"Intrarea in Turcia ne-a oferit vamesi pisicheri, zambete prietenesti si drumuri impecabile", scrie Ioana Hodoiu pe blogul de calatorie theblacksea.eu. "Prima oprire: Kirklareli; cu ziduri de piatra si femei cu batic, cu minarete albe si turnulete albastre, cu bijutieri si negustori de tesaturi. Micul bazar din centrul orasului miroase induiosator a naftalina si a produse chinezesti.

satul Kiyikoy (Turcia)Foto: Petrut Calinescu

Am parcat in piata mare a oraselului si Petrut a tras o fuga sa schimbe niste bani. S-a intors peste aproape o ora incoerent si cu banii neschimbati, trantind injuraturi in asfalt: ca a intrat la banca, ca i-au dat un numar de ordine si ca a stat ca boul si s-a uitat cum toti oamenii care au venit dupa el au primit numere de ordine mai mici si au intrat in fata lui etc. In timpul asta in mine se asternuse linistea oraselului de provincie peste care se rostogolise chemarea muezinului, chestie care l-a scos si mai mult din minti.

De schimbat am schimbat banii la un curs mai mult decat avantajos la primul bijutier pe care l-am intalnit in cale (asta ar fi de retinut: daca nu gasesti case de schimb valutar, in Turcia poti apela la micii negustori care ar putea sa-ti ofere chiar un curs mai bun). Spre deosebire de Bulgaria, unde nimeni nu voia sa-ti schimbe valuta, aici oricine este dispus sa o faca fara urma de neincredere.

Pentru ca la prima tura, in primavara, baietii [Stefan Candea si Petrut Calinescu, n.r.] au ratat niste recomandari de sate pescaresti, am hotarat sa mergem pe mana unui prieten care, fara sa dea mai multe detalii, le-a scris doar atat “treceti si prin Kiyikoy”. Am ajuns acolo pe inserat."

"Priveam absorbiti la ambarcatiunile de pescuit frumos vopsite leganate de valuri, cand un batranel ne-a intrebat: “Pensyion?” Mai incape vorba? Asa ca l-am urmat pe ulitele stramte, cu ardei iuti plantati in cutii de tabla in care a fost ulei de masline, pana am ajuns la o casa cu o curte plina de flori si o bancuta de lemn de unde se vedea, cat cuprindeai cu ochii, marea. Intre timp a aparut si batrana mosului care mi-a zambit incontinuu si m-a tinut de mana cat omu’ ei ne-a aratat camera si a mimat briza marii care intra pe fereastra. “Pensyion” a si ramas singurul cuvant comun pe care l-am avut impreuna. De-aici ei ne-au vorbit in turca si noi in romana in speranta ca ne vom mai intersecta lingvistic pe undeva. Dar nu. Si nici n-a fost asta o bariera in a ne face sa ne simtim ca acasa la niste bunici imaginari ce vorbesc o limba necunoscuta, dar cu tonuri calde si linistitoare.

Pentru patru zile asta a fost casa noastra. O casa cu o sufragerie si trei dormitoare, rapiri din Serai, covoare, bibelouri si trandafiri de plastic, cu o bucatarie data cu var si dotata cu tot ce exista intr-o bucatarie de vara, de la butelie pana la pahare de ceai. Totul, desi saracacios, lucea de curatenie si casa avea un aer sarat care intra pe toate ferestrele indreptate spre mare. Si nu, bunicii nu au locuit cu noi, ci in casa batraneasca din curte.

Pe poarta casutei era o placuta de carton scrisa de mana: “Pensyion Bulunur”. Am notat si de-aici incolo, oricui ne intreba unde stam, raspundeam ca oameni de-ai locului, la familia Bulunur. Curios a fost ca in toata perioada petrecuta in Turcia, de unde nu te asteptai mai rasarea un “Bulunur” - restaurant Bulunur, mercimek Bulunur si din nou pensyion Bulunur… Se pare in final totusi ca nu am stat la familia Bulunur - bulunur inseamna ceva de genul “suntem” sau mai pe romaneste zis “avem camere in regim de pensiune”, “avem mancare” etc…"

Citeste tot materialul si comenteaza aici.

Blogul de calatorie theblacksea.eu a fost creat ca un spatiu virtual pentru postarea materialelor realizate, intr-un periplu de trei luni in jurul Marii Negre, de Petrut Calinescu (fotograf) si Stefan Candea (jurnalist). In aceasta vara, ei au strabatut 13 mii de kilometri si 11 tari, realizand 53 de materiale. In prezent, blogul prezinta drumul parcurs de Ioana Hodoiu si Petrut Calinescu in cateva dintre tarile cu iesire la Marea Neagra.​