E trecut de miezul noptii si te razbeste foamea, iar frigiderul e sinistru de gol. Te panichezi gandindu-te ca e tarziu, halucinezi si o voce iti rasuna in timpane: "Stimati clienti, supermarketul nostru se inchide la ora 22. Va rugam sa va indreptati catre casele de marcat." Intr-un moment de luciditate iti amintesti de magazinele Non-Stop, oaza tuturor infometatilor noctambuli. Ca orice solutie salvatoare, implica un adaos comercial de 300%, vanzatori irascibili si nervi consumati.
Cand locuiesti intr-un cartier de ceva vreme, vanzatoarele din zona ajung sa te stie de client constant, chiar daca nu ai cumparat niciodata mai mult de hartie igienica sau cafea la plic. Ca atare, te vor scuti de aroganta si superioritatea cu care sunt tratati de regula restul cumparatorilor. Uneori iti zambesc, iti dau vreo punguta fara sa ceri sau iti spun "cu placere", alteori se multumesc sa nu-ti tranteasca mancarea pe tejghea, iar tu lasi acolo restul de 30 de bani in semn de gratitudine.
Asta pana cand ai intr-adevar nevoie urgenta de ele in toiul noptii. Deodata, puterea trece de partea lor. Prin natura muncii pe care o presteaza, ne devin indispendabile si capata o forma minuscula de potenta de care abuzeaza in numele meschin al dependentei noastre.
Iata-ma, asadar, la fereastra Non-Stopului din cartierul meu, in miez de noapte. Vanzatoarea doarme undeva in spate, asa ca ii bat usor in geam, de parca n-as vrea sa o trezesc. Nici o reactie. Deja n-o mai menajez si ciocan cu putere.
Intr-un final se ridica sifonata, vine inspre mine si incepe sa urle: "De ce bati asa in geam?! N-ai vazut ca dorm?". Incerc sa-i explic ca din contra, am vazut foarte bine ca doarme si tocmai d-aia am batut, ca s-o trezesc, sa se apropie si sa ma serveasca. Ma intreaba ce vreau.
Am impertinenta de a-i cere o sticla de suc, fapt care a declansat o mica criza de isterie si-ncepe din nou... Ca nu mi-e rusine, ca doar atat vreau?!, ca pentru asta am trezit-o?!. Ma scuzati, dati-mi toata carnea pe care o aveti. Da, si pe-aia stricata. Da, cumpar si congelatorul. Ah, si mobila de bucatarie tineti?
Acum imi pare rau ca am avut nevoie de suc, as fi vrut sa fie vorba de o cutie de chibrituri, de o guma sau un capat de ata. Sau sa nu-i fi cerut nimic, s-o fi intrebat doar cat e ceasul, eventual sa-i spun ca am trecut sa-i urez un somnic pufos, cu garantia ca o sa revin.
De ce un serviciu minor, care este in beneficiul ambelor parti, devine o actiune ce enerveaza si frustreaza? Unde este intelegerea mutuala cu lasatul maruntisului bacsis si servirea satisfacatoare? Cum din client fidel am devenit deodata nesimtita care ii perturba somnicul?
Nu ma astept sa fie educate in spiritul Mecdonaldz si sa ma intrebe "Ati incercat noua gama a sucului Tutti Frutti Tequila?", dar de aici si pana la privirea sfredelitoare, la farama de putere pe care o detine pe parcela ei, la lipsa de respect, e cale lunga... Calea pe care o s-o fac eu de acum pana la urmatorul Non-Stop.
0
0
