Festivalul International de Scurt si Mediu-Metraj NexT, infiintat anul trecut in memoria regizorului Cristian Nemescu si a sound-designerului Andrei Toncu, incepe peste o saptamana in Bucuresti. De pe 7 pana pe 13 aprilie, peste 100 de filme din toate colturile lumii vor rula la Cinemateca Eforie si 27 de invitati vor fi prezenti in cadrul seminariilor de regie, sound-design, productie si distributie de la Orange Concept Store de pe 9, 10 si 11 aprilie. Organizatorul festivalului este si anul acesta Societatea Culturala NexT, in jurul careia sunt grupati multi dintre prietenii si colaboratorii celor doi.

Invitatul de marca al acestei editii este agentul artistic David Flynn de la United Talents Agency, compania care ii reprezinta, printre altii, pe marii castigatori ai Oscarurilor de anul acesta, fratii Joel si Ethan Coen. Cu un job description in care gasirea de noi talente e o rutina, Flynn va urmari indeaproape realizarile tinerilor regizori romani, dar va fi si protagonistul workshop-ului "Ce poate sa faca un agent pentru un artist?, miercuri, 9 aprilie, la ora 13.00.

Pe langa atelierul lui Flynn, mai pot fi vizitate masterclass-ul de regie sustinut de Cristian Mungiu pe 9 aprilie la ora 11.00 si „Ziua sound-designului” la Orange Concept Store: 10 aprilie, cand regizorul canadian Jamie Travis, compozitorul Vasile Sirli si sound-designerul Cristinel Sirli vor vorbi despre importanta si avatarurile muncii din spatele coloanei sonore a unui film. In plus, la cele trei ateliere de productie si distributie de film programate vineri, 11 aprilie, va participa, printre multi altii, si directorul Departamentului de Film ZDF-ARTE, Meinolf Zurhorst.

Selectia NexT contine, anul acesta, 30 de filme din 20 de tari, alese de directorul artistic al Festivalului, criticul Andrei Gorzo, care asigura ca „fiecare film va avea suporterii sai” se intrec in Competitie pentru castigarea trofeului NexT in valoare de 4000 euro. Pe langa cele trei filme romanesti aflate in competitie (Joi, in regia lui Hadrian Marcu; Stefan, regizat de Stanca Radu si Portret de familie al regizorului Marian Crisan), filmele recente ale lui Radu Jude, Paul Negoescu , Razvan Radulescu, Bogdan Mustata sau Gabriel Sarbu vor putea fi urmarite in sectiunea paralela Festival Friends.

Trei noi sectiuni paralele figureaza in programul de anul acesta al Festivalului: Countries in Focus, dedicata anul acesta Irlandei, Suediei si Spaniei, Festival Cities, in care vor fi proiectate filme laureate la festivaluri de scurt-metraj importante din Europa, si Future Shorts, un program special prezentat de organizatia cu acelasi nume, care militeaza pentru promovarea scurt-metrajului in lume.

Nu putea lipsi din program sectiunea speciala dedicata filmelor realizate de Cristian Nemescu si Andrei Toncu. Pe langa scurt si mediu-metrajele proiectate anul trecut, spectatorii de la NexT vor putea sa vada marti, 8 aprilie, si sambata, 12 aprilie, lung-metrajul de debut al lui Nemescu, California Dreamin’ (Nesfarsit), dar si scurt-metrajele Remiza (regia Valeriu Stihi, sound design Andrei Toncu), Mecano (regia Cristian Nemescu, Daniel Serbanica si Florin Serban), Cadere libera (regia Dorin Stana, sound design Andrei Toncu) si Munceste acum (regia Ion Puican, sound design Andrei Toncu).

Proiectiile din ultima zi de festival, cu reluarea filmelor din sectiunea Festival Friends si a castigatorilor competitiei, se vor muta duminica, 13 aprilie, intr-un loc „la moda” in peisajul cultural bucurestean: Muzeul Taranului Roman.

La fel ca anul trecut, intrarea va fi libera la toate proiectiile si seminariile din cadrul Festivalului NexT.