Anul acesta, Teatrul ACT implineste 10 ani de existenta. Timp de 6 zile, intre 14 si 19 octombrie, bucurestenii, spectatorii fideli, dar si cei care sunt tentati sa ia pulsul atmosferei de underground si nu au facut-o pana acum sunt asteptati la sarbatoarea Teatrului ACT.

Vor fi sase seri pline in care teatrul se va imbina cu muzica. Se vor juca unele dintre spectacolele de succes si de suflet ale teatrului Act:

  • Creatorul de teatru (marti, 14 octombrie),
  • Bash. O trilogie contemporana (miercuri, 15 octombrie), 
  • Nasul (miercuri, 15 octombrie), 
  • Capra sau Cine e Sylvia? (joi, 16 octombrie), 
  • American Buffalo (vineri, 17 octombrie), 
  • Sefele (sambata, 18 octombrie).

Vor fi doua concerte speciale – Gershwin’s World, concert de jazz sustinut de Sorin Romanescu (chitara), Cristian Soleanu (saxofon), Razvan Cojanu (bass) si Vlad Popescu (tobe), finalul evenimentului fiind marcat printr-un concert Alexandru Andries si Ioana Maria Mantulescu.

In cadrul evenimentului va fi lansat Albumul ACT – 10 ani, o istorie subiectiva, in paginile caruia este surprinsa, prin fotografii si text, traiectoria acestor 10 ani de ACT. Catalin Stefanescu a realizat pentru acest moment de sarbatoare un documentar special, avand ca personaj central teatrul din Calea Victoriei. Filmul va fi proiectat, in premiera, in cadrul evenimentului Teatrul ACT – 10 ani.

Sala de lectura este locul unde prietenii, spectatorii si artistii ACT-ului sunt invitati pe durata evenimentului la o ceasca de ceai, prajituri si concerte live. In fiecare seara, de la ora 20.00, Alexandru Virgil Raileanu (pian), Denise Cristina Pasa (vioara), Laura Danila (pian), Claudiu Lobont si Olivia Iancu (chitara clasica) vor fi gazdele ceainariei ACT.