Turneul mondial „Tour of the Universe 2009” al trupei Depeche Mode va ajunge si in Bucuresti in primavara anului viitor, pe 16 mai 2009. Cei care se vor grabi sa-si cumpere bilet ca sa-i vada live pe Dave Gahan&Co. in Parcul Izvor din Capitala, vor avea si sansa de a intra in culisele concertului sau de a intra in posesia unui autograf de la Martin Gore.

Fanul care va plasa prima comanda de bilete pe myticket.ro in ziua de 27 octombrie va avea ocazia sa vada cum este viata din spatele refelectoarelor, inainte ca Depeche Mode sa urce pe scena!

Cumparatorul biletului cu numarul 165 va avea si el o surpriza, fiind rasplatit cu un suvenir de colectie: anuntul oficial al turneului „Tour of the Universe 2009”, semnat de Martin Gore.

Incepand de luni, 27 octombrie, biletele pentru concertul Depeche Mode vor fi disponibile online, pe myticket.ro, si in reteaua magazinelor Diverta. In functie de pozitia fata de scena, exista mai multe categorii de pret, 100, 120, respectiv 190 lei, iar biletele VIP vor costa 360 de lei.

„Tour of the Universe” marcheaza cel de-al 28-lea an din cariera Depeche Mode.