Daca esti romantic sau suferi de nictalopie, daca stomacul iti suna a gol si prin buzunare simti adierea vantului, daca ai un fetis pentru rochiile medievale sau daca pur si simplu esti bantuit de pofte culinare, trebuie sa stii ca la Excalibur se mananca exact ca-n Evul Mediu: cu mana, mult, dar mai ales ieftin.

Aici se poate ajunge cu 601 (din Regie), cu 336 (de la Apaca), sau cu orice autobuz sau troleu care vine dinspre Universitate. Totul e sa te opresti in fata fostului Underworld, adica pe B-dul Mihail Kogalniceanu, nr. 3, sau "la rond la Kogalniceanu", cum se mai spune. Poti alege sa vii in intervalul de timp 13-24, dar e de preferat sa faci rezervare, caci Excalibur este mai mereu plin.

Interior Excalibur
Foto: Hotnews

Dupa cum sugereaza chiar numele, este vorba de un local cu specific medieval: chelneritele au rochii lungi, medievale, muzica este, si ea, tot medievala, iar de mancat, mananci cu "sabia deasupra capului". Dar la propriu, caci pe pereti gasesti diverse obiecte decorative: sabii, palose, steaguri. Mesele si bancile sunt din lemn, astfel ca dupa doua-trei ore de stat acolo, s-ar putea sa intelegi de ce au fost inventate scaunele cu bureti.

Cel mai dificil moment este, probabil, cel in care trebuie sa decizi ce vei manca. Un sfert de ora vei consulta meniul, destul de bogat in oferte, iar un alt sfert de ora vei rade, caci mancarurile au denumiri dintre cele mai haioase. Cum localul este luminat doar de lumanari, acuitatea vizuala iti va fi serios pusa la incercare atunci cand vei citi meniul si preturile. Muzica are un iz medieval si este, de obicei, la un volum optim pentru a face conversatie.

Steag Excalibur
Foto: Hotnews

Cei care prefera vanatul pot cere preparate precum: La panda am stat caprioara am vanat, Pe carare spre palat un mistret am injunghiat, fazan la cuptor sau iepure la tava. Oferta nu se opreste aici. Exista si alte oferte interesante: pulpa de rata, purcel la cuptor, Sabia Excalibur, Cina armurierilor, Tava pentru regi, iar cei preocupati de silueta pot opta pentru salate (Salata Excalibur, Salata vrajitorului Merlin). Nu lipsesc preparatele din peste, supele. Desertul inseamna clatite umplute, Melba, "pireu de castane", intre 6 si 12 lei.

Daca aveti curiozitatea sa incercati Ospatul din ajunul bataliei pt 2 persoane, veti scoate din buzunar 43 RON pentru o combinatie interesanta de aripi de pui picante, pulpe de pui, cartofi regali auriti, varza, mix de legume, masline, mere, banana, rosii, castraveti, portocale. De altfel, aproape toate felurile de mancare contin fructe. Si, foarte important, nu aveti nevoie de furculite sau cutite! Caci si oamenii din Evul Mediu mancau cu mana, nu-i asa?. Deranjul se rezolva rapid cu servetelele umede care zac pe masa.

Ospatul din ajunul bataliei pt 2 persoane
Foto: Hotnews

Parca si mai gustoase decat felul de mancare sunt dressingurile, care vin din partea casei: din mujdeiul de usturoi si din sosul tartar veti da sa guste chiar si propriei maneci, atat sunt de bune. La fel si cu painea, ca doar vine tot gratis.

Meniul pentru bauturi este separat de cel pentru mancaruri. Daca vreti cocktailuri, puteti lua, de 18 lei, un Mary cea sangeroasa, Orgasmul domnitei sau Licoarea cruciatilor. Vinul se vinde la carafa (29 RON), iar de 5 lei se poate o bere acceptabila, care nu vine in pahare obisnuite, ci in pocale.

Mancarea este servita in aproximativ 20 de minute, cu toate ca Excalibur este aproape plin, chiar si la ora 15:00, in zi de sambata. De altfel, in meniu este precizata o perioada de 30-40 de minute pentru preparatele culinare.

Atmosfera: romantica, numai buna pentru declaratii de dragoste sau pentru devorat cu prietenii niste vanat, pacat ca nu prea vezi ce scrie in meniu, nota 8 din 10.

Servire: mancarea vine in 20 de minute, chiar si cand este plin localul, chelneritele sunt dragute, amabile, dar nu sunt puse in valoare de fustele alea cam lungi si uita uneori sa-ti aduca meniul cu bauturi, nota 9 din 10.

Preturi: bune pentru uns gatlejul, minunate la mancare (dintr-un "ospat pentru doua persoane" pot manca "lejer" trei sau patru indivizi infometati), servetelele, dressingurile si painea sunt incredibil de moca, nota 10 din 10.

Tablou Excalibur
Foto: Hotnews