Limp Bizkit, Queensryche si Saga vor concerta pe 28 iunie, la Arenele Romane, in locul in care fusesera programate initial, informeaza Star Management. Organizatorii anunta existenta unei noi categorii de pret la biletele care permit accesul la Festivalul Rock the City.

Organizatorii au pus la punct si o promotie speciala care sa permita accesul la festival pentru cat mai multi iubitori ai genului: incepand cu data de 20 iunie, exista o noua categorie de pret: un bilet va costa 99 ron.

“Dorim sa facem totul pentru a permite unui public de rock cat mai numeros sa se bucure in cele mai bune conditii de cele trei recitaluri pe care le-am pregatit pentru prima editie a festivalului Rock The City”, a declarat Denise Sandulescu, Director General al firmei organizatoare, D&D East Entertainment. “Pentru posesorii de bilete din categoria de 130 respectiv 150 ron, vom amenaja o zona speciala de tip VIP cu vizibilitate foarte buna si unde vor beneficia de cateva extra servicii”.

Limp Bizkit se afla in prezent in turneul de revenire a trupei. Unicorns N’ Rainbows Tour 2009 strabate Europa si Europa Estica, pentru ca apoi sa ajunga in Japonia si America. Fred Durst, Wes Borland si restul echipei vor sa aiba parte de o reintoarcere triumfala in State in cadrul Campionatului de Lupte din Vegas pe data de 11 iulie.

Accesul in Arenele Romane va fi permis cu incepere de la ora 12:00, iar prima trupa va urca pe scena la ora 15:00.

Biletele pentru Festivalul Rock The City pot fi achizitionate din magazinele Diverta si Germanos dar si pe Eventim.ro, Ticketpoint.ro, Blt.ro si Bilete.ro. Evenimentul este organizat de Marcel Avram si D&D East Entertainment.