cioban în vârstă de 21 de ani, este un băiat singuratic de la țară căruia îi este rușine de bâlbâiala sa.

Trăiește cu tatăl său violent, care acum și-a găsit refugiu în religie. Ádám nu-și găsește locul până când își dă seama că muzica rap îl poate ajuta să se exprime și să-și înfrunte frustrările.

Versurile sale explicite și pline de furie atrag atenția tinerilor din zonă, iar el câștigă o popularitate neașteptată pe internet. Un concurs național de talente ar putea fi marea șansă pentru el. Biletul costă 20 de lei.

Ce faci de 1 MAI dacă ai rămas în București

Cam toate evenimentele de 1 Mai din București au legătură cu micii. Așa că pe mai toate terasele vei găsi grătare încinse și mici în meniu. Totuși, ca să-ți facem misiunea mai ușoară, am făcut noi o selecție cu câteva dintre locurile unde se țin party-uri cu mici de 1 Mai.

La Manasia Hub (Stelea Spătarul 13) se propune o dezbatere despre cum au fost românii afectați de scumpirea micilor. Bineînțeles, e cu degustare și au mici de oaie, vită, porc și vegetarieni. Începe de pe 30 aprilie și se termină pe 1 Mai seara.

În Centrul Vechi, în Fire Club (Covaci 7) se ține un 1 Mai Muncitoresc care-i îndeamnă pe cei care vin aici să stea la povești despre cum era această sărbătoare în comunism, între mitinguri și defilări obligatorii și prima baie în mare. Ca dezbaterile să meargă ușor există și o ofertă de două beri la preț de una (vezi la fața locului care) și un platou de 10 mici la preț de 8.

La Modelier (Duzilor 12) 1 Mai e deja o sărbătoare cu tradiție, iar aceasta constă în party cu DJ Antenna la platane, micii pe grătar și un invitat special în persoana lui Chef Sosin, adică omul cu sosurile și muștarurile artizanale cele mai nebune.

Dacă vrei să petreci 1 Mai lângă o piscină (încă nu e vreme de bălăceală, deci, doar lângă), o poți face la Grădina Floreasca (Mircea Eliade 16). Și aici vei avea parte de mici, limonadă, bere rece sau cocktailuri.

În plus, va fi și muzică de la DJ-ii invitați: Moss Farai, Motanu, Cătălin. Ești așteptat și la mese, dar și cu păturică de picnic și board games, dacă vrei să petreci așa 1 Mai (tablele sunt considerate board game, e ok).

Un alt loc care se adaptează cererii în această zi este și Sera Eden (C. A. Rosetti 37). În mod surprinzător, până și aici se vor servi mici de 1 Mai. În cazul în care ai mâncat mici prin alte părți, poți să încerci aici o porție de scoici, pentru că am văzut că au băgat și așa ceva în meniu, mai nou.