Cluj-Napoca ocupă poziţia a 10-a în topul celor mai bune oraşe din Europa în privinţa calităţii vieţii, care este condus de oraşul elveţian Zurich, potrivit unui raport realizat de Uniunea Europeană, care a fost realizat prin intervievarea a 71.153 de locuitori, din 83 de oraşe, relatează vineri publicația Politico.eu, citată de News.ro.

ClujFoto: Abdelmoumen Taoutaou | Dreamstime.com

Raportul de 112 pagini se bazează pe rezultatele unui sondaj realizat în perioada ianuarie-aprilie 2023 în oraşe din ţări ale Asociaţiei Europene a Liberului Schimb (AELS), Regatul Unit, Balcanii de Vest şi Turcia.

Acesta a constatat că aproximativ 9 din 10 oameni sunt mulţumiţi să locuiască în oraşul lor. Nu este rău dar, deşi satisfacţia generală rămâne ridicată, rezultatele de anul trecut arată o scădere uşoară în comparaţie cu sondajul din 2019, ultima dată când Comisia a publicat un raport similar.

Există şi locuitori nemulţumiţi. Locuitorii din Istanbul, Atena şi Palermo raportează niveluri mult mai scăzute de satisfacţie faţă de ceilalţi participanţi la sondaje.

Iată care sunt oraşele aflate în top 10, în funcţie de gradul de satisfacţie al locuitorilor lor:

10. Cluj-Napoca

Cluj-Napoca este considerat cel mai important oraş din Transilvania şi al doilea cel mai populat oraş din România, fiind se pare şi un loc grozav de locuit, se pare. În Cluj-Napoca, 94% dintre locuitori au spus că sunt mulţumiţi să trăiască în oraş. Fiind şi un pol de dezvoltare al sectorului tehnologic din ţară, oraşul se află pe locul al doilea în privinţa oportunităţilor de angajare, 73% dintre locuitori afirmând că este uşor de găsit un loc de muncă bun.

9. Braga, Portugalia

Acest oraş portughez a fost desemnat cea mai bună destinaţie europeană în 2021. Dar nu este doar un loc grozav pentru turişti: şi rezidenţii îl iubesc, 94% dintre cei chestionaţi spunând că sunt mulţumiţi că locuiesc în oraşul lor. Braga este, de asemenea, considerat un oraş sigur (84% dintre persoanele chestionate au spus că se simt în siguranţă să meargă singuri noaptea) şi un loc bun de locuit pentru imigranţi, pentru persoanele în vârstă şi familiile cu copii mici.

8. Rostock, Germania

În oraşul de coastă Rostock din Germania, 94% dintre locuitorii chestionaţi s-au declarat mulţumiţi că locuiesc acolo. Rostock este, de asemenea, un loc bun pentru persoanele în vârstă şi familiile cu copii mici (al doilea şi, respectiv, al şaselea cel mai bun loc din Europa). Optzeci şi cinci la sută dintre persoanele chestionate au spus că sunt mulţumite de situaţia lor personală la locul de muncă; oraşul se află pe primul loc în Europa în această privinţă.

7. Geneva, Elveţia

Geneva ocupă locul al şaptelea, 95% dintre persoanele chestionate fiind mulţumite că locuiesc acolo. Deşi Geneva ocupă o poziţie înaltă în alte câteva categorii (83 la sută la satisfacţia locului de muncă), oraşul ocupă ultimul loc pentru accesibilitatea locuinţelor, doar 8 la sută dintre persoanele chestionate spunând că este uşor să găseşti locuinţe bune la un preţ rezonabil în oraşul lor.

6. Stockholm, Suedia

Se pare că temperaturile nordice neiertătoare nu sunt deranjante pentru locuitorii din Stockholm, care ocupă locul şase, cu 95% dintre oameni mulţumiţi. Stockholm este, în general, considerat un loc bun în care să locuiască persoanele din comunitatea LGBTQ+ (se situează pe locul şapte în Europa). Dar, ca şi Geneva, nu mulţi locuitori cred că este uşor să găseşti locuinţe la preţuri accesibile.

5. Gdansk, Polonia

Un oraş polonez cu tone de semnificaţie istorică şi care găzduieşte unul dintre cele mai mari porturi ale Mării Baltice, Gdansk are şi o mulţime de oameni mulţumiţi (95 la sută). Este, de asemenea, văzut ca un loc bun pentru imigranţii din alte ţări pentru a trăi, iar 92% dintre persoanele chestionate au spus că sunt mulţumite de facilităţile culturale din oraş.

4. Leipzig, Germania

O surpriză, aproape de capul listei! Este oraşul Leipzig din Germania de Est, tot cu 95% dintre locuitorii mulţumiţi. Oamenii văd, de asemenea, Leipzig ca un oraş potrivit pentru familiile cu copii mici, iar 83% dintre ei s-au declarat mulţumiţi de calitatea aerului din oraş.

3. Copenhaga, Danemarca

S-ar putea să cunoaşteţi Copenhaga pentru statuia Mica Sirenă – principala atracţie turistică – dar ştiaţi că este şi oraşul aflat pe locul al treilea în Europa în privinţa calităţii vieţii?? Nouăzeci şi şase la sută dintre rezidenţi au spus că sunt fericiţi să trăiască acolo. Copenhaga este, de asemenea, un oraş sigur, dar locuitorii au spus că le este greu să găsească locuinţe la preţuri accesibile. Fapt amuzant: Copenhaga ar putea fi cel mai puţin corupt oraş din Europa, doar 20% dintre locuitori spunând că există corupţie în administraţia publică locală a oraşului.

2. Groningen, Olanda

Groningen găzduieşte cel mai mare pub din Europa (are peste 3.700 de locuri), ceea ce ar putea explica nivelul ridicat de satisfacţie: 96% dintre oameni spun că sunt fericiţi să locuiască acolo (şi cine nu ar fi?). Groningen este văzută ca un loc grozav pentru imigranţi şi membrii comunităţii LGBTQ+, cu o mulţime de spaţii verzi şi publice. De asemenea, este considerat a fi curat şi sigur, 86% dintre cei chestionaţi spunând că se simt în siguranţă mergând singuri noaptea şi că ”se poate avea încredere în majoritatea oamenilor din oraşul lor”.

1.Zurich, Elveţia

Zurich a fost considerat în 2023 oraşul cu cea mai bună calitate a vieţii din Europa, cu o rată de satisfacţie de 97%. Locuitorii din Zurich sunt mulţumiţi de situaţia lor financiară, de locul de muncă, de transportul în comun, de serviciile de sănătate, de calitatea aerului... cu aproape orice. Este, de asemenea, cel mai bun oraş european pentru persoanele LGBTQ+ şi persoanele în vârstă. Un singur lucru, din nou: doar 11% dintre oameni sunt de acord că este uşor să găseşti o locuinţă bună la un preţ rezonabil.

În privinţa Bruxelles-ului, capitala Uniunii Europene, acesta s-a plasat abia pe locul 53. Cu toate acestea, stă bine în privinţa calităţii serviciilor medicale, fiind în top 10, cu 87% din locuitori fiind mulţumiţi de acestea. O proporţie de 76% dintre locuitori au apreciat şi calitatea procedurilor administraţiei locale. Şi nu este un oraş în care oamenii se simt izolaţii, doar 8% afirmând că s-au simţit singuri în ultima lună.

______

(Foto articol @ Abdelmoumen Taoutaou | Dreamstime.com)