A trecut de mult vremea când proprietarii de case cu camere de închiriat vânau mușterii în gările stațiunilor de pe litoral. Prețul se făcea pe loc, după ce gazda te măsura din cap până-n picioare. Se ajungea la negocieri pentru fiecare leu, până când și proprietarul, și turistul se puneau de acord. Atunci, în anii de tranziție de la comunism spre capitalism, părinții noștri nu aveau tot litoralul disponibil la un click distanță, cu poze sau prețuri. Astăzi, știi exact unde mergi și cât plătești, și nu doar la hoteluri.

Turiști pe o plajă din stațiunea MamaiaFoto: Inquam Photos / George Călin

Cea mai cunoscută stațiune de pe litoral, Mamaia, a fost împânzită în ultimii ani de noi blocuri, construite pe pământul liber dintre hoteluri. Spațiile verzi s-au redus de la parcuri, până la câțiva pomi între construcții. Și nu doar atât. Noi blocuri au fost construite și în Mamaia-Sat și Năvodari.

În Năvodari, spre exemplu, care cuprinde și Mamaia-Sat, în perioada 2014-2021, s-au finalizat din fonduri private atât de multe locuințe, încât le-au depășit pe cele finalizate în orașul Constanța, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS).

Până în 2014, în Năvodari se finalizau circa 200 de locuințe pe an. În 2015, numărul lor s-a dublat, trend care a continuat și în 2016, iar în 2018 s-a atins un record de aproape 2.000 de locuințe finalizate.

Citește mai departe pe Panorama.ro