Dintre toate cartierele construite în perioada comunistă în București sau în țară, niciunul nu se poate compara cu Cățelu.

Bucureștiul vechiFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei

Între anii 1955-1959, aproape de Baba Novac, puterea populară dispune realizarea unui grup de locuințe parter, P+1 și, ulterior, P+3, majoritatea prevăzute cu o singură cameră mică, modestă, un ansamblu înconjurat de curți interioare cu oaze de verdeață, cu alei, grădini și locuri de joacă pentru copii sau de taifas pentru muncitori.

I-au spus „Cățelu” nu din atașament pentru cel mai bun prieten al omului, ci pentru că așa se numea înainte Șoseaua Câmpia Libertății, care ducea spre satul Cățelu.

Și astăzi numele străzilor din Cățelu poartă amprenta epocii în care au fost trasate: Întrecerii, Năzuinței, Prieteniei sau Cutezătorilor. E un cartier cu case cu un singur etaj, cu camere mici și prispe lungi, comune, cu alei pietonale și pasaje cu arcade, un ansamblu de locuințe minimale construit pe repede înainte pentru cei fără adăpost.

După marele cutremur din 1940, cedarea Basarabiei și venirea refugiaților la București, după bombardamentele din 1944 și cel de-al doilea război mondial, capitala resimțea o acută criză de locuințe.

În anii '50, Sfatul Popular al Capitalei - municipalitatea vremii - îi încredințează arhitectului Tiberiu Niga găsirea unor soluții pentru construirea unui cartier, care să fie ridicat repede și cu costuri reduse. Propunerile colectivului de arhitecți condus de Tiberiu Niga urmăreau rezolvarea problemei locuinței unifamiliale de masă prin obținerea maximului de confort și economie.

Citește, pe B365.ro, toată povestea „Experimentului Cățelu”, un exemplu de conviețuire comună, intimă, aproape rurală, într-un mare oraș.