Cronica de club: Oldies, but cam noi-s

Marţi, 14 octombrie 2008, 14:01 Life | Prin oraş

Era vineri si eu si prietenii mei aveam chef de ceva nou. Clubul Oldies a sunat destul de nou, asa ca ne-am hotarat sa rezervam o masa, desi nici unul nu mai fusese acolo. L-am gasit destul de greu, undeva ascuns pe Calea Mosilor, la nr. 91, pe linia tramvaiului 21. Ajungeti imediat de la Rosetti, daca va suna mai cunoscut.

Am ajuns pe la ora 22 si am avut surpriza sa fiu primul din club. Din bar, de fapt, ca-n club nici nu m-au lasat sa intru, probabil ca inca erau scaunele intoarse si clientii din seara precedenta dormeau pe sub mese. Palida consolare a faptului ca mi s-a dat biletelul cu numarul 1 de la garderoba a fost imediat ingalbenita si mai mult de pretul berii, 10 RON cea mai ieftina. Si na, ca uitai sa va spun de tariful de intrare, 20 de RON, din care, ce-i drept, de 10 puteai sa consumi ce vrei, deci o bere.

Pe la 23 ni s-a dat voie si in club. Putin cam dezamagitor interiorul. Stati asa, parca era Oldies, nu Kitchies!? Semana cu pseudo-restaurantul de la parterul unei cabane. Mese de lemn, banci de lemn, scaune doar ici si colo. Masa noastra trebuia sa fie de 15-20 de persoane. Ca deh, cand ai banci gen statie de autobuz in loc de scaune, e mult mai usor sa apreciezi numarul de oameni care vor incapea pe ele. Sa-l supraapreciezi, evident. Da, am fost vreo 15 oameni, dar aproape c-am stat unii in poala celorlalti si nu, nu eram toti cu prietenele, deci nimic placut in asta.

In afara de aspectul modest, m-a mai deranjat ceva: tot clubul era presarat cu diferite trepte si praguri, desi luminozitatea era mai tot timpul slaba. Si hai, dupa una-doua beri (cu 10 ron, v-am spus?!) ti-e relativ usor sa le anticipezi si sa le depasesti cu bine, pastrandu-ti pozitia verticala. Dar dupa vreo cinci sticle totul devine muuult mai dificil. Mai ales ca, dupa cum se stie, sa bei cinci beri cu 10 RON sticla e echivalent, din punct de vedere al starii bahice create, cu a bea zece beri cu 5 RON sticla. Autosugestie, ce vreti?

Servirea nu era nici ea minunata, poate si din cauza inghesuielii. Cand n-ai loc sa-ti misti coatele la masa, iar pe ringul de dans se danseaza pe doua nivele, desi e un singur etaj, ai fi obraznic sa-i ceri bietei chelnerite sa te serveasca ireprosabil. Dar macar era suficient de politicoasa. Adica tin minte ca nu m-a enervat deloc. In meseria de chelner e ca in arbitraj: cu cat esti mai discret, cu atat e mai bine. Chelnerul perfect, ca si arbitrul perfect, e acela pe care clientul, respectiv suporterul, nici nu l-a observat.

Si-acum muzica, ca probabil de aia ati citit pana aici. Muzica a fost, cred, cel mai dezamagitor aspect al serii. Adica eu, ca ascultator de oldies-uri, am fost jignit de-a dreptul. Pai, daca lalaielile din anii ’90 sunt oldies-uri, ce sa mai zica oamenii de 40+ de ani de ani prezenti in club, care spuneau “mama” cu discul de la Woodstock pe fundal?

Si spun “lalaieli” pentru ca nici macar nu erau Guns’n’Roses, Roxette, Ace of Base sau UB 40, ci N&D, Fly Project, Lambada, Coco Jumbo si altele de genul. Mai mult, pe la ora 2 au inceput cu niste oldies ce bateau spre house din 2006 – 2007, de imi venea sa ma duc cu un calendar la DJ si sa-i dau sa inghita foile.

Am plecat semi-satisfacut pe la ora 3, dar ceva ma face sa cred ca o mare parte din jumatatea aia de satisfactie se datora berii, care, apropo, costa 10 RON. Acum, pe de alta parte, trebuie sa va marturisesc ca celor mai multi prieteni ai mei le-a placut. Iar eu sunt cam ciudat, zic ei, deci merita incercat. Personal, insa, nu cred sa revin prea curand.


Atmosfera: 6 din 10 cu indulgenta, pentru sinistrele melodii de la Fly Project si N&D.
Servire: 7 din 10 (partea buna e ca te bucurai intr-un fel ca intarzie cu berea, pentru ca, nu stiu daca v-am spus, dar costa 10 RON).
Preturi: Mari in mod nejustificat, ceea ce le face uriase.