Dacă mergi prin București și ajungi pe strada Berthelot, la numărul 36, ridică un pic ochii. E blocul Juvara. Iar dacă ai drum pe Luterană, încearcă să ții minte să te uiți la clădirea de la numărul 19. E blocul Manicatide.

Fațada unei vile din BucureștiFoto: Adina Munteanu | Dreamstime.com

Blocurile Juvara și Manicatide din buricul Bucureștiului vorbesc despre o eleganță și o calitate a locuirii de neegalat în timpurile noastre. Blocul Mihail Manicatide, care poartă numele fondatorului pediatriei românești, impresionează prin apartamentele sale spațioase de patru și cinci camere și prin grădina cu o suprafață de 553 de mp, căreia arhitectul Tiberiu Niga îi spunea „curtea de onoare”.

Sunt două blocuri moderniste proiectate de arhitectul Tiberiu Niga în anul 1937, respectiv 1943, și au supraviețuit aproape că miraculos. Au rezistat tuturor marilor cutremure, au trecut și proba timpului.

Realizate în stil Art Deco de către unii dintre cei mai talentați arhitecți români, imobilele uimesc și azi prin frumusețe și prin soliditatea lor aparent indestructibilă, într-o frapantă contradicție cu alte blocuri moderniste realizate în aceeași perioadă.

Descoperă, pe B365.ro, povestea unor clădiri în care, probabil, ne-am muta pe loc, dacă s-ar construi astfel și astăzi.

_____

(Foto articol © Adina Munteanu | Dreamstime.com)